Dubiosul miracol chinez
(Articol apărut în Dilema veche, nr. 90, 07 octombrie 2005)
Dacă termenul nu există, l-am inventat eu - melodrama marţială! Asta am găsit într-o noapte inutilă, cînd teama de ploaie m-a adus lîngă televizor (singurul loc unde mai găseşti paparude). Actorul Jet Li oficia în dublul rol de justiţiar energic şi amorez lingav. Cu un ochi ofta oblic, cu altul împărţea karate! Un Hong Kong anglofon cu ambiţii de Gotham City făcea abstracţie de Beijing, evocînd paradisul unor Al Capone şi Lucky Luciano. (A lu' Ciano? Liu-Chan Woo?) Moraliştii zic „crime doesn't pay”, în lumea filmului e pe dos. Am zapat şi am dat peste alt discurs, tot chinez, dar mai băţos - un omagiu adus Academiei Navale din China propriu-zisă. E perfectă, Occidentul o invidiază, echipamentul e superior (şi autohton), iar cadeţii - entuziaşti. De astă dată se vorbeşte mandarina (un dialect dulce al limbilor citrice cu accent melodic). Cam multă Chină pentru o noapte!
Ţara cea mai populată din lume (1,3 miliarde!) se face că-ncearcă o tranziţie drastică, dar se scufundă în propria-i subtilitate. Pe vremuri ne vindea lenjerie de bumbac şi prezervative, azi absoarbe credite americane şi petrol saudit. Nouă ne pasează melodrame marţiale şi documentare de propagandă. Dacă vrei să cunoşti detaliile istoriei recente, trebuie să dai pe CNN sau pe BBC, singurele canale disponibile la noi care mai vorbesc (sfios) despre măcelul de la Tien Anmen, despre „marele salt”, despre „revoluţia culturală”. Doar aici mai poţi vedea un întreg popor care bate în tingiri ca să ucidă vrăbiile prin sperietură, ţărani care-şi transformă sobele în furnale, sau intelectuali care, umiliţi în public, îşi mărturisesc păcate închipuite. China de azi îi datorează enorm lui Deng Xiaoping, dar figura tutelară a marilor pieţe şi bulevarde rămîne Mao. (În Occident „marele cîrmaci” nu mai e la modă, celulele maoiste ale insurgentei Franţe din mai '68 s-au stins. Singura speranţă vine de la tinerii PSD, care ar putea să-l arboreze pe roşiile lor tricouri, după ce se vor fi săturat de mutra lui Che Guevara. Asta dacă n-or face rost de o poză romantică cu Geoană!) Mao se răsuceşte, probabil, în tot-mai-puţin-vizitatul său mausoleu din Beijing. Căci China de azi a reuşit să altoiască comunismul naiv din epoca „marşului cel lung” cu formele cele mai abjecte ale statului mafiot. Se vorbeşte mult şi în gol despre miracolul chinez, despre statul cu două viteze/sisteme, despre liberalismul dirijat de comunişti şi alte aberaţii. Mai puţin se vede însă că zgîrie-norii din Shanghai sau Guangju ascund în spate spolierea majorităţii populaţiei. În faţa luxosului Oficiu Guvernamental de Reclamaţii se întinde zilnic o coadă de mii de ţărani care cer dreptate. Pentru că li s-a luat pămîntul, pentru că li s-a deviat apa, pentru că li s-au desfiinţat satele, pentru că au fost bătuţi de gorilele noilor bogătaşi. Poliţia îi adună seara şi îi expediază de unde au venit, articulîndu-le şi cîte o amendă. Printre ei, încăpăţînaţii supravieţuitori ai represiunii din Tien Anmen-ul lui '89. Aceştia sînt urmăriţi ceva mai atent şi bătuţi cu metodă. Ca să nu mai facă „scandal”. Aşa le trebuie, dacă n-au ganji! Adică relaţii! Simbolic, în piaţa Tien Anmen, la cîteva zeci de metri de locul unde Mao Zedong proclama în 1949 statul comunist chinez, se construieşte impozantul bloc al Ministerului Securităţii de Stat. Granit melodramatic şi vigilenţă marţială!
O reclamă din anii '90 imagina „importul” unui Audi de lux în China prin contrabandă subacvatică! Ce vremuri! China de azi se laudă cu castelele importate la kilogram din Valea Loirei de plutocraţii cu surîs oblic. China este cel mai mare importator de Rolls-uri şi de fineţuri de firmă. Beneficiarii au, fără excepţie, şi ganji, şi carnet de partid!
Istoria acestei ţări ascunde o mare enigmă. Chinezii au inventat busola, praful de puşcă şi tiparul. Straniu, China clasică n-a devenit o putere navală, militară sau culturală! S-a bazat întotdeauna pe numerele mari. Drept care, acum a renunţat la invenţii şi preferă căile bătătorite de Corleone şi Castro. Sau integrarea în bazarul „Europa”. Ciudată ţară, nu-i aşa?
