Despre stele și trei continente

În timpuri de pandemie, dar și de vacanță, avem mai mult timp să reflectăm la muzica sferelor – care nu este doar o vorbă în vînt, ci un concept filosofic din antichitate. Sau putem să ne gîndim la globalizare – reflectată muzical într-un concert intitulat, emblematic, Trei continente, înregistrat în ianuarie 2020 de violoncelistul Jan Vogler și Orchestra Radiodifuziunii WDR din Koln, condusă de dirijorul ei șef, Cristian Măcelaru.

Grecii antici credeau că există o relație între mișcarea planetelor și muzică, incluzînd relații matematice care există între sunetele muzicale, explicate de Pitagora. În 1967, această teorie antică de ordin filosofic a primit și o confirmare de ordin științific, odată cu descoperirea primului pulsar, un corp ceresc care emite frecvențe de ordinul megahertzilor, adică sunete, regulate. Muzica sferelor a devenit astfel un concept palpabil.

Muzica sferelor se intitulează cel mai nou album al Orchestrei Aurora, ansamblu britanic recunoscut pentru proiectele lui ieșite din comun. O orchestră de cameră înființată în 2005, Orchestra Aurora este un proiect gîndit de cîțiva muzicieni tineri, printre care și dirijorul Nicholas Collon, actualul dirijor șef al ansamblului, astăzi în vîrstă de 37 ani.

Într-o lume foarte competitivă, o tînără orchestră trebuia să găsească modalități noi de exprimare și aspecte ieșite din comun care să o diferențeze de alte orchestre cu tradiție și notorietate. Așa au apărut concertele de tip multimedia susținute de Orchestra Aurora și ideea interpretării unei lucrări orchestrale fără partitură. Nu cunosc altă orchestră care să fi înregistrat Simfonia nr. 41 de Mozart fără ca vreunul dintre muzicieni să foloseasca partitura – adică toți muzicienii din orchestră știau toată partitura pe de rost, ceea ce este fără îndoială o performanță.

Muzica sferelor – noul album al Orchestrei Aurora, lansat pe 12 iunie 2020, se deschide chiar cu Simfonia nr. 41 de Mozart, cîntată de toți muzicienii pe dinafară. De ce tocmai Simfonia nr. 41 – este simplu, subtitlul ei este Jupiter. Cel care i-a dat acest nume, un impresar cu care lucra Mozart, nu s-a gîndit la planeta Jupiter, ci la zeul Jupiter, Zeus din mitologia greacă, conducătorul tuturor zeilor, tocmai pentru a sublinia măreția muzicii lui Mozart. Simfonia nr. 41 de Mozart rămîne una dintre cele mai importante simfonii din istoria muzicii, iar faptul că artiștii din Orchestra Aurora o cîntă pe dinafară aduce o unitate ieșită din comun discursului, o capacitate de reacție rapidă față de cea mai mică intenție a dirijorului și o impresionantă construcție în partea a IV-a, unde discursul polifonic este în prim plan.

Unde continuă apoi călătoria propusă de Orchestra Aurora prin muzica sferelor? Către primul pulsar descoperit în spațiu, numit CP1919. Tot așa se intitulează și lucrarea comandată special de orchestră pentru acest proiect compozitorului contemporan britanic Max Richter și înregistrată pe acest disc în premieră mondială. Unul dintre cele mai cunoscute nume ale componisticii actuale, care a ales să scrie pentru a fi înțeles de un public larg, fără a face însă compromisuri, Max Richter folosește acele tipuri de ritmuri descrise de filosofii antici drept „celeste”, iar rezultatul este o lucrare de 10 minute cu un efect aproape hipnotic, o călătorie printre stele într-un limbaj muzical pe care-l putem înțelege cu toții. De ascultat în întuneric, cum recomandă compozitorul.

Două piese neobișnuite încadrează apoi disonantul concert „Concentric path” de Thomas Ades, cu Pekka Kuusisto solist: Time stands still de John Dowland, într-un aranjament cu nuanțe contemporane de Nico Muhly, și Life on Mars de David Bowie, într-o orchestrație clasică, cu Sam Swallow solist. Timpul și stelele – într-o lucrare renascentistă și una cu nuanțe pop, cu mesajul simplu că muzica bună e, de fapt, una singură, indiferent de perioada istorică cînd a fost scrisă.

Albumul Muzica sferelor a fost difuzat de Radio România Muzical și poate fi reascultat oricînd aici. Este disponibil și pe platformele de streaming online.

Pe „Trei continente” cu violoncelistul Jan Vogler și dirijorul Cristian Măcelaru

O înregistrare în premieră mondială găsim și pe cel mai nou disc pe care apare numele dirijorului român Cristian Măcelaru – concertul Trei continente pentru violoncel și orchestră, o lucrare unde fiecare parte este compusă de un compozitor de pe alt continent: America, reprezentată de Nico Muhly, Europa – Sven Helbig din Germania și Asia – Zhu Long din China.

Este vorba despre un proiect gîndit de Jan Vogler, violoncelistul cu o importantă carieră internațională, director al festivalului de la Dresda. Concertul Trei continente a fost comandat de Jan Vogler, ca un portret personal: pentru că el s-a născut în Germania, locuiește în Statele Unite ale Americii și este căsătorit cu o violonistă chinezoaică. Jan Vogler este o mare personalitate, carismatic, un excepțional violoncelist, însă profund implicat în organizarea unor diverse evenimente în Germania lui natală – provine din Germania de Est și a contribuit mult la revitalizarea vieții artistice din fosta Germanie de Est după reunificare; eu însămi am participat la două festivaluri pe care le organizează: cel de muzică de cameră de la Moritzburg și cel de la Dresda.

Dramatică și disonantă – partea I, consonantă și evocatoare – partea a II-a și puternic influențată de muzica tradițională chineză – partea a III-a: iată o scurtă descriere a acestui concert-compoziție colectivă, în lectura dirijorului Cristian Măcelaru, care nu se consideră specializat în muzica contemporană, însă o interpretează și promovează des. În fond, și premiul Grammy pe care l-a obținut anul acesta era tot pentru un concert contemporan. O lectură foarte atentă, impecabil construită, cu o nuanță de umor – astfel este interpretarea Orchestrei Simfonice WDR conduse de Cristian Măcelaru, înregistrată realizată în studiourile din Koln în ianuarie 2020 și care apare acum pe acest disc lansat de casa Sony pe 19 iunie 2020.

Fiind un proiect al Festivalului de la Dresda, acest disc cuprinde, evident, și o înregistrare realizată în timpul unuia dintre evenimentele de acolo: Jan Vogler a selectat Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici, interpretat live alături de Orchestra Teatrului Mariinski, dirijor Valery Gergiev, în iunie 2019. O interpretare grandioasă, cum era de așteptat, pentru unul dintre cele mai dificile concerte pentru violoncel și orchestră scrise vreodată, partitură pe care Jan Vogler o înțelege pînă la cele mai mici amănunte.

Albumul are toate ingredientele pentru a primi un premiu Grammy – repertoriu, interpretare; ar fi o frumoasă surpriză pe care ne-ar face-o, din nou, Cristian Măcelaru, acest dirijor excepțional care urmează să înregistreze integrala simfoniilor de George Enescu, cu Orchestre National de France (unde va fi director muzical din 2021), și care, din septembrie 2020, va susține o rubrică bilunară de educație muzicală la Radio România Muzical.