Dilemeche Mode

(articol publicat în Dilema veche nr. 118 / 2006)

Depeche Mode vor concerta a doua oară la Bucureşti anul acesta, în data de 15 mai, pe Arena Naţională. Concertul este produs de EMAG!C, iar biletele sînt disponibile pe mytichet.ro, la Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului. Reluăm mai jos ancheta realizată în 2006 cu ocazia primului lor concert în România, anchetă în care am întrebat mai mulţi artişti şi jurnalişti dacă ei merg la concert şi/sau de ce n-ar trebui ratat un asemenea eveniment. (M. C.)

Radu AFRIM (regizor de teatru)

Nu m-aş duce de teamă să nu m-apuce nostalgiile, însă, ştiind că frenezia alungă nostalgia, nu pot rata evenimentul. Deşi ultimul lor disc nu m-a terminat şi nici nu mă dau în vînt după show-uri cu trupe masculine. Prefer să-i ascult chez moi. Cînd vin dive în saboţi cu tocuri subţiri e altceva. N-aţi fost la Dee Dee Bridgewater? Aţi pierdut un megashow, fraţilor! Nu v-aţi duce la Sade Adu?!? Hmm! Şi totuşi, în memoria adolescenţei mele (copilăria fiind, inevitabil, ABBA) şi în speranţa că poate aud live şi un „Everything counts”, mă bag!

Berti BARBERA (muzician)

Depeche Mode - o sursă inepuizabilă de energie sonoră şi un exemplu de unicitate artistică, o experienţă reuşită, după un parcurs de durată, uneori periculos, dar extrem de concret. Într-o lume în care majoritatea carierelor „artistice” se rezumă la un album, ei sînt în continuare împreună, produc, înregistrează, fac turnee şi-şi bucură admiratorii după mai bine de 20 de ani. Dacă e să vorbim de modul cum se poate crea un echilibru între tehnologie şi emoţia umană, putem fără ezitare să pronunţăm codul DM. Prezenţa absolut obligatorie!

T.O. BOBE (scriitor)

În iarna ’90 – ’91, în primul an de facultate, am împărţit un apartament din Balta Albă cu un depecher foarte mîndru de proaspătul vinil Violator, pe care îl asculta de cel puţin opt ori pe zi. Cine n-a trăit o experienţă identică, n-are de ce să rateze concertul Depeche Mode.

Paul BREAZU (jurnalist)

Mergeţi la DM ca să înţeleagă cei care organizează concerte în România că v-aţi săturat să-i vedeţi în fiecare an pe Scorprions sau pe Joe Cocker. Poate aşa o să-i aducă anul viitor pe Interpol.

Teodora ENACHE (solistă de jazz)
I-am ascultat în liceu, pe vremea cînd mergeam să dansez şi cînd ascultam alt gen de muzică. Între timp simţurile mele muzicale s-au mai ascuţit, iar acum nici nu mai ştiu cum cîntă. Cred însă că muzica electro este bună pentru generaţia care încă se caută.

Matei FLORIAN (scriitor)

Pentru plăcerea oricărui dinamovist de a călca în picioare gazonul pe care s-a jucat returul unui sfert de finală al cupei UEFA; pentru că pe Stadionul „23 August” se adunau o groază de pionieri; pentru că pe Stadionul „Lia Manoliu” vor veni pionierii muzicii electro-pop; pentru că „Lia Manoliu” se numea cîndva „23 August”... 



Mircea FLORIAN (muzician)

Unul din primele discuri pe care şi l-a cumpărat  Antim-Lucas a fost unul cu DM (mă simţeam bine, deşi eram mai rău); acum, ca la o celebrare întunecată, neagră, stau să le-ascult pe toate; parcă mi-e mai bine (cu toate că simt că mi-e mult mai rău)...

Radu Pavel GHEO (scriitor)

La Depeche nu vin; încerc de ceva vreme să trag o fugă în ex-Iugoslavia să prind vreun concert cu Bjelo Dugme, de exemplu. Rock sîrbesc de care ascultam în adolescenţă.

Dragoş GHIŢULETE (jurnalist)

După ce isteria legată de meciul mileniului se va fi terminat, iar poporul intoxicat ani la rînd cu Cîntarea României se va fi deşteptat, iată că vine un moment în viaţa fiecărui rocker să pună punct disputei „a fi sau a nu fi depeşar”. În lipsă de U2 sau Red Hot Chilli Peppers, merge şi Depeche. Hi!Hi!

Tudor GIURGIU (regizor de film)

Merită pentru că, în fine, se întîmplă ceva şi-n Bucureşti. M-am săturat de toţi obosiţii, pensionarii şi fake-urile care ne-au invadat scenele în ultimii ani şi mă bucur că voi vedea o trupă adevărată. N-am fost depeşar, „Personal Jesus” chiar mă enerva la vremea sa, dar am devenit fan Depeche după ce am ascultat un album de cover-uri. Am ajuns să îi respect şi să mă-nclin.

