Dimensiunea hazlie a patriotismului economic românesc

Ideea de a obliga un comerciant, indiferent de statutul juridic și mărimea sa, să pună pe rafturi un anumit procent de mărfuri românești mi se pare de un haz sinistru. Un patriot sau un grup de patrioți de ocazie sau gîndit că ce bine ar fi dacă i-am învăța pe capitaliști ce este capitalismul și pe comercianți ce este comerțul. De aici și pînă a da o lege în acest sens nu a fost un drum lung pentru că populismul și minciuna nu au limite. Ele au scos Marea Britanie din UE și tot ele pot goli de mărfuri rafturile marilor centre comerciale din România. Dar dezbaterea este mai amplă și vom reveni la ea.

Înainte de a intra în conținutul său ne vedem obligați de a explica puțin un fenomen care azi ni se pare un fapt comun dar care nu este așa. Faptul că rafturile marilor dar și micilor magazine sînt pline cu mărfuri este acum un fapt cotidian, pe care avem tendința a-l considera ca fiind de la sine înțeles. Însă noi, cei care am trăit și vremuri în care aceleași rafturi erau ,,foarte goale”, știm sau intuim că fenomenele economice din spatele rafturilor sînt complexe. Într-un cuvînt ce face ca acum să existe o prosperitate a consumului spre deosebire de trecut cînd nici nu puteam discuta despre consum? Evident că este vorba despre un context economic nou, bazat pe reguli ale economiei de piață, pe proprietate, management și multă, multă știință. Dacă prețurile sînt jos și rafturile rămîn pline este un semn al unei dinamici economice pozitive, în care economia își permite să-l răsplătească pe consumator, pentru că este performantă. Accesul la raft plin nu se află la îndemîna oricărei țări și oricărei economii. Există state, foarte multe, pe această planetă, în care rafturile nu sînt pline și prețurile la alimente sînt foarte mari. Se suferă încă de frig și foame și oamenii sînt obligați să meargă în țările vecine să cumpere un litru de ulei sau un kg de carne. Exemplul Venezuelei, o țară bogată, sau al Greciei, stat membru la UE, ne sînt la îndemînă. Linia de demarcație dintre a avea sau a nu avea alimente în magazine este una extrem de subtilă și care nu poate fi încălcată așa cum dorești fără a plăti costurile aferente. Consumerismul pe care-l critică atît de mult ,,tovarășii” din jurul nostru nu este la îndemîna oricărui popor și oricînd. A intra într-un magazin și a alege mărfurile pe care ți le dorești, după gusturile proprii, este o mare cucerire și expresia unei mari libertăți la îndemîna omului modern. Este multă minciună și multă prefăcătorie în această critică. Oamenii își doresc să aibă, chiar dacă achiziția și consumul în exces se produc uneori. S-au scris tomuri întregi despre acest subiect. Relația omului cu unealta sa și cu marfa sa este una specială, dominată de frică, după milioane de ani de foame și frig. Noi, cei care mergeam sute de km cu trenul pînă la Timișoare pentru a ne cumpăra o plasă frumos colorată, un săpun cu miros îndoielnic sau o pereche de blugi care ajunseseră și la 2000 de lei perechea, știm exact despre ce vorbim. Este vorba despre adecvare sau inadecvare la lumea în care trăiești și este vorba despre a înțelege că dragostea de glie nu este de ajuns pentru a aduce liniște socială, nivel de trai și prosperitate. Capitalismul nu este un joc prostesc, o ideologie politică pe care să credem noi că o putem conduce așa cum conducea PCR-ul economia socialistă moartă de foame. În capitalism, o lume a libertății, nu poți da legi fără să cunoști exact efectul lor în practică și nu poți să te consideri mai deștept decît cei deștepți fără a plătii cu vîrf și îndesat. Marele pericol și marele dușman al capitalismului și prosperității este izolarea și patriotismul economic rău înțeles. Prosperitatea are reguli și nu se instalează oricînd, oricum și în orice spațiu geografic. Pentru a avea mărfuri în magazine, deci nivel de trai, trebuie să produci, să schimbi, să fii competitiv și să fii recunoscut. Comerțul liber într-un spațiu geografic este unul dintre secretele prosperității. Trebuie să fii acolo pentru a beneficia de ce este mai bun și pentru a te bate pentru ce este mai bun. Sînt lecții pe care ni le-a predat părintele economiei ca știință, Adam Smith, încă de la 1776. Prosperitatea nu se produce cu reglementări ci cu știință, cu atenție, cu muncă și cu adecvare la lumea economică în care te miști ca țară. Dacă nivelul de trai ar rezulta din reglementări atunci ar fi simplu, decretăm că de mîine fiecare dintre noi să dețină o mașină scumpă și o vilă la șosea și gata. Dar cum facem să punem și în practică această reglementare? Avem o casă și o mașină pentru fiecare? Evident că nu. Economia are propriile legi care nu ascultă de populismul nostru, care pare de altfel foarte bine intenționat și chiar nobil. A mai decreta azi, în secolul XXI, vechiul dicton ,,prin noi înșine” înseamnă să nu înțelegi nimic din ceea ce se întîmplă în jurul tău. Azi lumea este deschisă iar economia mondială este o vastă rețea de schimburi de mărfuri și informație. Nu poți întoarce spatele lumii, crezînd în mod absurd că te poți descurca și singur. A fi patriot din punct de vedere economic azi, înseamnă să înțelegi exact spațiul economic și de civilizație în care te miști, să înțelegi direcția în care se mișcă lumea și să adopți măsuri de poziționare corectă în raport cu dinamica acelui spațiu dar și a lumii. Ideea că puteam întoarce spatele lumii este o prostie care mai stă azi doar în capul unui șofer de autobuz, cum este președintele Venezuelei. A fi patriot azi înseamnă a dezvolta politici de creștere a competitivității și de a accepta că trebuie să te măsori permanent cu cei mai puternici decît tine dar și cu cei mai slabi ca tine. A fi patriot înseamnă să înțelegi corect lumea economică în care te miști și să încerci să valorifici la maximum factorii de producție și avantajele comparative de care dispui. A fi patriot nu înseamnă să întorci spatele UE, care-ți oferă o piață liberă de peste 500 de milioane de consumatori sau să întorci spatele NATO, care-ți oferă securitatea militară și teritorială. Patriotismul economic trece ușor în xenofobie economică, în izolare și sărăcie.

