Ergo-meşteşugurile

Dacă vorbeşti despre persoanele cu dizabilităţi în România, vorbeşti de fapt despre nişte oameni aproape invizibili. Deşi la nivelul autorităţilor există discuţii şi iniţiative despre integrarea acestora, totul rămîne, de cele mai multe ori, la nivel de discuţie.

În acest context pur teoretic, chiar dacă o schimbare reală pare a fi ceva imposibil, societatea civilă demonstrează încă o dată cît de important este să crezi în normalitate. Una dintre asociaţiile care încearcă să schimbe nociva mentalitatea „nu se poate” este şi Asociaţia Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Proiectul lor, „Ergo-meşteşuguri”, care se bazează pe o metodă de tratament a unor boli psihice prin muncă (ergoterapia), s-a numărat printre cîştigătorii programului de responsabilitate socială „Idei din Ţara lui Andrei”, program desfăşurat de Petrom în România.

Despre iniţiatoarea proiectului, Denisa Florentina Nicoară, aflu că este absolventă a Universităţii Politehnice din Bucureşti şi a Universităţii Lucian Blaga, facultatea de Ştiinţe Economice; are un masterat în Management Sanitar şi este actualul manager al Spitalului de Psihiatrie dr. Gh. Preda din Sibiu. Este, de asemenea membru fondator al Asociaţiei Spitalului de Psihiatrie, iniţiatoarea mai multor proiecte în beneficiul Spitalului, caracterizată de colegi ca fiind „mereu cu gîndul la cum ar fi un pic mai bine pentru cei care au nevoie de îngrijire”.

De la ce a pornit ideea acestui proiect? „În România, invizibilitatea persoanelor cu tulburări psihice este cauzată, pe de o parte, de perspectiva eronată şi tributară prejudecăţilor societăţii, mentalităţii colective, iar pe de alta, de teama justificată a suferinzilor” - îmi spune Roxana Fediuc, din cadrul Asociaţiei Spitalului de Psihiatrie.

Şansa oferită prin programul Petrom, „Idei din Ţara lui Andrei” a fost„momentul în care am realizat că sîntem pe cale de a transforma în realitate programul teoretic de susţinere şi dezvoltare a ergoterapiei, că Spitalul va avea un atelier de tîmplărie şi că toate ideile generoase, de cooperare, susţinere financiară a atelierelor sînt în tranziţie de la vis la concret. A fost momentul în care ne-am mobilizat, la propriu, să îndeplinim activităţile din proiect, de la debarasarea spaţiului, igienizare, achiziţia echipamentelor, la angajarea instructorului, aprovizionarea cu materiale şi pînă la adaptarea fişelor de protecţie, a normelor specifice sporite de siguranţă, a documentaţiilor de ergoterapie.”

Implicarea medicilor a fost crucială, medicii fiind cei care, în funcţie de diagnostic, limitări şi nevoi, recomandă pacienţilor activităţi ergoterapeutice.

Aflu că în cadrul Spitalului, Compartimentul Ergoterapie este condus de dr. Bogdan Popa, medic primar şef de secţie gerontopsihiatrie, care a sprijinit proiectul Asociaţiei prin consiliere „spunîndu-ne cum ar trebui să funcţioneze atelierul de tîmplărie şi meşteşuguri, cum să fie dispuse echipamentele, care să fie condiţiile spaţiului, normele speciale de securitate şi protecţie, dar, mai ales, care să fie obiectivele terapeutice ale activităţilor de prelucrare a lemnului.”
Astăzi, datorită acestui proiect, spitalul are un atelier frumos, spaţios, curat şi bine utilat, în care zilnic vin cîte 4 sau 5 pacienţi, care învaţă, lucrează şi deprind „abilităţi sau taine ale meseriei, de la metode de restaurare pînă la fabricarea de mic mobilier, cunoştinţe pe care le pot folosi acasă sau în reconversia profesională.”

Despre obiectele produse în atelier mi se spune că „au semnificaţii distincte pentru cei care le manufacturează”, fiind chiar de dorit ca pacienţii „să lucreze la acele obiecte pe care le doresc ei, nicidecum producţii de serie, la normă, impuse. Astfel se dă valoare terapeutică activităţii, motivînd şi încurajînd beneficiarii atelierului să se exprime prin intermediul materialelor, să participe la proiecte comune prin care să dezvolte comunicarea şi încrederea.”

Fiecare pacient vine în atelier la îndrumarea medicului său curant, care va stabili obiectivele terapeutice şi priorităţile, în funcţie de starea de sănătate şi nevoile curative individuale.
 „Odată cu proiectul Ergomeşteşuguri a luat fiinţă atelierul de prelucrarea lemnului, amenajarea şi dotarea acestuia fiind posibile doar datorită finanţării obţinute prin programul Idei din Ţara lui Andrei. Maistrul instructor, primul angajat al Asociaţiei, este desprins din povestea adevărată pe care o puteţi citi pe blogul Ţării lui Andrei – îmi mai spune Roxana Fediuc.

