Gesticulaţia politică

6 noiembrie 2015
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Era inevitabil ca o catastrofă de proporţii, ca cea petrecută zilele trecute într-un club din Bucureşti, să stîrnească reacţii prompte, ample, diverse, acoperind un spectru emoţional multicolor, de la şoc, oroare şi compasiune, pînă la furie: împotriva vinovaţilor (încă insuficient identificaţi), împotriva „sistemului”, a corupţiei, a administraţiei etc.

Pînă la urmă, nu rămîne nimic de spus şi nici nu e cazul să amendezi, stilistic, stereotipiile de limbaj şi de comportament care însoţesc, întotdeauna, asemenea sîngeroase evenimente. Din păcate, nenorocirile pot surveni oriunde, oricînd, după reguli nesistematizabile, în care se amestecă eroarea umană, disfuncţia administrativă şi instituţională, hazardul şi soarta. (Sînt cunoscute catastrofe de acelaşi tip în toată lumea, de la incendiul unui club din Boston în 1942 pînă la cel de-acum doi ani din Brazilia). Degeaba bombăni. Degeaba te miri, post-factum, că poţi avea ideea unui foc de artificii în interiorul unei clădiri, sau că nu s-a găsit nici unul din 500 care să realizeze şi să semnaleze pericolul unei asemenea iniţiative. Degeaba rămîi perplex că în spaţiul cu pricina nu se găsea decît un singur extinctor prăpădit şi că o încăpere capabilă să găzduiască sute de persoane nu are decît o singură ieşire de urgenţă. Răul s-a produs, ireparabilul nu poate fi „domesticit” analitic. În definitiv, lumea nu aşteaptă un spectacol de protocol, ci o îngrijorare eficientă, o mobilizare riguroasă de forţe, care să diagnosticheze boala, să o prevină, să repare, atît cît se poate, stricăciunea.

Din punctul meu de vedere, componenta cea mai iritantă a dramei este însă coreografia născută în jurul ei, prin „angajarea” politicienilor. Ştiu: există, în asemenea împrejurări, un inventar previzibil de reacţii publice din partea celor aflaţi „la vîrf”. Se prezintă condoleanţe „familiilor îndurerate”, se deplînge patetic producerea dezastrului, se cer „analize minuţioase” şi „măsuri drastice”, se face apel la solidaritate trans-partinică, se declară, eventual, doliu naţional. De rigoare este prezenţa „la faţa locului”: momentul de reculegere, aprinderea de lumînări, depunerea de flori. Admit că astfel de gesturi nu pot fi evitate şi că nu pot fi „ambalate”, ipocrit, în vorbe şi atutudini „originale”. Faci ce se face, mai mult sau mai puţin sincer. Iar dacă nu faci ceea ce toată lumea se aşteaptă să faci, tot rău iese.

Dar nu gesturile şi cuvintele în sine mă întristează, ci transformarea lor în gesticulaţie „utilă” politic, în paradă electorală. În definitiv, lumea nu aşteaptă un spectacol de protocol, ci o îngrijorare eficientă, o mobilizare riguroasă de forţe, care să diagnosticheze boala, să o prevină, să repare, atît cît se poate, stricăciunea.

Aflăm că ministrul de interne a venit imediat „la faţa locului”. Ei şi? Deunăzi, la o altă „faţă a locului”, s-a făcut nevăzut, în timp ce un subaltern îşi rupea gîtul într-o groapă. Bun, acum a venit la faţa locului. Ca să facă ce? Să ne arate că suferă? Că e mereu la datorie? Că nu doarme din cauza interesului naţional?

Mai aflăm că prim- ministrul şi-a scurtat vizita în Mexic şi s-a întors, trist, în patria năpăstuită. Lasă că nu ştim prea bine ce căuta musai în Mexic, dar nu asemenea reveniri scenografice aşteptăm noi de la el, ci o guvernare inteligentă, consecventă, aplicată, de natură să fluidizeze mecanismul ancrasat al instituţiilor şi să evite transformarea României într-o ţară în care se moare cu zile. Preşedintele este şi el, desigur, afectat. Ştie şi spune apăsat că „aşa nu mai merge!” Dar cum anume trebuie „să meargă”? Şi cine trebuie să facă ce? Ştim şi noi, pe pielea proprie, că lucrurile nu prea merg. Dar nu nouă ne revine sarcina de a pune instituţiile ţării în mişcare. Nu ne ajută foarte mult cînd un politician de prim rang se mulţumeşte să ne ofere o nobilă prezenţă contemplativă. Mai aflăm că PSD şi PNL, din solidaritate cu victimile dezastrului, şi-au suspendat întrunirile şi acţiunile politice din această perioadă. Ce frumos! Am mai scăpat de o şedinţă… Eu m-aş fi gîndit, mai degrabă, să multiplic dezbaterile de partid, pentru a căuta oameni capabili, idei salvatoare, ieşiri onorabile din criză. În realitate, decidenţii se complac în strictă gesticulaţie. Se pun în poză. Ne sînt alături, chiar dacă într-o solemnă imobilitate. Greul îl fac alţii: pompierii, jandarmii şi, mai ales, medicii. Consecinţele tragice ale incendiului sînt asumate, acum, în chip exemplar, de profesioniştii din spitale, singurii eroi adevăraţi ai acestor zile. Prost plătiţi, prost mediatizaţi, mereu în spatele scenei. La rampă, „se rup în figuri” melodramatice aleşii noştri, conducătorii noştri, ghinionul nostru…

