Hermeneutica facticităţii şi teoria gravitaţională

Să tot fi fost ora şapte şi jumătate seara. Eram nervos nevoie mare după Germania – Anglia 4-1 şi am intrat să beau o tărie într-o cîrciumă din cartier. Numit „Catedrala” pe vremuri, cînd încă mai eram alintat „Gazza”, fotbalistul nepereche, localul fusese reamenajat acum. M-am aşezat la o masă goală şi am cerut trei sticle de whisky şi o găleată de gheaţă.

În apropierea mea doi indivizi scrobiţi sorbeau un şpriţ de vară la o discuţie amicală despre meciul care tocmai mă scosese din minţi:

- Dragul meu Newton, după cum s-a văzut clar şi la reluare, la capătul şutului expediat de Frank Lamapard s-a aflat bara transversală, iar decizia liberului arbitru exprimă în chip limpede două lucruri. Mai întîi, faptul că scorul trebuie abordat la nivel factic, adică nicidecum ca idee pură ruptă din temporalitatea ei istorică şi smulsă din lumea care îi este constitutivă.

- Dă-mi voie, domnule Heidegger, dar n-are nici un sens să vorbim despre o eventuală datorie karmică a mondialului din 1966, cînd, tot într-un meci cu Germania dvs, Anglia a profitat de o astfel de eroare de arbitraj. De alfel, în urma golului marcat de Geoff Hurst, am cucerit primul şi singurul titlu. Altceva vreau să subliniez şi anume că, matematic, un balon de perfecţiunea Jabulanei nu putea să ricoşeze din transversală în suprafaţa de joc din simplul motiv că forţa care acţionează asupra unui corp aflat în mişcare şi care se roteşte cu o viteză constantă este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre aceasta şi punctul în jurul căruia se roteşte.

Discuţia părea de-a dreptul absurdă, iar eu, fiind destul de afumat, am preferat să rămîn neutru şi să trag cu o ureche la dialogul celor doi imbecili şi cu o măsea din pahar.

Cel căruia i se spunea Heidegger îşi drese glasul şi preluă iniţiativa:

- Ţi-aş sugera, Sir, să nu ne afundăm în hăţişul raţiunilor ştiinţifice, din moment ce eu, unul, sînt ceea ce sînt doar ca raportare la ţelul final. În plus, ţin să-ţi reamintesc că gîndirea atrasă de un anumit lucru şi pornită pe urmele lui  poate suferi transformări semnificative pe drum. Se cuvine de aceea să fim atenţi mai cu seamă la traiectoria însufleţită a balonului şi mai puţin la spaţiul inconsecvent alocat careului de 6 metri.

- Nici vorbă, se apără Newton, am demonstrat deja că un corp care cade pe suprafaţa solului parcurge în prima secundă o distanţă de 16 picioare, în timp ce viteza de deplasare a Pămîntului în jurul Soarelui  este de 107.244 km/h, ceea ce creează o acceleraţie grvitaţională a balonului de 9,78 m/s2. Asta mă face să cred că tuşierul uruguayan Jorge Larrionda este un adept convins al teoriei aristotelice.

Mai departe mi s-a rupt filmul şi am căzut sub masă. Ţin minte că m-am trezit într-o clinică de dezalcolizare şi jucam Nintendo Wii. Nu mai ştiu dacă de vină au fost primele 44 de pahare sau eşecul umilitor suferit de băieţii noştri în meciul cu Germania. Tot ce ştiu este că de atunci n-am mai putut să las consola din mînă! Nici de mîncat nu mai mîncam. De-abia aţipeam că mă şi trezeam şi hop încă un joc pe consolă cu infirmierii. Pe urmă am descoperit o nouă desfătare! Şahul pe bani. Ajunsesem un adevărat expert, îi băteam pe toţi doctorii şi pe toate asistentele, indiferent de coeficientul ELO pe care îl aveau. Trăiam doar într-o lume a mea din care nu mai doream să ies. Într-o sîmbătă mi-am comandat doi papagali de jucărie pe care i-am botezat Rooney şi Capello şi alături de care mă distram pe cinste. Credeam că sînt reali şi de aceea îi lăsam să flămînzească în timp ce eu mă îndopam cu pizza şi coca cola.

Germania – Anglia 4-1

Argentina – Mexic 3-1

Claudiu Bolozan este jurnalist sportiv. De ceva vreme, are şi blog. Îl găsiţi la vivir para contarla