...eterna reîntoarcere a oricui
…pentru ca europenii sînt culţi. Le spui a fi sau a nu fi, te completează imediat cu aceasta-i întrebarea. Pronunţi Antigona, şi toată lumea sare cu degetele pe sus: Sofocle! Le arăţi o moară de vînt şi inevitabil se gîndesc la Don Quijote. După care se bat singuri pe umăr, admirativ: Uite ce culţi sîntem noi! Nici un simbol nu ne scapă! Şi nu ne. Sîntem culturalizaţi pînă-n vîrful unghiilor. Respirăm referinţe culturale, visăm referinţe culturale, ne hrănim cu referinţe culturale. Europa nu e, la urma urmei, decît o referinţă culturală, iar grecii sînt, prin definiţie, cei mai europeni dintre europeni – ce Europa ar fi fost aia fără cultura greacă ?
Elina Psikou, scenaristul şi regizorul filmului Eterna reîntoarcere a lui Antonis Paraskevas are grijă să ne reamintească asta din capul locului. Începînd cu titlul – trimiterile la Nietzsche şi Sfînta Vineri sînt cît se poate de transparente – şi primele cadre – maşina iese din tunel, mă-nţelegeţi, camera e aţintită iniţial în faţă, apoi în spate, ca să-nţeleagă tot europeanul cult – filmul nu e decît o înşiruire de simboluri şi referinţe culturale. Acţiunea, dacă se poate numi aşa, e cît se poate de simplă. Un celebru prezentator de ştiri, Antonis Paraskevas, aflat în scădere de «rating», îşi înscenează propria-i răpire, pentru a-şi recîştiga popularitatea. Pentru cîteva săptămîni rămîne ascuns într-un hotel pustiu, e gata să cedeze de cîteva ori, refuză «eliberarea» cînd i se propune, pentru că e prea devreme şi n-a avut timp să-şi pregătească întoarcerea triumfală, ajunge să-şi reteze singur un deget cînd i se pare că interesul publicului începe să scadă, omoară cu sapa un nevinovat care-i deconspiră adevărata indentitate, şi intră din nou în tunelul de la începutul filmului, mă-nţelegeţi, cine n-are simboluri, să-şi cumpere. The end.
Bate şaua să priceapă europeanul cult cum e cu alienarea, cu goana după o popularitate iluzorie, cu lupii tineri care-i înlocuiesc negreşit pe cei bătrîni în showbiz şi-ţi sfîrtecă beregata c-un zîmbet mieros pe buze, cu pînă unde te poţi scufunda în animalitate dacă te laşi tîrît de alienantul vîrtej al unei celebrităţi efemere, totul presărat şi cu mai mult sau mai puţin subtile trimiteri la criza euro în general şi a Greciei în particular. Banalitatea răului, dacă vreţi să fiţi aşa, mai arendtieni.
Tînărul Psikou (35 de ani) are grijă să nu vă scape mesajul. Singurătatea e cît se poate de singură. Dialogurile sînt reduse la minim, la fel şi muzica. Cînd cîntă karaoke de unul singur în barul hotelului, Antonis cîntă I wil survive. Hotelul e cît se poate de pustiu, emisiunea de gastronomie moleculară e repetată suficient cît Antonis să creadă că o prezintă el însuşi, chiar dacă-i lipseşte ingredientul principal – două grame, doar două grame de extract de alge, agar-agar. V-ati prins, alea doua grame fac toată diferenţa din lume. Din păcate, încercînd să fie minimalist, filmul păcătuieşte mai degrabă prin contrariu. Cele două grame de simboluri şi referinţe culturale se transformă în două kilograme. Ploaia, piscina, barca, sperietoarea de ciori dezbracată de Antonis, mîncatul din gunoi, se aglomerează şi dau pe din afară.
Europeni fiind, însă, n-avem încotro – trebuie să ne purtăm crucea. N-o putem lepăda, prefăcîndu-ne că nu există. Sîntem condamnaţi să gasim simbolurile de dincolo de simboluri. Ar fi lesne să zicem că mesajul se adresează celor din categoria Andreea Esca, Mihaela Radulescu, sau Gigi Becali. Că doar ei sînt pîndiţi de goana nebună după o celebritate iluzorie, doar ei sînt înstrăinaţi, doar ei îşi decupează, pe veceu, poze din revistele în care apar. Prea lesne. Elina Psikou are potenţial, unele scene sînt mult prea bune, iar interpretarea lui Christos Stergioglou (Antonis) mult prea realistă pentru a ne opri aici. Trebuie, aşadar, să mergem mai departe.
Cu toții ne privim în oglindă. Cu toţii ne bărbierim, rujăm, pensăm, îmbrăcăm frumos, pieptănăm. Cu toţii vrem să arătăm bine. Cu toţii rîvnim după fărîma noastră de celebritate. Scriem pe bloguri, avem conturi de Facebook și twitter. O celebritate stupidă, ştim, dar nu ne putem abţine. Nu doar Antonis Paraskevas şi Andreea Esca. Nu doar Gigi Becali şi Elena Udrea. Ci şi Elina Psikou. Şi eu. Şi dumneavoastră. Noi toţi. Şi grecii, şi românii. Şi europenii, şi americanii şi chinezii. Noi toţi. Oamenii. Vrem, nu vrem, sîntem cu toţii Antonis Paraskevas, toţi ieşim şi reintrăm în tunel, iar Psikou are toate şansele să devină un nume de referinţă în cinematografia europeană. Cu o condiţie: să-şi înveţe propria lecţie a gastronomiei moleculare. Doua grame de agar-agar fac mai mult decat două kilograme. Sau, cum ar zice incultul de american, sometimes less is more.
Alin Fumurescu este post-doctoral fellow la Centrul pentru Studiul Instituțiilor Reprezentative, Departamentul de Științe Politice, Yale University. Cartea Compromise - A Political and Philosophical History (Cambridge Univeristy Press, 2013) a fost nominalizată în top 25 outstanding academic books published in 2013 (CHOICE)
Filmul Eterna reîntoarcere a lui Antonis Paraskevas va putea fi vizionat duminică, 11 mai 2014, la ora 15, la cinema Studio, în cadrul Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC
Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (9 - 15 mai) și Tîrgu-Mureș (16 - 18 mai)
