„Filmul documentar promovează toleranţa“ – interviu cu Dumitru BUDRALA

Astra Film Festival împlineşte, la această ediţie, 25 de ani. În perioada 15-21 octombrie, puteţi urmări la Sibiu cele mai recente producţii de film documentar internaţional. Am discutat cu directorul fondator al festivalului, Dumitru Budrala, pentru a afla cum se vede lumea filmului de non-ficţiune în ultimul sfert de secol. 

Ce ne pregătiţi anul acesta?

În centrul Sibiului, în Piața Mică, la sediul Astra Film, ne-am „instalat” cîndva o antena lungă-lungă, și am tot îngrijit-o de-a lungul a cîtorva decenii, și a crescut atît de mult încît este capabilă să scaneze în fiecare an producția de cinema documentar din toată lumea. E vorba de o „antenă” creată din munca noastră de a urmări și de a cunoaște ce producții de non-ficțiune au mai apărut, în fiecare an. :) Cînd deschidem platforma online, imediat se înscriu la festival sute de filme din toate colțurile lumii. Ne cuprinde același sentiment de bucurie și minunare ca în vremurile cînd, pentru înscriere, se trimiteau DVD-uri cu poșta și aveam la final cîțiva metri cubi de plicuri foarte diverse, cu timbre din toată lumea. Anul acesta am parcurs peste 3000 de filme pentru a ajunge la selecția finală, de 128 de filme.

Am avut bucuria de a trăi o epocă înfloritoare a cinematografiei documentare, cu uriașe transformări în domeniu, în deceniile trecute. Varietatea de abordări, de soluții găsite pentru a spune povești inedite prin limbajul cinematografiei, a împins acest gen de film în palmaresul festivalurilor de top, concurînd de la egal la egal cu marile filme de ficțiune. Un exemplu de bravură stilistică foarte interesantă care se vede din selecția de anul acesta este filmul Caniba al lui Lucien Castaing-Taylor și Véréna Paravel. De-a lungul a două treimi din parcursul filmului, publicul vede doar cadre de gros-plan, într-o perspectivă neobișnuit de apropiată, pe fața personajului principal, un japonez în vîrstă care își povestește trăirile generate de o crimă canibalistică făcută la tinerețe, și care i-a marcat toată viața. În filmul Yvonne de Tommaso Perfetti, alt exemplu, urmărim călătoria cu trenul a lui Vincenzio, proaspăt ieșit din pușcărie, care e în drum spre fiica sa pe care nu a mai văzut-o de multă vreme, și sub ochii noștri parcursul drumului devine o metaforă a dorului, printr-o întretăiere fină a elementelor de călătorie cu trăirile personajului, a dorinței lui de a-și revedea fiica cu zidul de care se lovește din partea acesteia, făcînd întîlnirea imposibilă. Dar sînt doar cîteva exemple. Programul festivalului este extrem de bogat și de divers. Un total de 128 filme, dintre care 55 participă în cele 5 secțiuni competiționale, iar celelalte sînt prezentate în afara competiției, în cadrul celor 14 programe tematice, în secțiunea „New Media – Viitorul e Azi”, și la „Astra Film Junior”.

Tumorile societăţii româneşti

Cum arată România în documentarele selecţionate la festival?

O Românie profundă, o Românie mult mai dragă nouă decît cea pe care o vedem zi de zi, este o Românie întinsă pe masa de operație, pe ecranele Astra Film Festival. Chiar dacă vivisecția societății românești pe care o fac filmele prezentate pune în lumină tumorile societății noastre, poveștile spuse cu camerele de filmat, de către regizori care s-au aventurat să disece teme grele, nereflectate îndeajuns de discursul public, au o forță de introspecție și regenerare extraordinară.

Anul acesta, avem două filme documentare românești care revin pe marele ecran din edițiile anterioare ale AFF, într-o secțiune retrospectivă, „Drumul spre Europa”. O ocazie rară de a privi România la startul acestui drum. Este copleșitor să revezi expresia fețelor și a trupurilor, limbajul hainelor și al dialogurilor purtate în piețele publice din București de „oamenii de rînd”, în ianuarie 1990, în filmul După Revoluție de Laurentiu Calciu. Este absolut de revăzut, fie și numai pentru a putea reconsidera modul în care am ieșit noi toți din ceea ce am numit atunci Revoluția 1989. Iar dramele din interiorul unei familii maghiare din Tîrgu Mureș, direct marcată de evenimentele din martie 1990, mocnesc pe tot parcursul filmului Campionul Balcanic, care deschide subiecte arzătoare, deliberat măturate sub preșul istoriei, despre relația dintre comunitatea maghiară și români. Cu referiri atît către instituții ale statului român și evenimente istorice de anvergură, ale căror personaje-cheie sînt greu de identificat, cît și către relații interpersonale dintre oameni simpli aparținînd celor două etnii, filmul este de revăzut în anul Centenarului, punînd sub lupă o Românie foarte puțin cunoscută.