Dan GOANŢĂ (jurnalist)

Pentru ca să auzi live, la 10.000 de waţi, „I feel you”, o piesă cu tot atîta tensiune cît ziua de plată într-un depou de locomotive. Fără glumă!

Vlaicu GOLCEA (muzician)

Fie că sîntem sau nu fani DM, a merge la concertul lor (dacă mai e posibil) înseamnă a lua contact cu lumea reală a show-biz-ului şi a profesionalismului în muzică. Cred că prezenţa în România a unei trupe care înseamnă ceva în istoria muzicii pop, va pune umărul la normalizarea surogatului care este viaţa muzicală românească acum. Publicului de la Festivalul berii trebuie să i se ofere şi altceva.

Bogdan IANCU (sociolog)

Pentru că sînt una dintre puţinele trupe care au scăpat întregi (fanii ştiu la ce mă refer) din zbuciumaţii ani ’90 şi pentru că, oricît de prost ar cînta, sînt şi sună mai cool decît oricînd.

Carmen MEZINCESCU (jurnalist)

I-am detestat furibund pe toată perioada isteriei depeşiste neaoşe şi am început să îi iubesc şi să înţeleg cît de mari & minunaţi erau abia o dată maniheismele adolescentine sfîrşite. Acum număr zile, gîndindu-mă la „Strangelove”, „Useless”, „Judas” şi, eventual, „A pain that I’m used to” performate chiar pentru ochii şi urechile mele.

Radu NAUM (cronicar sportiv)

Pentru că ne este imposibil să mai mergem la Pink Floyd, iar pentru Rolling Stones, U2, Dave Matthews, Roger Waters, Clapton, Sting, Coldplay, Fiction Plane trebuie să ne deplasăm în străinătate, pentru că, pînă la urmă, Depeche a reuşit performanţa rară să fascineze cel putin două generaţii despărţite de vreo două decenii, pentru acea atmosferă specială cînd faci parte dintr-un val de entuziasm, în fine - dar nu ca argument ultim -, pentru a savura, după, cocktailul special dintre bere şi catharsis.

Cristi NEAGOE (jurnalist)

Ca să înţelegi (sau să-ţi aduci aminte) de ce lumea era împărţită într-o vreme în roacări şi depeşari.

Răzvan PETRESCU (scriitor)

Depeche Mode sînt regi pe lîngă Scriabin, Ceaikovski, Ludwig, Amadeus, Johann, Antonio, Mahler, Purcell, Cezar Franck, Rameau etc. Ca să nu mai pomenesc de Terje Rypdal, Esther Philips, Brad Mulhdau, Etta Jones, Kenny Burrell, Julian Cannonball, Barney Kessel, Helen Humes, Cassandra Wilson, Coleman Hawkins, Django Reinhardt, Sonny Rollins, Joe Pass, Ralph Towner, Bireli Lagrene, Philip Catherine, Lennie Tristano, Stochelo Rosenberg, Art Pepper, Art Farmer, Tommy Flannegan ş.cl. După cum se vede, am audiţii de altă factură, şi Depeche Mode mă uimeşte, pentru că, deşi le desfaci armoniile şi linia basului şi nu rămîn decît cîteva acorduri sifilitice, au mister. Misterul celor care nu cuvîntă, dar cîntă. Ce cîntă, pe mine mă depăşeşte. Mă întorc la Stravinsky, aşa depăşit de Depeche Mode cum e.

Robert ŞERBAN (scriitor)

Chiar dacă în adolescenţă, rocker fiind, cei de la Depeche îmi erau inamicii din prima linie, nu am cum să nu mă bucur (mai ales că mi-a mai venit... muzica la cap, între timp) că această celebră formaţie concertează la Bucureşti. Dacă mi-ar plăcea înghesuiala şi n-ar trebui să călătoresc 18 ore cu trenul, aş merge la concert fără să ezit. Aşa, doar oftez pe ritmul celor de la Depeche, cu speranţa că-i văd la televizor.

Cătălin ŞTEFĂNESCU (jurnalist)

Merită mers pentru că e ditamai trupa. Şi pentru că poate da mari satisfacţii celor care erau puştani în ultimul deceniu comunist. Depeşarii pot să vadă pe cine venerau ca nebunii, în timp ce pe lumea asta mai cîntau şi alţii, iar rockerii pot să vadă pe cine au urît crunt, deşi nu ştiau foarte sigur de ce.

Călin TORSAN (muzician, scriitor)

Într-o anumită perioadă, palinca îmi făcea rău, dar întotdeauna aveam în cămară o sticlă plină. Din respect pentru cei care îmi călcau pragul. În colecţia mea de discuri păstrez de cîţiva ani un album Depeche Mode. Şi nu o fac numai pentru musafiri.