De la injustiţie la disoluţie socială
Poziţiile preşedintelui României şi prim-ministrului, legate de întîmplarea cu “antenele” şi ANAF-ul, mi-au amintit de un film pe care l-am văzut cu mare bucurie mai demult, o parabolă despre cetăţenie, angajament social şi patriotism. Este vorba despre Englezul care a urcat o colină, dar a coborît un munte, în regia lui Cristopher Monger, cu Hugh Grant şi Tara Fitzgerald, (în limba engleză, The Englishman Who Went Up a Hill But Came Down a Mountain, 1995). În acest film, o comunitate mică, un orăşel, trăia liniştit la poalele unui munte de care cetăţenii săi erau foarte mîndri. Acest munte era preţuit şi din punct de vedere turistic dar şi datorită faptului că-i protejase de invadatori pe locuitorii micii noastre comunităţi. Totuşi, într-o zi apar în oraş doi cartografi ai Majestăţii Sale şi după ce măsoară înălţimea muntelui, realizează că acesta nu îndeplineşte standardul de înălţime pentru a fi declarat munte şi figurat pe hartă, ci doar pe acela de simplă colină neînsemnată. După îndelungi măsurători toată lumea ştia că ar mai fi nevoie de cinci metri în plus şi colina va putea fi declarată munte. Pentru cei cinci metri, în oraş începe marea nelinişte şi marea mobilizare. Oamenii oraşului folosesc tot felul de tertipuri, întîrzie şederea în oraş a celor doi cartografi şi încep să care pămînt pe fostul lor munte, colina Fynnon Garw. Este un efort supraomenesc de solidaritate, pentru că unii nu participă iar alţii se opun. Se sacrifică totul: grădini din care se ia pămîntul, utilaje şi animale, bani, totul într-un efort de solidaritate socială. În ciuda tuturor obstacolelor şi chiar cu preţul vieţii unor oameni, prea bătrîni şi prea bolnavi pentru a duce un asemenea efort fizic, cei cinci metri de pămînt vor fi puşi şi colina lor va deveni munte. Filmul este o parabolă despre oameni şi efortul lor comun, despre solidaritate şi dorinţă de a schimba lumea în care trăim. Este vorba acolo despre hotărîre şi sacrificiu personal în favoarea intereselor, superioare, ale comunităţii în care trăieşti. Este abordată sub formă de parabolă tema antagonismului dintre “eu” şi “celălalt”, sau cît de generoşi putem fi şi cît de obligatorie este această generozitate. Noi, oamenii sîntem împreună şi talentele fiecăruia pot fi recunoscute şi afirmate doar atîta timp cît punem în aplicare proiecte comune. Conducătorii noştri de acum se află pe o colină şi cred că au toate şansele să nu coboare de pe un munte.
Deşi am mai scris despre efectele în economie ale injustiţiei sociale (Revista Tribuna Economică nr. 4/2016), revin cu un accent pus pe efectele de agregare socială (construcţie de morală) sau dezagregare socială (consum de morală) pe care le au justiţia sau injustiţia socială. Sînt multe lucruri pe care oamenii le tolerează în relaţiile dintre ei însă injusteţea de tip social este una dintre cele mai puţin tolerate. În căutarea egalităţii sociale şi a dreptăţii, oamenii au provocat războaie şi revoluţii, iar cu gîndul la dreptate şi-au dat de cele mai multe ori şi viaţa. Injustiţia socială este sentimentul cel mai revoltător şi care provoacă cele mai mari dezamăgiri. Se întîmplă aşa pentru că oamenii au percepţia corectă că injustiţia ne pune pe toţi în situaţia de perdanţi, şi pe cei care fură sau nu respectă regulile, şi pe cei care sînt furaţi dar respectă regulile. Oamenii respectă regulile şi doresc ca şi ceilalţi să le respecte. Dacă tendinţa generală nu ar fi aceea de respectare a regulii, atunci lumea în care trăim ar fi un haos. Oamenii au creat morala (set de reguli cutumiare sau scrise) că răspuns la dorinţa lor de ordine şi de a-şi depăşi starea de primitivism. Azi, am înţeles că sensul dreptăţii sociale nu mai poate fi acela al egalităţii sociale şi economice depline şi totale, de tip socialist, şi în sfîrşit oamenii acceptă diferenţa şi diferenţierea ca pe un fapt social natural. Există însă ceva care ne leagă între noi, pentru că ne oferă şanse egale, ne egalizează, şi acest ceva este legea. Prin dreptate oamenii pot deveni egali şi prin lipsa dreptăţii sociale oamenii devin profund inegali, supuşi tuturor presiunilor şi întîmplărilor care le pot strica viaţa şi îi pot face nefericiţi. Şi în căutarea dreptăţii am inventat sisteme noi de organizare socială, cum este socialismul sau fascismul, două feţe ale aceluiaşi rău. În căutarea dreptăţii sociale oamenii îmbrăţişează utopiile, pentru că utopiile promit o asemenea lume, mult visată.
