Fleacuri & nimicuri
Dosarul Dilemei vechi de săptămîna aceasta este dedicat „Fleacurilor şi nimicurilor” din viaţa noastră. Sociologi, psihologi şi scriitori discută detaliile, lucrurile mărunte şi plăcerile minore sau vinovate care ne condimentează normalitatea.
Andrei Pleşu scrie despre cum se poate convieţui cu imposibilul: „Am trăit, vreme de aproape patruzeci de ani, într-o dictatură. «Posibilul» se reducea, în perimetrul ei, la şansa, tot mai firavă, a unei subzistenţe modeste, la cîteva servicii-standard oferite de stat şi la un set de mici libertăţi private, cu condiţia ca ele să nu interfereze cu rigorile instituţionale şi ideologice ale «conducerii». La toate astea, se adăuga o doză importantă de arbitrar, care să producă imprevizibilitate, confuzie şi o perpetuă nesiguranţă. Nu sunt de acord că în anii totalitarismului comunist nu se putea iubi, nu se putea rîde, nu se putea citi şi nu se putea scrie.”
Gabriel Giurgiu se întreabă „De ce tac mogulii mîncării?”; Ovidiu Nahoi analizează eşecul summitului de la Vilnius; Cristina Hermeziu scrie despre popularitatea în creştere a extremismului de dreapta în Franţa, în timp ce Matteo Tacconi semnează un articol dedicat fenomenului de migraţie prin Balcani, iar Ana Maria Luca descrie de la faţa locului infernul insurecţiei armate din Siria.
Cristian Ghinea continuă să analizeze anatomia şpăgii la români; Cătălin Ştefănescu descrie România ca pe un spital, iar Sever Voinescu abordează mitul creat în jurul lui John Fitzgerald Kennedy.
Marius Chivu scrie despre volumul de poezie ALDINALB al scriitoarei suedeze de origine iraniană Athena Farrokhzad apărut în traducere românească; Aron Biro recenzează noul album al norvegianului Arve Henriksen, iar Andrei Gorzo, noul film regizat de Dan Chişu.
