Disimularea emoției

16 iunie 2020
Disimularea emoției jpeg

● Andrei Mocuța, Portret al artistului după moarte, Editura Universității de Vest, 2020.

Andrei Mocuța scrie o poezie deschisă, aerată, eliberată de retorismele supralicitate, cu toate că, așa cum se poate observa încă din titlu, tema este una tragică. Autorul reconstituie numeroasele fire subtile ce îl leagă pe fiu de tată și invers. Întreaga carte e o încercare de aducere în același plan a celor două vieți. Prima este cea care își urmează cursul, a doua, o viață dincolo de viață. Penultimul poem din carte este edificator în acest sens: „medicul intră cu dosarul sub braț / și ne anunță sobru că tata / mai are 20% șanse / ceea ce / după părerea lui e destul / de puțin / mama cedează prima / dar o liniștesc spunîndu-i că vom reface traseul vieții lui / pînă vom recupera cei 80% / iar de nu îi găsim / vom ceda cîte puțin din fiecare / pînă va deveni / din nou / întreg” („20%”).

Citesc această carte în cheia unei disimulări a emoției ce conduce în mod paradoxal la o emoție mult mai intensă și mai convingătoare. Majoritatea poemelor sînt, pînă la un punct, descrieri ale unor stări de fapt, dar narativitatea e scurtcircuitată la final de cîte un vers care transformă toată „povestea” într-o metaforă amplă, cuprinzătoare. O poezie despre rezistența operelor literare la trecerea vremii este o metaforă în mai mulți timpi: „orice poet / ar trebui să testeze / rezistența textelor sale / într-o capsulă a timpului / pe care să o dezgroape / după șapte ani / iar dacă poemele lui / îi mai spun ceva / să o îngroape / din nou / alți șapte ani / în cazul puțin probabil / în care / și după aceea / le consideră inspirate / să le îngroape cu totul / și de mai prinde / următorii șapte ani / înseamnă că a trăit prea mult / ca să fie poet” („Capsula timpului”). Se poate observa cu ușurință că supratema acestei cărți este moartea în multiplele ei variante. Poetul este cel care inventează cadre și contexte pentru ca acest cuvînt care inspiră atîta frică să nu mai însemne nimic în sine, ci să funcționeze ca o eficientă substanță de contrast pentru viață. Cel mort își poate continua călătoria aici pe pămînt prin poemele scrise de fiu. Cei doi sînt consubstanțiali unul altuia: „nu doresc sicriu / și nici să fiu îngropat / în pămînt / vreau să mă coborîți / direct / în trupul tatălui” („Succesiune”).

Tonul lejer, pune în evidență, așa cum am spus, substanța tragică. Prezența acesteia poate fi percepută în cele mai banale și domestice cadre: „aștern masa / scot mîncarea din cuptor / dar uit că trebuie să pregătesc / mai puține tacîmuri / ca înainte” („Morții familiei”). Putem înțelege multe dintre poemele cărții de față ca un fel de a fi al morții în viață. Deși, punctual, avem de-a face cu o dispariție, cu o despărțire, putem citi printre rînduri o altă carte a unei alte realități. Fiul învață de la tatăl său prin rememorarea unor dialoguri și a unor scene din existența pămîntească, iar acesta din urmă renaște prin intermediul celui ce-i rescrie viața. Portret al artistului după moarte este un titlu riscant, dar potrivit pentru placheta de față.

Volumul conține mai multe cicluri: Fotbal și poezie, Rezistența pe hîrtie, Douăzeci douăzeci, Ziua cărții, Erou în pijama, Savurează-le pe amîndouă și Portret al artistului după moarte. S-ar putea crede că doar ciclul final răspunde raționamentelor de mai sus. Nu este deloc așa. Celelalte fascicule intră în rezonanță cu ultimul prin diverse trimiteri ce apropie de realitate ideea că moartea are mai multe forme de agregare, una dintre ele fiind însăși viața: „în timp ce musca din palma / tatălui meu / stă lipită de linia vieții / cu capul strivit și aripile / cuprinse încă / de intenția zborului / dintr-o dată devine grav / își privește palma / cu remușcare / de parcă și-ar fi plesnit / fiul sau părinții / și murmură / nu trebuia să fac asta / aveam linia vieții / neîntreruptă / mi-am forțat norocul” („Linia vieții”).

Ce poate fi emoția ridicată la putere dacă nu trăirea poetică a realității de fiecare zi, în care cei morți nu se mai deosebesc prin nimic de cei vii.

Şerban Axinte este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: My murderer’s chant and other poems (2006-2016), traducere de Ioana Miron, Editura Vinea, 2017.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

515253083 1325598465593992 1182072868214682015 n jpg
Godină, mesaj ironic pentru fanii lui Călin Georgescu care l-au întrebat din ce va trăi după demisia din Poliție: „Vă zic din ce, spre deosebire de idolul vostru”
Marian Godină le răspunde celor care l-au întrebat din ce va trăi după plecarea din Poliție. Fostul polițist spune că are deja mai multe proiecte pregătite și că nu este îngrijorat de viitorul său financiar.
Spitalul Județean Galați
Investiție unică la un spital din România: parcare supraetajată cu heliport SMURD, lifturi exterioare și pasarelă direct către UPU Galați
Un proiect considerat unic în România a fost finalizat la Spitalul Județean din Galați. Noua infrastructură include o parcare supraetajată cu peste 460 de locuri, un heliport SMURD, două lifturi exterioare și o pasarelă de 75 de metri care permite transferul direct al pacienților către UPU.
nicusor dan fb jpg
Marea Neagră și „scutul” NATO: Mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Independenței Ucrainei
Președintele Nicușor Dan a participat, luni, de Ziua Independenței Ucrainei, la o reuniune a „Coaliției de Voință”, în cadrul căreia a fost reafirmat sprijinul pentru Ucraina și au fost discutate mai multe probleme de securitate din regiune.
Andreea Mantea, foto Instagram jpg
Andreea Mantea s-a îndrăgostit iremediabil de o destinație din Grecia: „Nu mă satur!”
Andreea Mantea a profitat de timpul liber și a plecat într-o vacanță alături de fiul ei, David. Vedeta a ales din nou un loc de care s-a îndrăgostit în urmă cu mai mult timp și în care revine ori de câte ori are ocazia.
laptop gettyimages1 jpeg
Ai tendința să amâni lucrurile? Regula de 5 minute te poate ajuta să fii mai productiv
Indiferent cât de urgente ar fi unele probleme, tuturor ni se întâmplă să fim distrași și, fără să ne dăm seama, să ajungem să petrecem ore întregi ignorând exact ce ne propusesem să facem inițial.
Polițiști obligați să poarte vesta antiînjunghiere timp de 8 ore.
Vesta antiînjunghiere, „chinul” zilnic de 8 ore al polițiștilor din Capitală. Ce reclamă Sindicatul Europol
Sindicatul Europol critică modul în care este folosită noua uniformă a polițiștilor din Capitală și susține că unii agenți sunt obligați să poarte vesta antiînjunghiere pe durata întregului program, indiferent de misiunea pe care o desfășoară.
adevarul ro   Cele mai bune genți damă pentru birou zi de zi și ocazii speciale – ghid pe stiluri jpg
Cele mai bune genți damă pentru birou, zi de zi și ocazii speciale – ghid pe stiluri
Alegerea unui accesoriu potrivit îți transformă complet ținuta, oferindu-ți atât funcționalitate, cât și un aspect rafinat.
14015864 m jpg
Sorana Cîrstea a urcat pe locul 17 în clasamentul mondial
Aflată în anul retragerii sale din circuitul mondial, Sorana Cîrstea a urcat două locuri în clasamentul WTA. Bucureșteanca se află pe poziția a 17-a, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, una pe care a atins-o în premieră luna trecută.
examen auto scoala sofero foto calin gavrilas
Schimbare majoră pentru viitorii șoferi: Poligonul ar reveni ca probă la examenul auto
Permisul de conducere categoria B ar putea fi obținut mai greu, după ce un proiect de lege propune reintroducerea probei tehnice în poligon, eliminată în 2002.