Nu poţi fi liniştit într-o lume percepută ca fiind injustă, pentru că nu ai decît o viaţă iar pentru această viaţă fiecare dintre noi are pretenţia acceptării diferenţei dacă şansele sînt egale pentru toţi, garantate de lege şi de respectarea ei, iar ceea ce ne diferenţiază sînt doar meritele fiecăruia dintre noi. În lipsa recunoaşterii meritelor şi pe fondul introducerii altor criterii, capitalismul poate fi profund denaturat şi pus în pericol. Nu există nimic mai sinistru decît o lume liberă în care legea nu este respectată. Capitalismul oligarhic, sărac, corupt şi care se conduce în dauna legii este un spectacol jalnic. Prosperitatea nu se obţine prin furt şi lipsă de respect faţă de cel de lîngă tine. Acesta este spectacolul jalnic al statelor eşuate care cred că capitalismul este ceva care aduce prosperitate prin simple declaraţii de intenţie. Lucrurile nu stau aşa. Prosperitatea şi liniştea sunt aduse de libertate şi muncă asiduă, bazate pe respectarea legii. Legea trebuie respectată de către toţi: muncitori, agricultori, oieri, femei de serviciu, profesori universitari, patroni, preşedinţi de companii, ziarişti. Da, legea trebuie respectată şi de către ziarişti.
Carmen Avram are dreptate atunci cînd spune că există mai multe românii după modul în care oamenii privesc la televizor şi că aceste românii trebuie să fie tolerante una cu alta. Nu există, însă, mai multe românii în faţa legii. Deci, nu putem cere tratamente diferite în faţa legii pentru că noi lucrăm la nu ştiu ce antenă, iar voi sînteţi “nişte simpli chirurgi”, să zicem, care nu au avut norocul să fie ziarişti, ci “doar” operează nişte oameni pe creier. Bătălia pentru prosperitate, avuţie şi poziţii sociale, poate să se transforme în haos social dacă nu este guvernată de lege. Se întîmplă aşa pentru că bunurile şi mărfurile oricît ar fi de multe şi de diversificate nu ajung tuturor, la fiecare, în orice cantitate îşi doreşte. Aşa este lumea în care trăim, mai săracă decît dorinţele noastre ale tuturor, adunate în mod aritmetic. În acelaşi timp ar trebui să observăm cu cîtă uşurinţă produc şi distribuie prosperitate statele în care legea asigură justeţea relaţiilor sociale. De aceea combaterea corupţiei este atît de importantă. Numai legea şi respectarea legii ne pune într-o situaţie de şanse egale şi de recunoaştere a averii celuilalt ca fiind legitimă. Liniştea socială şi acceptabilitatea socială este un concept şi o realitate socială foarte fragilă în lipsa justeţei sociale, dată de impunerea legii în mod egal pentru toţi. Sentimentul injustiţiei sociale este cel mai demolator şi descurajator dintre toate trăirile obişnuite pe care le poate avea o colectivitate. Dacă văd că cel puternic face ce vrea fără a fi sancţionat de către legile omeneşti, ceilalţi oameni nu mai cred în lumea în care trăiesc şi în regulile din jurul lor. Se pleacă mult din România şi o parte importantă a celor care pleacă, o fac şi în căutarea unei lumi mai drepte, mai juste. Aici există sentimentul corect că legea este mereu de partea oligarhului şi că tu ca om obişnuit nu poţi trăi niciodată în siguranţă. Posesia bunurilor trebuie să se bazeze pe respectul faţă de reguli pentru a fi morală şi acceptată în societate. Numai aşa bogatul se va bucura de respectul celui sărac şi se va naşte ceea ce numim acceptabilitatea socială a îmbogăţirii şi a celui bogat. Sentimentul individual al nedreptăţii sociale, al injustiţiei, este unul demobilizator, cu profunde consecinţe asupra fericirii şi sentimentului de confort social. Aspiraţia umană spre dreptate este naturală, firească, aşa cum este şi aspiraţia spre fericire. Oamenii au nevoie să se ştie apăraţi de lege şi de faptul că pot oricînd apela la lege. Şi din acest motiv toleranţa faţă de corupţie trebuie să fie redusă. Nu putem discuta despre fericire, satisfacţie şi predictibilitate socială într-o organizaţie coruptă. Într-o enumerare a cauzelor care produc instabilitate şi nelinişte într-o societate, Aristotel vorbeşte despre: lipsa de măsură, frica, excesul, dispreţul, înălţarea dincolo de proporţionalitate, intrigile, neglijenţa, mărunţişurile, inechitatea.
Revenind la demnitarii de prim rang ai României, pe care i-am evocat la începutul articolului, trebuie să spunem că la acest nivel nu este scuzabil să cazi în capcana unei false dezbateri despre libertatea presei, atunci cînd pe fond este vorba despre lege şi punerea în aplicare a unei legi. Legile trebuie respectate şi de către ziarişti sau trusturile de presă. Dacă acea clădire aparţine statului român şi statul român nu doreşte sau nu poate să-i ţină în continuare acolo, atunci trebuie să se mute, în cinci zile sau în cinzeci de zile. Aşa cum spuneam, în faţa legii sîntem cu toţii egali, orice nume am purta. În acelaşi timp trebuie pus în evidenţă relativismul moral din aprecierile celor doi. Este îngrijorător că un demnitar de un asemenea rang, cum este cazul Primului Ministru, poate să creadă că toată lumea a greşit şi în acelaşi timp toată lumea are dreptate. Asta se întîmplă numai în “morala” unor bancuri proaste, de cartier. Legea este una singură iar o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă este lege. