Fidel Castro şi Gherila timpului
Pe vremuri, Fidel Castro era cunoscut pentru cuvîntările sale deosebit de lungi: vorbea şapte-opt ore, aşa, cam cît durează şi schimbul de lucru într-o întreprindere socialistă. Acum foarte în vîrstă, fostul preşedinte cubanez scrie cărţi: multe şi deosebit de lungi. Din 2006, de cînd s-a retras – bolnav – de la conducere, a publicat mai multe culegeri de discursuri şi volume de memorii. Unele dintre ele au apărut, în traducere, şi la edituri din Europa. Die Welt semnalează apariţia uneia dintre cărţile lui Castro în versiune germană. În Victoria strategică e vorba despre o etapă scurtă dar importantă a aşa-zisei Revoluţii cubaneze: luptele lui Castro împotriva armatei dictatorului Fulgencio Batista (25 mai-6 august 1958), în sud-estul Cubei. Batista încercase, printr-o ofensivă în care a mobilizat întreaga armată, să le vină de hac gherilelor lui Castro. 10.000 de militari contra 300 de rebeli. Pînă la urmă, rebelii au învins.
Volumul de memorii începe cu un capitol autobiografic în care Castro îşi povesteşte – în 18 pagini – copilăria, perioada adolescenţei şi tinereţea, pînă la încheierea studiilor universitare. Cronica celor 74 de zile de luptă din vara anului 1958 se întinde pe 400 de pagini; urmează apoi 270 de pagini de anexe: nenumărate fotografii, hărţi, documente, precum şi schiţe şi descrieri detaliate ale armelor folosite de ambele părţi beligerante.
La scurt timp după publicarea Victoriei strategice, în 2010, Castro avea deja pregătit volumul următor, intitulat Contraofensiva strategică. El tratează următoarea perioadă, de pînă la începutul anului 1959.
Cea mai recentă carte a lui Fidel Castro a fost lansată recent în Cuba. Este intitulată Gherila timpului şi are peste o mie de pagini. Prezentarea cărţii într-o conferinţă de presă – la care a participat inclusiv autorul – ar fi durat, potrivit BBC, şase ore. E prima apariţie publică a lui Fidel Castro de cînd s-a retras de la putere. Sigur, a mai apărut la televizor, în filmuleţe scurte, a transmis cîteva cuvîntări înregistrate la radio, a primit vizita unor elevi în salonul său de spital, însă n-a mai interacţionat niciodată atît de îndelung jurnaliştii. Judecînd după cît scrie şi cît vorbeşte, se pare că se simte destul de bine.
(Matei Martin)