Competiția „România” la AFF 2018 mai aduce pe ecran bucuria dulce-amară a celor din Oaș, care se întorc în fiecare an pentru o scurtă vacanță în palatele lor ridicate cu bani munciți din greu. Iar în luna august celebrează zilnic cîte o nuntă tradițională, după care se întorc la muncă în străinătate (Nunta Anului, r. Jozsef Bán). Nussbaum 95736 (r. Csibi László) spune povestea despre supraviețuire, speranță și iertare a tînărului László Nussbaum, în anii trăiți ca deținutul nr. 95736 în lagărul Auschwitz-Birkenau și apoi ca unicul supraviețuitor al familiei sale. Iar Portavoce (r. Ruxandra Gubernat) este un studiu de caz inteligent al tinerei democrații românești în luptă cu sine însăşi și cu viitorul incert al Europei.

Prin ce s-au remarcat tinerii regizori prezenţi la secţiunea „DocSchool – Student”?

Secțiunea e o sursă inepuizabilă de surprize plăcute. Astra Film Sibiu e un festival tot mai căutat de tinerii documentariști de la toate școlile de film din Europa și de dincolo de granițele ei, avem tot mai multe înscrieri, ceea ce face ca selecția să fie de la an la an mai dificilă. Fie că abordează teme de mare actualitate, cum ar fi revigorarea curentul naționalist din Europa de azi, căutarea propriei identități, hopurile maturizării, sau explorează potențialul limbajului cinematografic, filmele din selecție au în comun un aer proaspăt și aduc un suflu original, iar majoritatea autorilor sînt surprinzător de maturi artistic și ca realizare. Ceea ce este și mai îmbucurător e faptul că studenţii sînt foarte mobili, curioși și creativi în a căuta subiecte neexplorate, atît din mediul lor apropiat, cît și din colțuri uitate de lume.

„Cheia prin care cunoaştem poveştile în profunzime”

Cît de important e documentarul într-o lume a fake news-urilor şi lipsei de dialog?

Filmul documentar, ca cinematografie de edificare asupra realității, promovează toleranța, deschiderea către nou, către celălalt, curajul de a explora necunoscutul, introspecția, gîndirea critică și capacitatea investigativă. Toate sînt abordări extrem de importante în contextul în care trăim. Nu numai la noi, dar și pe plan mondial, tot mai multe întîmplări zilnice din sfera politică și socială afectează însăși esența condiției noastre umane și tot mai mult realitatea „bate” ficțiunea și „viața bate filmul”. Dintr-odată, documentarul devine tot mai important, pentru că oamenii simt nevoia unei surse alternative de cunoaștere și înțelegere a realității. Ce văd ei zi de zi, informațiile cu care îi bombardează media – sînt numai o latură a realității, un punct de vedere deseori subiectiv, tot mai manipulat și distorsionat de varii interese. Într-o lume invadată de fake news și intoleranță, dominată de disimulări pragmatice și de rescriere a trecutului, non-ficțiunea devine cheia prin care cunoaștem poveștile în profunzime, pentru a putea înțelege realitatea în toată complexitatea ei. Și înțelegînd-o, să o putem, desigur, schimba.

Ficţiunea poate arăta mai îmbietor pentru publicul larg. Cum reuşiţi să atrageţi oamenii astfel încît să prindă şi gustul filmului documentar?

Știți cum se zice, te poți îneca și în miere. :) Ficțiunea este extraordinară și ne poate salva viața, sufletul, de foarte multe ori în viața complicată pe care o trăim. Dar uneori, prea multă visare cu ochii deschiși te înstrăinează de tine însuți. Nu trebuie să subestimăm valoarea și forța cinematografiei realității.

a consemnat Cristina ŞTEFAN

Foto: Astra Film Festival