Extraordinarul Andris Nelsons

28 iunie 2019
Extraordinarul Andris Nelsons jpeg

Are 40 ani; este, în același timp, directorul muzical a două dintre cele mai importante orchestre de dincolo și de dincoace de Ocean – Orchestra Simfonică din Boston și Orchestra Gewandhaus din Leipzig; și înregistrează, în același timp, 3 proiecte discografice dintre cele mai ambițioase: integrala simfoniilor de Șostakovici cu Orchestra Simfonică din Boston, integrala simfoniilor de Bruckner cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig și integrala simfoniilor de Beethoven cu Orchestra Filarmonicii din Viena, în cadrul unui contract semnat cu Deutsche Grammophon în aceeași zi. Nici Herbert von Karajan, recunoscut drept un campion al înregistrărilor, nu a avut în paralel asemenea proiecte discografice!

Și nu face deloc superficial ceea ce face; proiectul Șostakovici, în cadrul căruia au apărut deja 4 albume, deține un adevărat record de premii Grammy – 4 pentru 3 discuri, ultimele premii obținute în 2019 pentru cea mai bună interpretare orchestrală și cel mai bun sunet. Al patrulea album din serie a apărut în 22 februarie 2019, deci încă nici nu a avut șansa de a lua vreun premiu Grammy, însă timpul nu e pierdut!

Andris Nelsons s-a născut în noiembrie 1978 la Riga, în Letonia. La 5 ani a fost fascinat de o reprezentație cu opera Tannhauser de Wagner, un moment care a rămas una dintre amintirile cele mai puternice din copilăria lui. A studiat pianul și trompeta, a cîntat și într-un cor. A studiat dirijatul la Sankt Petersburg și a fost discipolul celebrului Mariss Jansons. Cariera sa dirijorală a început în anul 2003, cînd a devenit dirijor al Orchestrei Operei Letone; au urmat angajamente la City of Birmingham Symphony Orchestra, în calitate de dirijor principal, între 2007 și 2015; în 2014 a devenit directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Boston și în 2018, capelmaistru al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig. În tot acest timp, a dirijat în calitate de invitat cele mai importante orchestre ale lumii, de la Filarmonica din Berlin la Concertgebouw din Amsterdam. Andris Nelsons este, cu siguranță, unul dintre staturile incontestabile ale artei dirijorale contemporane; l-am putut admira și la București, în cadrul ediției din 2015.

Cum se explică succesul lui fulminant? O tehnică dirijorală impecabilă, venită din tradiția rusă de cea mai bună calitate și trebuie să recunoaștem că școala rusă de dirijat rămîne una dintre cele mai bune din lume. Un simț muzical ieșit din comun, capacitatea de a comunica cu muzicienii din orchestră, dar și cu publicul; energie, viziune și o tușă personală pe care o aduce oricărei partituri pe care o abordează. Plus o experiență de viață care îi permite să înțeleagă o partitură dincolo de tot ceea ce e scris pe hîrtie.

Simfoniile a VI-a și VII-a de Dmitri Șostakovici

Cred că acest din urmă aspect, legat de experiența de viață, este crucial în succesul pe care-l au discurile care au apărut în seria integralei simfoniilor de Dmitri Șostakovici. Pentru că nu poți înțelege cu adevărat muzica lui Șostakovici dacă nu ai trăit ceva din ce a însemnat comunismul, în special cel stalinist. Inițial, proiectul lui Nelsons s-a intitulat “Șostakovici în umbra lui Stalin” și trebuia să cuprindă simfoniile de la a cincea la a zecea, compuse între 1936 și 1953 cînd Șostakovici a avut o relație extrem de tensionată cu regimul stalinist și cu Stalin însuși. Succesul primului disc (2015), cu Simfonia a X-a, care a luat un premiu Grammy în 2016, a făcut ca seria să fie extinsă la integrala celor 15 simfonii de Șostakovici. Pînă în prezent, au mai apărut înregistrările simfoniilor cu numerele 5,8,9 (2016), 4 și 11 (2018); în 22 februarie 2019 au apărut Simfoniile cu numerele 6 și 7.

Simfonia a VII-a, Leningrad, este unul dintre cele mai cunoscute opusuri simfonice ale lui Dmitri Șostakovici. O simfonie scrisă între 1939 și 1941, evocînd războiul trăit la propriu de Șostakovici: primele trei părți au fost scrise chiar în Leningradul asediat de trupele naziste, ultima, după evacuarea la Samara. 500.000 de oameni au murit în Leningradul asediat, iar simfonia, chiar dacă însușită de propaganda sovietică drept o descriere a victoriei sovieticilor în fața naziștilor, este mai curînd un omagiu adus acestor victime. Da, este vorba despre victorie, dar victoria este foarte amară! În plus, există o interpretare încă mai extinsă asupra intențiilor pe care le-a avut Șostakovici cu această partitură, care vorbește despre impactul dezastruos pe care oricare formă de totalitarism îl poate avea pentru societate: și nazismul, dar și comunismul. De altfel, această dublă cheie de interpretare este caracteristică pentru multe dintre lucrările lui Șostakovici, care aveau un dublu sens: unul al propagandei și altul, al muzicii în sine.

