Dulcele bar

Dulcele bar e cartea pe care a citit-o aproape jumătate de redacţie, plus domnul Cosaşu. V-o recomandăm cu căldură pentru zilele lungi de iarnă şi vacanţă.

• fragment din Dulcele bar (The Tender Bar) de J.R. Moehringer, Editura Publica, traducere de Paul Slayer Grigoriu.

Am tras adînc aer în piept. Proastă idee. Oxigenul combinat cu scotch m-a întristat din nou – şi m-a făcut să bat cîmpii. Mai tîrziu, Unchiul Charlie mi-a zis că spusesem ceva de genul „de fiecare dată cînd cineva moare, oamenii spun că viaţa e fragilă, dar să-mi bag pula, mie mi se pare că iubirea e fragilă, e greu să omori pe cineva, dar iubirea moare mai repede decît se usucă nişte flori, asta-i părerea mea, bla, bla, bla în pula mea“.

Unchiul Charlie nu a ştiut ce să-mi răspundă, dar nici nu a avut ocazia să-mi răspundă, pentru că declanşasem din greşeală o dezbatere cu participare generală. Din toate părţile bărbaţii au început să-şi exprime părerea despre iubire şi femei.

Un bărbat într-un costum şucar de bumbac indian a spus că dragostea e ca orice altă intoxicaţie.
— Orice clipă de euforie e urmată de depresie, a spus. Totul se întoarce. Îţi dai seama cît de beat ai fost după cît de rău îţi e a doua zi – corect? Aşa e şi cu iubirea. Orice orgasm îţi iese pe nas.
— Mulţumesc, a spus Unchiul Charlie. O să-mi ia o săptămînă să-mi scot imaginea asta din cap.
Un bărbat de lîngă Bumbac Indian, cu părul ca o frunză de tutun întinsă pe scalp a făcut un pas înainte.
— Bun, fii atent care-i treaba cu femeile frumoase, a spus Frunză de Tutun. Femeile frumoase se simt adesea singure, dar nu sînt niciodată singure. Vezi tu, au totdeauna un iubit, deci, chiar dacă sînt vulnerabile, nu sînt niciodată disponibile. E una dintre enigmele vieţii.
Unchiul Charlie a dat din cap.
— Enigme, a spus.

Am auzit o voce din spate. Cînd m-am întors, nu am văzut pe nimeni. Mam uitat în jos. La nivelul buricului meu era un nas mare acvilin. Ataşat de acel nas, un bărbat cu ochii albaştri înfundaţi în orbite şi gropiţe ca ale lui Shirley Temple în obraji. Cu o voce gravă nepotrivită, spiriduşul cu gropiţe a afirmat că femeile sînt mai „evoluate“ decît bărbaţii şi de aceea capabile de mai multe sentimente contradictorii. Pot să te iubească şi să te urască în acelaşi timp, a spus. La bărbaţi, a spus, e totul sau nimic.

Unchiul Charlie a fredonat cîteva măsuri din „All Or Nothing At All“*. „Half a love was never dear to me“**, i-a spus Spiriduşului cu Gropiţe. Un al patrulea bărbat, cu o frunte atît de lată şi de albă încît îmi venea să scriu ceva pe ea, s-a băgat spunînd că dacă femeile sînt mai evoluate, sînt mai evoluate doar în sensul în care sînt şi extratereştrii mai evoluaţi.

— Ai observat vreodată ce viziune periferică au gagicile? a spus. Dacă un bărbat vede o femeie, să zicem, în tren, se uită la ea ca un cîine de vînătoare la o raţă moartă. Nu poate să se abţină. Dar o femeie poate să te măsoare fără să întoarcă deloc capul. Cînd te holbezi la o femeie, ea ştie, prietene, ştie şi se holbează şi ea la tine, chiar dacă ţi se pare că citeşte ziarul. Sînt extraterestre, îţi zic eu.

Unchiul Charlie a mormăit aprobator şi şi-a îndreptat degetul spre pieptul lui Frunte.
— Altă chestie cu femeile despre care nu-i place nimănui să vorbească, le-a spus Bumbac Indian lui Frunză de Tutun, Spiriduş cu Gropiţe şi Frunte, este felul în care dispar. Ca fantomele.

