Dylan-ul preferat
În revista de cultură muzicală Uncut (iunie 2011 – Dylan 70th Birthday Special), cîţiva dintre fanii lui Bob Dylan îşi aleg piesa favorită:
Robin Pecknold (Fleet Foxes): It’s Alright Ma, I’m Only Bleeding
Cîntecul ăsta mi-a schimbat viaţa: viziunea asupra lumii şi meşteşugul versurilor m-au făcut praf la 13 ani; prezentau un mod de-a privi lumea care cred că m-a schimbat ca persoană, chestie cu totul ieşită din comun pentru un simplu cîntec.
Joan Baez: A Hard Rain’s A-Gonna Fall
Un cîntec ca ăsta spune și astăzi ceva. Fiind o piesă împotriva holocaustului nuclear, are o semnificaţie redusă în epoca post-Războiul rece. Dar dacă ne gîndim la stratul de ozon şi poluarea aerului şi ploile acide, atunci şi-a păstrat semnificaţia. Cu piesele lui Dylan e aşa: nu contează exact ce versuri au şi care e conţinutul, pentru că melodiile te aruncă din nou într-un context plin de sens.
Tom Waits: The Lonesome Death of Hattie Carroll
Îmi place la nebunie felul în care spune povestea – o poveste atît de sfîşietoare luată de la rubrica „diverse”. Îmi aduc aminte c-am auzit piesa pentru prima dată şi mă gîndeam că e incredibil cîte detalii a pus în cîntec despre care nu ştii dacă sînt inventate sau s-au întîmplat cu adevărat. Rămăsesem cu gura căscată; de-abia mai tîrziu mi-am dat seama că ăsta e un lucru pe care chiar îl poţi face, să iei o ştire de ziar şi să o faci să cînte.
Videoclipul poate fi văzut aici. (nu pe YouTube, chestiune de care sînt responsabili cei de la Sony).
Kris Kristofferson: Like A Rolling Stone
Locuiam în Nashville cînd am auzit-o pentru prima dată. Pe-atunci, nimic din ce făcea Dylan nu mă suprindea. Mi-a plăcut instantaneu; a fost ca un imn pentru mine. Să-l mai avem încă pe Dylan prin preajmă – ba chiar la turație maximă – e-o treabă pentru care ar trebui să fim foarte recunoscători. Îl iubesc pe Bob necondiţionat. Pentru ce-a făcut. Şi-l iubesc şi pentru ce continuă să facă acum.
Iggy Pop: Positively 4th Street
"You got a lotta nerve to say you are my friend." Îmi place de mor energia asta negativă! O foarte frumoasă interpretare mai e şi Blood In My Eyes. N-a scris-o el, dar e o înregistrare grozavă. Îmi plac albumele acelea tîrzii de folk. Versiunea lui de la Froggy Went-A-Courtin – pfff, mor după ea, e genială, nu-i aşa? Toate lucrurile alea ca Stack-o-lee... pur şi simplu frumos şi pur şi minunat.
Positively 4th Street poate fi ascultat aici
Jeff Tweedy (Wilco): Hurricane
E o piesă cît o centrală electrică: melodie, interpretare, performance. Are duritatea viorii lui Scarlet Rivera, iar Dylan îşi scuipă pur şi simplu versurile. Mai sînt cîteva piese la fel pe Desire. Era furios, iar Dylan e cel mai bun atunci cînd e furios.
În finalul acestei liste ilustre, îmi permit și eu să scriu în șoaptă că Dylan-ul meu preferat e o combinație între Visions Of Johanna (pentru "And Louise holds a handful of rain, temptin' you to defy it"), You're Gonna Make Me Lonesome When You Go (pentru tristețea dulce și puțintel ironică a unei despărțiri așteptate) și, mai ales, I Want You, imnul lipsit de griji al celor mai voioase iubiri.