Iată și cazul simfoniei a VI-a, scrisă în 1939. Vine după simfonia a cincea, cu care Șostakovici s-a realibilitat în fața regimului stalinist care-l trimisese în dizgrație după premiera operei Lady Macbeth din Mțensk; iar dizgrația nu însemna doar că era denigrat în Pravda, ziarul partidului comunist, ci și că un an întreg, Șostakovici a dormit cu bagajul la ușă, așteptînd să fie ridicat de NKVD și trimis în Siberia. Totuși, prestigiul său a contat foarte mult și după premiera simfoniei a cincea, a fost considerat reabilitat. Într-un interviu din 1939, Șostakovici declara că își dorește ca simfonia sa a șasea să fie mai senină decît a cincea, însă istoria a schimbat planurile inițiale: în 1939 a izbucnit al doilea război mondial, s-a semnat pactul Ribbentrop-Molotov, iar toate aceste tensiuni se regăsesc în această simfonie neobișnuită în trei părți, din care prima și a treia sînt lente.

Lectura lui Andris Nelsons asupra acestor simfonii, a șasea și a șaptea, este entuziasmantă, cu atît mai mult cu cît înregistrările au fost realizate în timpul unor concerte live din 2017: nu doar că are la dispoziție extraordinarul aparat orchestral care este Orchestra Simfonică din Boston, dar avem imagini, istorie vie în aceste interpretări în care niciun detaliu nu este lăsat deoparte și în care regăsim nu doar drama unui popor, ci a unei lumi întregi care a cunoscut în prima jumătate a secolului XX ororile a două războaie mondiale și ale totalitarismului. Mai ales pentru cei mai tineri, audiția simfoniilor de Șostakovici este o lecție: aceea că pacea și bunăstarea nu sînt un dat, ci un lux al societății în care trăim astăzi și că totul se poate nărui, oricînd.

Simfoniile a șasea și a șaptea de Șostakovici cu Andris Nelsons au fost difuzate de Radio România Muzical și pot fi reascultate aici.

Simfoniile a VI-a și a IX-a de Bruckner cu Andris Nelsons

În 2018, Orchestra Gewandhaus din Leipzig a aniversat 275 ani de existență. Și cum din februarie 2018, noul capelmaistru al venerabilei orchestre germane, al 21-lea, a devenit Andris Nelsons, au fost gîndite mai multe proiecte menite să marcheze atît aniversarea, cît și noul directorat. Au fost concerte, dar și un proiect discografic: integrala simfoniilor de Bruckner din care au apărut Simfoniile nr. 3 (2017), nr. 4 (2018), nr. 7 (2018) și nr. 6 și 9 (2019), toate, înregistrări din concerte live.

Fiecare dintre simfoniile bruckneriene este însoțită și de o lucrare wagneriană; e simplu de explicat această asociere, odată prin legătura lui Wagner cu Leipzig și Gewandhaus (Wagner s-a născut la Leipzig și prima lui lucrare lucrare simfonică a fost cîntată în premieră de Orchestra Gewandhaus), apoi, prin prisma experienței personale a lui Nelsons, care a ales să devină muzician după ce a văzut opera Tannhauser de Wagner.

Anton Bruckner este văzut în general ca un compozitor mai dificil, mai curînd prin semnificațiile muzicii sale, decît prin sonorități, care sînt vădit romantice. Ca și la Mahler sau Șostakovici, întîlnim dimensiuni foarte mari la simfonii (în jur de o oră sau peste o oră), desigur, mai greu de urmărit decît o piesă pop de astăzi, care are în medie cam 3 minute….

Anton Bruckner a fost un om foarte credincios, iar acest lucru transpare din ethosul simfoniilor sale; ultima sa simfonie, a noua, pe care a lăsat-o neterminată în 1896, cînd s-a stins din viață, este dedicată „iubitului său Dumnezeu”. Că a fost o întîmplare sau nu, Simfonia a IX-a are trei părți finalizate, care se și cîntă astăzi, două părți lente încadrînd un scherzo viguros, prevalența părților lente venind și mai mult în sprijinul dedicației lui Bruckner.