Din cînd în cînd, a recunoscut Bumbac Indian, cînd vedea o femeie frumoasă o urmărea preţ de două cvartale, doar ca să vadă unde se duce. E măritată? Are vreo întîlnire secretă cu un iubit? Îşi cumpără lenjerie? Invariabil femeia intra pe o uşă sau într-un magazin, iar cînd Bumbac Indian intra după ea, hop, dispăruse.

— Futu-te-n gură de bolnav, a spus un poliţist ieşit din tură care bea cafea spaniolă. Ai idee cîţi dubioşi ca tine înşfac în fiecare zi?
Bumbac Indian, Frunză de Tutun, Spiriduş cu Gropiţe şi Frunte şi-au coborît toţi privirea, ruşinaţi.
— Ştiţi cine e o femeie foarte neatrăgătoare? a spus Unchiul Charlie. Sigourney Weaver.
— O ador! a spus Bumbac Indian. Mi-aş lăsa nevasta şi copiii pentru ea.
— Ţi-ai lăsa nevasta şi copiii pentru Earl Weaver *, a spus Frunză de Tutun.
— Nu vorbeşti serios cu Sigourney Weaver, a spus Unchiul Charlie.
— Ba foarte serios, a spus Bumbac Indian.
— Pare serios, a spus Spiriduş cu Gropiţe.
Unchiul Charlie şi-a ridicat mîinile de pe bar de parcă ar fi fost o plită încinsă. A studiat paharele atîrnate deasupra barului, încercînd să aleagă paharul potrivit ca să-l spargă în capul lui Bumbac Indian.
— În cazul ăsta, i-a spus lui Bumbac Indian, nu pot trage decît o singură concluzie ineluctabilă. Nu te deranjează că spun „ineluctabilă“, nu? Dacă zici că Sigourney Weaver e sexy, înseamnă că eşti homosexual.

Şi mie mi se părea Sigourney Weaver sexy şi îmi plăcea numele ei, un nume de scenă ales de pe o listă de invitaţi din Marele Gatsby. Totuşi, Unchiul Charlie era atît de indignat, că am tăcut mîlc. A spus cît de „nefutabilă“ era Sigourney Weaver, apoi a izbit barul cu palma. Gata. Niciunul dintre noi nu avea voie să se întîlnească cu Sigourney Weaver. Şi dacă eram neascultători, dacă vreodată unul dintre noi ieşea cu Sigourney Weaver, nu aveam să mai fim serviţi la Publicans. Apoi am discutat cine e chintesenţa feminităţii. Într-un grup de bărbaţi, asupra cărei sirene puteau fi toţi de acord. Am votat şi Elisabeth Shue a cîştigat, deşi un tataie cu urechile ca nişte caise tot insista că o nedreptăţim pe Myrna Loy.
— Gata cu gagicile, a spus Unchiul Charlie. E deprimant. N-am mai făcut sex de la Criza Rachetelor din Cuba.

Conversaţia a trecut de la femei la baseball, o ordine frecventă la Publicans. Unchiul Charlie a început un discurs pătimaş despre „curvele alea fluşturatice – Metropolitans“. Mets   puseseră mîna pe Liga Naţională Estică şi Unchiul Charlie a analizat pentru noi şansele lor

în playoff şi în serii. În calitate de suporteri Mets, eram foarte interesaţi de pronosticurile lui, dar cînd abia se încălzise, un cîrd de fete de liceu zgomotoase care stăteau la capătul barului şi-au ridicat paharele deasupra capului şi au strigat:
— Ne serveşte şi pe noi cineva?
— Extraterestrelor le e sete, a bolborosit Bumbac Indian.
Unchiul Charlie s-a dus să le ajute pe fete. M-am întors către dreapta, unde un bărbat cu vreo zece ani mai bătrîn decît mine se sprijinea de bar şi citea o carte. Avea ochii mari şi negri, o mustaţă stufoasă neagră şi era îmbrăcat într-o haină şmecheră de piele neagră, foarte elegantă, foarte scumpă. Neverosimil, aproape ridicol de chipeş, ţinea în mînă un pahar de martini de parcă ar fi fost un trandafir cu spini.
— Hei, am spus. Ce citeşti?
— Rilke.

* Cîntec compus de Arthur Altman, cu versuri de Jack Lawrence, cu cea mai  cunoscută interpretare aparţinîndu-i lui Frank Sinatra (n.t.).

**  „Nu mi-a plăcut niciodată o dragoste pe jumătate“ (n.t.).