A obliga comercianții să vîndă mărfuri românești, culmea hazului, chiar într-un anumit procent este o măsură de un populism excesiv, care nu are nimic a face cu legile economiei de piață și cu legile spațiului economic european din care facem parte. Ideea este falsă pentru că pleacă de la două premise false și anume că România poate produce atîtea alimente, cantitativ, în diversitate și calitativ, încît rafturile comercianților să nu se golească și că mărfurile fabricate la noi ar fi mai bune sau cel puțin la standardele unei țări din UE. România intră fără să vrea și fără un referendum într-un fel de ,,Brexit comercial alimentar” ale cărui consecințe sînt greu de anticipat. Ne putem gîndi că după alimente urmează și alte mărfuri? Poate într-o zi îi obligăm și pe producătorii de electrocasnice să vîndă într-un procent de 51% produse românești. Și poate mai urmează și alte produse, cine știe? Sau ne putem gîndi că măsura despre care vorbim o vor lua și alte state? Atunci ce șanse mai produsele românești să iasă din țară? Spiritul UE stă pe libertatea de circulație a mărfurilor, libertatea de circulație a capitalurilor și libertatea de circulație a persoanelor. Ideea că-i înșelăm pe europeni și punem tot felul de bariere în fața acestor libertăți este una falsă. În același timp nu vom înșela pe nimeni. Nu putem beneficia doar de avantajele pe care ni le oferă statutul de membru al UE și să încercăm să fentăm dezavantajele. Sîntem sau nu sîntem acolo. Dacă nu mai dorim să fim putem face referendum și să urmăm calea britanicilor. Odată ieșiți din UE putem produce și imagina orice tip de politici comerciale care ne trec prin cap.

Punerea în practică a acestei măsuri este imposibilă. Nu există birocrat care să poată defini în mod corect ce înseamnă ,,produs românesc” în contextul actual de schimburi comerciale și de diviziune internațională a muncii. Mai clar spus o conservă de carne de porc este ,,românească” dacă este produsă în România sau dacă ingredientele sale provin de aici? Și în ce procent? Dacă folosim piper (sigur importat, pentru că noi nu producem așa ceva) din străinătate atunci conserva mai este ,,românească”? Și dacă în fabrica respectivă lucrează doi turci și un chinez, atunci mai vorbim despre un produs autentic? Și dacă carnea de porc vine din Germania? Și dacă tabla din care este făcută cutia vine din China? Cine definește și cine controlează ce este românesc și ce nu este? Magazinele vor fi obligate să țină o evidență separată a mărfurilor pe state de proveniență? Și dacă cineva scrie pe produs că vine din România și el este fabricat în Bulgaria? Cum se ține evidența, pe total mărfuri sau pe sortimente? Există cîteva mii de sortimente de produse alimentare. Dacă magazinul respectiv are cerere pentru mărfuri de import, trebuie să oprească vînzarea pentru a le vinde pe cele românești? Și întrebările pot continua.

Ce se va întîmpla dacă această măsură va ajunge să fie pusă în practică? Toată lumea va fi nemulțumită. Fermierul român (distrus complet de politicile economice de după 1990) va constata că nu i-au crescut vînzările de mărfuri către marile magazine, pentru că multinaționalele nu schimbă standardele pentru a primii mărfuri îndoielnice, multe dintre multinaționale se vor de-localiza, mărfurile alimentare din afară vor fi mai scumpe și mai rare, vom începe să cărăm iarăși alimente din Ungaria sau Bulgaria.

Există și o dimensiune luminoasă a patriotismului economic. Numai că aceasta nu se obține prin votarea de legi ci prin educație. Este bine ca românii să caute în magazine produsele românești și este bine ca producătorii de alimente români să-și înființeze propriile rețele de magazine, altele decît multinaționalele comerciale. Tendința noastră de a cumpăra mărfuri străine are o acoperire în realitate. Multe zeci de ani ceea ce a fost românesc a fost și prost. Uităm prea ușor trecutul și din această cauză nu găsim explicații corecte pentru stări simple de fapt. Din această cauză avem tendința să cumpărăm marfa străină. Este nevoie de timp pentru ca fiecare consumator să dețină și o dimensiune patriotică în alegeri. Putem milita pentru asta și nu ne obligă nimeni să n-o facem. Personal cumpăr cu prioritate produse românești de foarte mult. Dar asta nu înseamnă că pot nega gusturile altora sau mă pot gîndi că România ar trebui să iasă din UE pentru ca în magazine să fie numai produse românești. Educația se face în timp, cu campanii bine gîndite și nu cu legi care pot distruge totul. Este normal și-n spiritul economiei de piață ca doar consumatorul să facă piața și nu o lege. Legile de acest gen nu fac piață și nici economie.

Foto: adevarul.ro