Atelierul nu impune „norme”, sau ce fel de obiecte trebuie produse, ci se adaptează şi improvizează. „Secţiile au început chiar să descopere utilitatea atelierului şi să ceară, timid, fabricarea unor obiecte simple şi utile, cum ar fi stativele pentru depozitare. Din casări de inventar au fost recuperate componente pentru a realiza mobilier de exterior, bănci şi mese care vor fi amplasate în curtea instituţiei. Au venit oameni cu mici obiecte, din lemn, ce le sînt dragi şi au rugat să fie recondiţionate, curăţate, tratate de carii şi lăcuite. Doamnele instructoare de ergoterapie, vecinele de atelier, mai aduc cîte o pictură  la înrămat, iar pentru ateliere scopul final este să colaboreze, să se ajute reciproc, nu doar personalul ci în special beneficiarii. Atelierul va produce, după nevoi, cadre pentru pictură, optimizînd astfel costurile cu materialele, mici piese de mobilier pentru saloane şi cabinete (primul pe listă fiind un birou pentru asistenţa socială), va restaura şi recondiţiona mobile şi decoraţiuni, cu calm şi răbdare, ca o activitate făcută cu plăcere şi pasiune.”

Sustenabilitatea atelierului este asigurată şi prin participarea la tîrguri meşteşugăreşti, prin valorificarea obiectelor de artă produse aici, veniturile obţinute fiind folosite pentru continuarea activităţii, achiziţia de materiale şi materii prime necesare.

Pentru Asociaţie, acest proiect înseamnă „un prim succes care ne-a bucurat enorm, recunoaşterea seriozităţii unei echipe, chiar în lipsa unei îndelungate experienţe în viaţa ONG-istă. Este paradoxul Asociaţiei noastre, care, deşi are o vechime de doar 3 ani şi nu a mai aplicat la linii de finanţare pînă în 2013, fiind considerată imatură pentru a gestiona proiecte, a demonstrat că, dacă nucleul organizaţiei este construit de o echipă de profesionişti cu expertiză, fiecare în domeniul lui de specializare, nimic nu este imposibil.”

Impactul finalizării unei lucrări, fie un obiect nou, fie o restaurare, are o puternică încărcătură de satisfacţie a muncii realizate, vizibilă, palpabilă. „O masă care ieri era o ruină scorojită, astăzi este curăţată, lăcuită şi strălucitoare, demnă să fie folosită cu încredere în bucătărie sau pe terasă. E o realizare, dătătoare de satisfacţii şi generatoare de conştientizare a utilităţii persoanei care a restaurat-o.”

Mi se mai spune că o caracteristică a persoanelor care suferă de tulburări psihice este dificultatea de a menţine un loc de muncă din cauza întreruperilor provocate de boală. Vorbind în termeni de integrare a persoanelor care suferă dizabilităţi psihice, ne referim la  “măsuri specifice, concertate şi integrate de redobîndire a sănătăţii sau de management al bolii, de reabilitare psiho-socială, de orientare sau reorientare profesională, de inserţie sau reinserţie pe piaţa muncii, de locuri de muncă adaptate, de măsuri speciale de protecţie, de asistenţă în comunitate. Dacă o persoană este susţinută din toate punctele de vedere, de la nevoile de îngrijiri de sănătate, la asigurarea necesarului pentru existenţă într-o perioadă de tranziţie, la adresarea altor nevoi sociale sau personale, până la reorientarea profesională finalizată cu angajarea în activitate productivă, cu siguranţă aceea este o persoană integrată”.

O mai întreb pe Roxana Fediuc, pe final de interviu, dacă acest proiect s-a dovedit a fi un pas spre normalitatea societăţii româneşti.

„Este un pas. Mic, dar important. Noi am construit primul inel al acestui lanţ uman şi social. Pentru noi, cel pentru care a fost înfiinţat atelierul este pacientul, aflat în nevoie de îngrijire de sănătate mintală. Pentru cei de după noi, este beneficiarul de servicii sociale specializate, la care ajunge înarmat cu un pic de încredere, de speranţă şi abilităţi dobîndite. Este o bază pentru sensibilizarea comunităţii, pentru informarea şi conştientizarea problemelor complexe cu care se confruntă persoanele afectate de boli psihice. Ocazia de a explica  celor dispuşi să asculte că pacienţii psihiatrici sînt oameni, cu suferinţe neînţelese, cu dificultăţi de adaptare, de relaţionare, dar că fiecare în parte are calităţi şi valoare umană, artistică, familială sau profesională. Boala psihică nu alege între clase, averi sau personalităţi.”

Un text de Stela Giurgeanu

Anul acesta s-au înscris în Idei din Ţara lui Andrei 389 proiecte, 182 din educație, 130 pe dezvoltare comunitară și 77 din mediu. Acestea concurează pentru finanțările Petrom în valoare totală de 200.000 de euro. Fiind singura ediţie de anul acesta a competiţiei, votul tău contează de două ori mai mult. Ajută la schimbarea comunităţii tale. Alege proiectele preferate din fiecare domeniu şi votează-le pînă pe 15 mai. Ajută iniţiatorii să obţină finanţarea. Arată că Se poate!