Festivalul Filmului European 2019: în premieră dincolo de granițele UE

27 mai 2019
Festivalul Filmului European 2019: în premieră dincolo de granițele UE jpeg

Ediția cu numărul 23 a Festivalului Filmului European vine cu noutăți organizatorice: modificarea perioadei de desfășurare și inserarea în program a unui weekend de filme europene la Chișinău.

Astfel, anul acesta, 23.FFE se desfășoară în perioada 11-30 iunie, seria orașelor ce găzduiesc proiecțiile din festival cuprinzînd: București (11 – 23 iunie), Chișinău – Republica Moldova (21 – 23 iunie), Rîmnicu Vîlcea (21 – 23 iunie), Tîrgu Mureș (21 – 23 iunie) și Sibiu (28 – 30 iunie).

„Filmul este capabil să construiască punți și să consolideze valori comune. Totodată, îl poate arăta pe „celălalt” într-un fel care să ni-l apropie pentru a-l înțelege mai bine, ceea ce reprezintă, de fapt, esența diplomației culturale în slujba căreia ne canalizăm toate eforturile. Festivalul nostru a mizat întotdeauna pe varietate, incluziune și dialog, iar pasul pe care îl facem în afara Uniunii Europene, în chiar anul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, este un jalon de normalitate. Colaborarea excelentă cu partenerii și prietenii de peste Prut ne dă speranțe că legăturile între culturile noastre cu rădăcini comune se vor amplifica, în beneficiul ambelor popoare”, afirmă președintele ICR, Liliana Țuroiu.

Festivalul va debuta în forță, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr al regizoarei Alice Rohrwacher, un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes, anul trecut. Spectacolul de gală este programat pentru seara de marți, 11 iunie, la Teatrul Național București – Sala Mare.

„Deși e o ediție de vară – nu e una neapărat una mai light. Anul acesta avem un număr record de locuri de proiecție – de la săli de cinema, la spații neconvenționale. Sigur, avem o selecție spumoasă de comedii vechi și noi, dar am introdus și maratoane, acele veritabile teste de anduranță pentru cinefili, un tribut adus unui mare cineast european cu pelicule restaurate, nemaivăzute, și o secțiune dedicată sinergiei dintre teatru și cinema, de data acesta cu filme care devin piese. La 30 de ani de la căderea zidului, se pot vedea cele mai bune producții făcute vreodată despre Germania de Est. Evident, vor fi nelipsite dezbaterile, omagiile, filmele vechi și noi, capodoperele mute reorchestrate, documentarele și lansările de carte. Programul complet realizat de directorul artistic al actualei ediții 23.FFE, criticul de film Anca Gădinaru, va fi devoalat săptămîna următoare.” Anca Hrab, coordonator FFE, ICR

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

maurice munteanu connie preda instagram jpg
Au răsturnat situația la Asia Express! Echipa care a câștigat Imunitatea Mică după o cursă dificilă
Maurice Munteanu și Connie Preda au câștigat Imunitatea Mică în etapa a cincea de la Asia Express și și-au asigurat locul în etapa următoare.
Audieri miniștri Oana Gheorghiu 2
Antisemitismul se răspândește cu o viteză tot mai mare. Oana Gheorghiu: „Granița dintre cuvinte și violență poate fi foarte fragilă”
România a făcut pași importanți în combaterea antisemitismului, însă eforturile trebuie continuate, în special în contextul dezvoltării rețelelor sociale și al noilor tehnologii, a declarat joi vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.
shutterstock 2597646043 jpg
Ai diabet? Aceste fructe au impact mic asupra glicemiei
Dacă îți monitorizezi glicemia, poate ai impresia că fructele îți sunt interzise din cauza zahărului pe care îl conțin în mod natural. Dar multe fructe au un indice glicemic scăzut și ar trebui să le incluzi în dietă.
cuvioasa parascheva jpg
Pelerinajul la Sfânta Parascheva a început la Iași. Mii de oameni la moaștele sfintei. Ce este nou în 2026
Pelerinajul de la Iași dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva a început joi, 8 octombrie, iar încă din primele ore mii de credincioși s-au adunat în zona Catedralei Mitropolitane. Anul acesta, începutul pelerinajului a venit cu o schimbare importantă: slujba a fost oficiată în aer liber.
image png
Calendarul Superligii după pauză: derby-uri spectaculoase în etapele 13 și 14
Superliga intră din nou în prim-plan cu două etape care programează mai multe confruntări interesante.
image png
O mamă și-a salvat bebelușul după ce au căzut împreună de la etajul 15. Anchetatorii iau în calcul o crimă
Autoritățile din New York investighează moartea unei tinere mame de 23 de ani, despre care există suspiciunea că a fost împinsă de pe balconul apartamentului său de la etajul 15, în timp ce își ținea în brațe fiica în vârstă de doar opt luni.
catalin maruta instagram jpg
Cătălin Măruță, sincer după revenirea în televiziune. Care este cea mai mare frică a sa
Cătălin Măruță a dezvăluit care este cea mai mare teamă a sa și care este nesiguranța legată de copiii lui.
image png
A murit Nana Patekar, unul dintre actorii emblematici ai cinematografiei indiene. Avea 75 de ani
Actorul indian Nana Patekar, una dintre figurile cunoscute ale cinematografiei de la Bollywood și ale teatrului indian, a murit joi, la vârsta de 75 de ani. Potrivit presei locale citate de Reuters, actorul a fost găsit inconștient în locuința sa din Goa.
Soldați ruși pe câmpul de luptă FOTO profimedia jpg
Panica mobilizării revine în Rusia. Rușii se pregătesc să părăsească țara la patru ani de la exodul din 2022
Tot mai mulți ruși se pregătesc să părăsească din nou țara, pe fondul temerilor privind o posibilă nouă mobilizare militară și al presiunilor tot mai mari asupra populației.