În interpretarea simfoniei a IX-a de Bruckner, despre care cronicari internaționali deja au scris că este una dintre cele mai bune realizate în secolul XXI, Nelsons pune accent pe majestuozitatea partiturii și a construcției acelor coloane sonore specifice muzicii bruckneriene. Este servit de o formidabilă orchestră, recunoscută, de altfel, pentru calitatea excepțională a muzicienilor de la partidele instrumentelor de suflat și de coarde. Gewandhaus are o îndelungată istorie în interpretarea muzicii bruckneriene, iar acest lucru se simte; de altfel, unul dintre argumentele alegerii proiectului Bruckner a fost acela că Simfonia a VII-a de Bruckner a fost interpretată în premieră de Orchestra Gewandhaus și a fost cel mai mare succes pe care l-a cunoscut Bruckner în viața sa de compozitor.

Pentru Simfonia a VI-a de Bruckner, Nelsons mizează pe urmărirea detaliilor în tempo-uri mai lente decît se abordează în mod obișnuit; discursul său este minuțios construit, deși imaginea generală poate avea, uneori de suferit. În orice caz, o audiție de neratat, așa cum este întregul proiect Bruckner, mai ales pentru cei care vor să-și educe gustul artistic, atenția și...răbdarea. Da, e un curaj pentru o casă de discuri să lanseze o integrală Bruckner, însă contează mult numele lui Nelsons și faima Orchestrei Gewandhaus, așa că vă invit să ascultați Simfonia a IX-a la Radio România Muzical, luni, 1 iulie, de la ora 19.00, și întregul album, pe site-ul proiectului Discurile anului 2019.

Cristina Comandașu este critic muzical.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Grindeanu Bolojan Inquam Photos jpg
Presa internațională, după retragerea sprijinului PSD pentru guvernul Bolojan: „Decizia ar putea declanșa luni de instabilitate”
PSD a decis, cu o majoritate covârșitoare de 97,7%, să își retragă sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan, declanșând o criză politică ce a atras atenția presei internaționale.
oi si miei judetul olt, bobicesti   foto ionelia nuca (14) jpeg
Satul românesc rămâne fără medici veterinari: „Ori nu realizează pericolul, ori îl doresc”. De ce refuză specialiștii noile contracte cu statul
Medicii veterinari cărora le expiră contractele de concesiune încheiate pe patru ani se retrag în masă. „E falimentul profesiei”.
explozie la cet vest in bucuresti foto adevarul
Incendiu violent la CET Vest: două transformatoare au luat foc, intervin 7 autospeciale
Un incendiu puternic s-a produs luni seara, 20 aprilie, în incinta C.E.T. Vest, din Capitală. Mai multe echipaje au sosit la fața locului.
teodor ghe negoita foto wikipedia jpg
21 aprilie: Ziua în care primul român, Teodor Negoiță, a atins Polul Nord
Pe 21 aprilie 1995, Teodor Negoiță a devenit primul român care a atins Polul Nord. Tot pe 21 aprilie a murit scriitorul american Mark Twain și cântărețul Prince.
loto istock jpg
Câți bani i-au rămas românului care a câștigat 13 milioane de euro la Joker. Bărbatul a intrat deja în posesia premiului
Un bărbat din București a reușit să câștige 13 milioane de euro după ce a ghicit toate numerele norocoase la Joker. Cu toate acestea, după ce au fost plătite impozitele necesare, norocosul câștigător nu a mai rămas cu această sumă.
Pensii private - pensie FOTO 123 RF
Cum verifici online soldul Pilonului II. Tot ce trebuie să știi despre contul tău de pensie privată
Orice persoană care obține pentru prima oară venituri impozabile, pentru care achită contribuții pentru asigurări sociale, trebuie să se înscrie la un fond de pensie privată obligatorie, ulterior putând verifica online câți bani a strâns în fondurile de pensii private obligatorii.
politia jpg
Tragedie uriașă în Tulcea. Polițist de doar 20 de ani, găsit împușcat mortal pe un câmp
Un caz cutremurător a zguduit comunitatea din Tulcea, după moartea unui polițist în vârstă de numai 20 de ani. Tânărul agent a fost găsit fără viață pe un teren din municipiu, chiar în timpul programului de lucru, iar primele informații indică o posibilă sinucidere. Anchetatorii încearcă acum să afl
Tensiuni germania  rusia foto shutterstock jpg
Tensiuni între Germania și Rusia. Ambasadorul rus, convocat la Berlin, după ce Moscova a amenințat companii producătoare de drone
Berlinul l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a condamna ceea ce califică drept „amenințări directe” la adresa unor „ținte din Germania”, într-un nou episod tensionat legat de sprijinul acordat Ucrainei în războiul cu Rusia, relatează AFP.
peter magyar foto facebook peter magyar png
Magyar anunță că Ungaria va rămâne membră a Curții Penale Internaționale și că persoanele vizate de mandate de arestare vor fi reținute
Premierul Ungariei, Péter Magyar, a declarat luni, 20 aprilie, că va opri retragerea țării din Curtea Penală Internațională (CPI) și că orice persoană vizată de un mandat al acestei instanțe care intră pe teritoriul Ungariei „trebuie reținută”.