Golani hipioţi, rockeri, chewing gum

- la Timișoara, cartierul Kuncztelep -

Ne plimbăm în gaşcă şi toată lumea se uită după noi pentru că sîntem hippies adevăraţi. J.J. are părul lung, cu o bentiţă legată peste frunte, împodobită cu semne ale triburilor apache. J.J. mai are şi fustă asemenea ţigăncilor din cartierul Prinţul Turcesc, şi o pereche de mocasini cu ciucuri din piele.  Păşim spre Uzina de apă din  cartierul Kuncztelep, căruia i se spune prescurtat Kuncz. Mergem „în Kuncz”: Pol cu ghitara, Mandragora cu minunatul radiocasetofon, Pitiu cu poncho, ras în cap. J.H. e mohorît. Ne pregătim pentru drumul spre Frontieră, tocmai am luat decizia de merge spre Cruceni, ne-am aşezat la sfat pe marginile unei pietre uriaşe din colţul străzii Ecaterina Teodoroiu – o piatră scobită sub forma unui ghizd de fîntînă despre care se spunea prin cartier că ar fi acolo din vremea turcilor, că pietrarii turci ar fi scobit-o.

Stăm roată-roată acolo şi ţinem sfat. E seară în Kuncztelep pe cînd facem sfat de taină despre drumul spre Frontieră, ascultăm cum plînge Janis Joplin în song-ul Mercedes Benz în care cere Domnului fericirea de a avea o asemenea maşină şi un televizor color; o durere era song-ul pe care Mandragora îl lansează din casetele lui speciale, acolo, pe marginea ghizdului din piatră cioplită încă de pe vremea otomană.

Aşa erau golanii din anii 70 din Prinţul Turcesc: erau ceva mitic, aşa cum erau şi golanii din Gai - un cartier din Arad, sau de la Boú Roşu, sau de la Rangheţ. Golanii fumează nepreţuitele ţigări Marlboro, mestecă paradisiacul chewing gum într-o după amiază duminicală în cartierul Prinţul Turcesc, în faţa unor ziduri cu cărămizi roşii, rînjind suprarealist pe muzica supergolanilor. Janis Joplin, Jimi Hendrix, Jim Morrison.