Educație juridică, terapie emoțională și brazi de Crăciun

25 noiembrie 2019
Educație juridică, terapie emoțională și brazi de Crăciun jpeg

Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim.  

● Asociația VeDem Just a lansat primul „Laborator de Educație Juridică” din România, la Liceul Teoretic Marin Preda București. Clasa este dotată cu robe de magistrați și manuale juridice.

● Pădurea Copiilor și Plantăm fapte bune în România, împreună cu TED Adventure și OMV Petrom, au plantat 26.000 de puieți pe cca 5 hectare, în județele Prahova și Dolj. Și Asociația Cu verdele-n Sus a organizat un eveniment în cadrul căruia 400 de voluntari au plantat 7.000 de puieți de salcîm în Șura Mare, județul Sibiu. 

● Fundația Conservation Carpathia a demarat un program de reintroducere a zimbrului în Munții Făgăraș. Vor fi aduși din Germania un număr de 4 zimbri, urmînd ca pînă la finalul anului să urmeze aclimatizarea altor 9 zimbri de proveniență poloneză, în scopul obținerii unei populații stabile de 30 de zimbri în zona inițială. 

● În anul școlar 2019-2020, 10.000 de elevi din clasele VII-X vor avea acces gratuit la resurse de învățare practice și interactive, în format digital, pe teme de educație antreprenorială, financiară și orientare profesională. Proiectul Eu și viitorul meu!, inițiat de Junior Achievement România și susținut financiar de OMV Petrom. 

● Grație MOL România, 18 ONG-uri de specialitate vor primi 400.000 lei pentru proiecte de terapie prin artă, terapie emoțională și de intervenție psihosocială. Beneficiarii vor fi 628 de copii și adolescenți cu nevoi speciale, cu deficiențe, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave. 

● Leroy Merlin demarează campania de reutilizare a brazilor naturali de Crăciun achiziţionaţi din reţeaua proprie de magazine. Românii sînt încurajaţi să returneze brazii uscaţi pentru a fi transformaţi în combustibili ecologici şi îngrășămînt natural. 

● Începînd de luni, Casa Bună, proiectul  lui Valeriu Nicolae, poate caza 6 părinți care au copiii la Marie Curie și care nu își pot permite un hotel. 

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber. 

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

Screenshot 2026 02 08 180446 jpg
Satul-fantomă cu case noi și frumoase, unde nu locuiește nimeni: de ce a eșuat proiectul susținut de Regele Charles
Un sat idilic, cu case elegante din piatră, acoperișuri din țiglă și străduțe liniștite, ascunde o poveste stranie în sudul Țării Galilor. Deși arată ca un loc desprins dintr-o broșură turistică, în acest sat nu a locuit niciodată nimeni.
Jogging miscare sport exercitii FOTO Shutterstock jpg
Vârsta la care atingem capacitatea fizică maximă: cum poți câștiga 10% în plus
Un amplu studiu desfășurat în Suedia pe o perioadă de aproape cincizeci de ani aduce vești neașteptate pentru cei care cred că forma fizică maximă se încheie odată cu tinerețea.
radio, foto shutterstock jpg
Țara din Europa care se pregătește să renunțe la aparatele radio din mașinile vechi. Ce autoturisme sunt vizate
Franța se pregătește să elimine banda FM și să renunțe la anumite aparate radio. Vizate sunt milioane de dispozitive, precum radiourile auto de generație veche, aparatele clasice de bucătărie și toate sistemele audio portabile care nu recepționează semnalul digital.
banner rica raducanu jpg
Rică Răducanu nu renunță la păcănele, nici la vremuri grele: „E boală pe viață!” Soția îi dă bani cu porția: „Ea e șefa!” Avertismentul psihologilor
Rică Răducanu nu renunță la păcănele nici la vremuri grele: „E boală pe viață!” Câți bani îi dă soția din pensie pentru viciul păgubos: „Ea e șefa!”
625034766 1446324023516501 4653971422590259827 n jpg
Desertul japonez viral care a cucerit internetul: doar cu iaurt și biscuiți, fără coacere și fără efort
Un nou desert a devenit viral pe rețelele de socializare: cheesecake-ul japonez cu iaurt și biscuiți, promovat ca o alternativă „sănătoasă, cu puține calorii”. Rețeta simplă a cucerit pasionații de dulciuri din întreaga lume.
Andreea Antonescu, Sienna, foto Instagram jpg
Andreea Antonescu radiază de fericire de când s-a mutat în America. Bucuria imensă pe care i-a făcut-o fiica ei, Sienna: „Sunt infinit de mândră”
Andreea Antonescu (43 de ani) radiază de fericire de când s-a mutat în America. Vedeta se bucură de fiecare moment petrecut alături de fiica ei, Sienna, care a făcut-o mândră, de curând, după ce a bifat o reușită care a emoționat-o mult.
Robert Kagan/FOTO.https://www.carnegiecouncil.org/
NATO, așa cum a fost cunoscut timp de decenii, nu mai există, avertizează politologul american Robert Kagan
NATO, așa cum a fost cunoscut timp de decenii, nu mai există. Este verdictul dur al politologului american Robert Kagan, care avertizează că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite și că Donald Trump reprezintă mai degrabă un potențial agresor decât un garant al securității europene.
accident DN 6 sunt 3 morti FOTO captura video png
Accident grav cu trei morți și un rănit pe DN 6, drumul unde a avut loc tragedia cu suporteri PAOK
Trei persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită, în urma unui grav accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 6, în afara localității Domașnea, în județul Caraș-Severin.
Tudor Chirilă și Cojo png
Tudor Chirilă și Cojo, dialog între ,,Generații": „Trebuie să îi spui copilului tău o chestie importantă"
Tudor Chirilă și Cojo au lansat piesa ,,Generații". Prezentată sub forma unui dialog între copil și părinte, invită la comunicare. Am vorbit și noi cu cei doi artiști despre provocările din spatele celor două roluri, cum se poate comunica mai bine, dar și despre importanța cuvintelor ,,Îmi pare rău"