„Focul din casă”, de Kamila Shamsie, la Biblioteca Polirom

Dilema veche vă prezintă un fragment din volumul Focul din casă, de Kamila Shamsie, apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, seria Actual, traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș, volum cîștigător al Women’s Prize for Fiction în 2018.

Isma este în sfîrşit liberă. După ce i-a crescut pe fraţii ei mai mici – gemenii Aneeka şi Parvaiz – de la moartea părinţilor, obţine o viză de studii care-i îngăduie să-şi împlinească visul de a-şi pregăti doctoratul în America. Isma pleacă la Amherst College, însă îşi face griji pentru Aneeka, sora ei frumoasă şi încăpăţînată, care a rămas în Londra, şi pentru Parvaiz, care dispare, călcînd pe urmele tatălui său jihadist. Bîntuit de trecutul tatălui, după ce află că acesta a fost torturat de americani la Bagram, Parvaiz se înrolează în ISIS şi fuge în Siria. La scurt timp, în viaţa surorilor se iveşte Eamonn, fiul unui important politician britanic. Să fie acesta o şansă la fericire? Un mijloc de a-l salva pe Parvaiz? Brusc, destinele a două familii se împletesc în acest roman care ne provoacă să ne întrebăm: ce sacrificii sîntem dispuşi să facem în numele iubirii?

„Romanul Kamilei Shamsie, nominalizat la Man Booker Prize în 2017, este o adaptare îndrăzneaţă a Antigonei lui Sofocle. Focul din casă păstrează temele tragediei antice: nesupunere civică, fidelitate şi lege. O poveste ingenioasă şi explozivă, în care tensiunea atinge cote maxime şi care se încheie cu una dintre cele mai memorabile scene din romanele acestui secol.” (The New York Times)

„Un roman bulversant, plin de răsturnări de situaţie.” (The Washington Post)

„Toate romanele Kamilei Shamsie sînt absolut impresionante şi abordează probleme morale complexe, oferind genul de lectură plină de satisfacţii la care speră cei mai mulţi dintre noi cînd aleg un roman.” (San Francisco Chronicle)

Kamila Shamsie s-a născut în 1973, în Pakistan, într-o familie de scriitori. A debutat în 1998, cu romanul In the City by the Sea, distins la un an după apariţie cu Premiul pentru Literatură acordat de prim-ministrul pakistanez. I-au urmat romanele Salt and Saffron (2000), elogiat de critica literară şi foarte bine primit de public, şi Kartografie (2002), pentru care a obţinut Premiul Patras Bokhari al Academiei de Litere din Pakistan. În 2005, i-a apărut romanul Broken Verses, urmat, în 2009, de Burnt Shadows şi, în 2014, de A God in Every Stone. Kamila Shamsie a copilărit la Karachi, apoi şi-a împărţit timpul între Karachi şi Londra, ocazional predînd scriere creativă la Hamilton College din New York. În prezent locuieşte la Londra, avînd dublă cetăţenie. La Editura Polirom a apărut romanul Kartografie (2014).

***

Focul din casă (fragment)

Acestea au anulat un precedent de şapte sute nouăzeci de ani din legea britanică, spusese profesoara originară din Cașmir în timpul unei prezentări înflăcărate a Ordinelor de control și a impactului lor asupra libertăților civile, cînd a văzut‑o pe studenta tăcută din rîndul al treilea dandu‑și ochii peste cap. Vreți să spuneți ceva, domnișoară Pasha? „Da, doamnă profesoară. Dacă ne uităm la legile coloniale, găsim o mulțime de precedente prin care se suprimă drepturile oamenilor, singura diferență este că de data aceasta ele se aplică cetățenilor britanici, și nici asta nu e o schimbare prea mare, pentru că ei sînt declarați pompos a fi nebritanici.“ Spuneţi mai departe. „Mass‑media nu i‑au descris niciodată pe teroriștii din 7 iulie drept «teroriști britanici». Și, chiar cînd s‑a folosit cuvîntul «britanic», a fost întotdeauna însoțit de sintagma «de origine pakistaneză» sau «musulman britanic» sau de alta, favorita mea, «posesori de pașapoarte britanice»“, găsind mereu cîte ceva de pus între cetăţenia lor britanică și terorism.“ Ei, uite că ați căpătat voce cînd ați avut ceva de spus!

În seara aceea, Isma se dusese acasă și se așezase dinaintea oglinzii, apăsandu‑și laringele și simțind un tremur ușor, de parcă avea ceva în gît ce stătea să izbucnească. Și chiar izbucnise – mînia ei înăbușită, condensată și materializată sub forma eseurilor pe tema impactului sociologic al războiului împotriva terorii. Dar curînd după aceea murise mama ei și vocea se stinsese – pînă acum. Profesoara Shah o ademenea să se trezească din nou la viață, invitand‑o să scrie o lucrare împreună – Statul Nesiguranței: Marea Britanie și instrumentalizarea fricii – care era o cercetare pornind de la întîmplarea trăită de Isma în camera de interogatoriu de la aeroport.

— Nu, nu atunci. Ci tot timpul cît ai fost studentă. Credeam că e ceva care nu‑ți place la mine ca om și că de‑aia eşti atît de distantă cînd încerc să vorbesc și despre altceva decît despre muncă. Doar după moartea mamei tale, cînd mi‑ai povestit totul, am început să înțeleg.

Cît de tare plînsese în ziua aceea în biroul profesoarei. Pentru mama ei, pentru bunica ce se prăpădise cu nici un an înaintea nurorii sale, pentru tatăl ei, pentru gemenii rămași orfani, care nu apucaseră să‑şi cunoască mama înainte ca amărăciunea și grijile să‑i fi întunecat firea veselă și iubitoare. Dar cel mai tare plînsese pentru ea însăși.

— N‑am nevoie de mila lui Eamonn, dacă asta vrei să spui.

— Vreau să spun că obiceiul de‑a ține secrete e o treabă dăunătoare, a precizat Hira cu pedanteria ei profesorală. Și subminează disponibilitatea altora de‑a accepta adevărurile complicate ale existenței tale.

— Și ce vrei să fac? Să‑l sun, a început ea ridicandu‑și solnița la ureche pe post de telefon, și să‑i spun: Eamonn, stai să auzi o poveste nostimă despre tatăl meu.

— Poate că da, dar fără „nostimă“.

— Și după aia? Să‑i spun povestea și mai nostimă a fratelui meu? Cui? Fiului noului ministru de Interne?