Document și critică, François Ozon
● Grâce à Dieu/Slavă Domnului!, François Ozon, 2018
François Ozon este un nume cu o încărcătură atît de specifică încît recentul Grâce à Dieu/Slavă Domnului! pare fie o extravaganță în filmografia regizorului, fie o continuare firească. Ambele supoziții sînt valide pînă într-un punct. Este de înțeles dacă publicul obișnuit cu estetica pop și explorarea sexualității din filmele anterioare vor găsi într-o dramă ce urmărește victimele abuzurilor sexuale ale preotului catolic Bernard Preynat (jucat de Bernard Verley) o schimbare de macaz. „Grâce à Dieu” poate fi asta, însă mai degrabă pare a fi o adiție salutabilă la opera care explorează fațetele sexualității, explorarea stînd, de data aceasta, sub umbrela traumelor suferite de victimele pedofiliei.
Stilistic, într-adevăr, extravaganța pentru Ozon constă chiar în lipsa ei. Regizorul abordează subiectul într-un mod solemn, transformînd Lyonul într-un oraș al victimelor care așteaptă să iasă în calea celor trei protagoniști: Alexandre (Melvil Poupaud), François (Denis Ménochet) și Emmanuel (Swann Arlaud). Momentele vîrf-de-lance ale filmului sînt cele în care autoritățile cer victimelor să reconstruiască detaliat momentele de abuz, de cele mai multe ori ajungîndu-se la cadre apropiate, liniște de mormînt, lacrimi și priviri în gol. Deși există secvențe de amintiri, Ozon nu intră niciodată în reprezentarea abuzului; momentele în care victimele ajung față-în-față cu abuzatorul lor sînt cel puțin la fel de tulburătoare. Căci abuzatorul este un bătrîn care îi privește în ochi și își recunoaște nonșalant faptele cu o genuinitate revoltătoare. Nu vorbim, totuși, despre un film mobilizator. Ozon pare mai degrabă interesat de dinamica credință-cler, observînd cum abuzurile sexuale din interiorul bisericii degradează conceptul de credință prin opoziția dintre predicile creștine pe care oficialitățile bisericii le scot la înaintare în mod pervers (iertare, pace interioară, greșeala ca element comun al muritorilor, judecata lui Dumnezeu va fi cea dreaptă etc.) și poveștile traumatice ale celor trei bărbați.
Filmul joacă corect și nesurprinzător. Ozon e mai mult ca sigur (și pe bună dreptate) un partizan, iar modul prin care a ales să structureze narațiunea și mesajul anticlerical este ingenios, însă previzibil. Alexandre este un tată familist și un catolic convins, care crede cu tărie că biserica trebuie schimbată din interior. François, pe de altă parte, e un ateu declarat, gata oricînd să defăimeze biserica catolică și să se ia la trîntă cu oficialitățile ei. Emmanuel constituie, cu siguranță, centrul de interes al filmului – un tînăr șomer aflat într-o relație toxică, o prezență tulburată și tulburătoare care amenință oricînd să aibă o criză de epilepsie, să devină violent sau să izbucnească în plîns. Cu această serie de perspective se înarmează Ozon pentru a ataca cu succes atît abuzurile propriu-zise, cît și complicitatea la abuzuri – Bernard Preynat, Cardinalul Barbarin (François Marthouret), o parte din presa locală, părinții victimelor și toți cei care iau (luăm) parte la perpetuarea abuzurilor instituționalizate.
Călin Boto este critic de film și redactor Film Meniu.
Grâce à Dieu/Slavă Domnului! va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului European 23.FFE pe 22 iunie la Cinema Elvira Popescu (ora 20:30) și pe 23 iunie la Cinema Muzeul Țăranului (ora 14:30).