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

incendiu club thailanda jpg
Incendiu devastator la un club din Bangkok. Cel puțin 27 de persoane au murit
Incendiu devastator într-un club din Thailanda. Cel puțin 27 de persoane au murit, iar altele sunt în stare gravă.
Ace de văl dintr-un mormânt descoperit în necropola bisericii mănăstirii de la Cătălui-Căscioarele (© Muzeul Național de Istorie a României)
Ace de văl descoperite într-un mormânt din necropola bisericii mănăstirii de la Cătălui-Căscioarele
În Evul Mediu, podoabele purtate de femeile din elita Țării Românești și Moldovei reprezentau mult mai mult decât simple accesorii. Acestea exprimau rangul social și prestigiul familiei, iar astăzi ne dezvăluie influențele culturale și legăturile comerciale care modelau gusturile nobilimii locale.
575302124023416139984130915188503265381205646 ploi canicula foot pexels com realitatea net jpg
Vremea se schimbă luni: revin vijeliile. Zonele vizate de codul galben de ploi
După temperaturile ridicate din weekend, vremea se schimbă şi ploile torențiale și vijeliile revin, luni, în mai multe regiuni.
canicula val de caldura in Koln Germania 19 iulie 2022 Foto EPA EFE jpg
Germania înregistrează cel mai mare număr de decese prin înec din ultimii 20 de ani, pe fondul caniculei
Aproape 100 de persoane și-au pierdut viața prin înec în Germania în luna iunie, pe fondul valului de căldură care a adus temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe regiuni ale țării. Este cel mai ridicat bilanț înregistrat
incendiu club bangkok FOTO X/@The_PattayaNews
Incendiu devastator într-un club din Bangkok: cel puțin 27 de morți. Ieșirile de urgență, blocate de lăzi cu bere și mobilier
Cel puțin 27 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 63 au fost rănite, dintre care 22 sunt în stare gravă, în urma unui incendiu urmat de o explozie produs într-un club din Bangkok, capitala Thailandei.
Femeie durere stomac FOTO Shutterstock jpg
Acestea sunt simptomele cancerului de stomac!
În fiecare an, în România sunt depistate în jur de 4.000 de cazuri de cancer de stomac sau gastric, prevalenţa fiind mai mare în cazul bărbaţilor. Boala este adesea diagnosticată în stadii avansate, cu implicaţii negative asupra speranţei de viaţă.
Turist care admiră cascada Goðafoss FOTO Shutterstock
Topul celor mai pașnice țări din lume în 2026. Statul care își păstrează supremația pentru al 19-lea an consecutiv. Pe ce loc este România
Rata redusă a criminalității, stabilitatea socială și nivelul ridicat de siguranță continuă să facă din Islanda cea mai pașnică țară din lume.
INSTANT COTROCENI NICUSOR DAN JUSTITIE 16 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Nicușor Dan reia consultările la Cotroceni cu liderii foștii coaliții. Variantele excluse de președinte și scenariile luate în calcul
Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni, la Palatul Cotroceni, pe liderii fostei coaliții de guvernare, într-o nouă încercare de a debloca criza politică și de a identifica o formulă de guvernare care să beneficieze de o majoritate parlamentară.
Resturile unor locuințe din epoca timpurie a bronzului, descoperite de arheologi în apropierea Capitalei (© Muzeul Municipiului București)
Resturile unor locuințe din epoca timpurie a bronzului, descoperite de arheologi în apropierea Capitalei
Cercetările efectuate de arheologi la tell-ul preistoric de la Glina-Bălăceanca, situat în apropierea Capitalei, au condus la descoperirea resturilor unor locuințe din epoca timpurie a bronzului (cultura Glina), inclusiv două vetre de foc, anunță Muzeul Municipiului București.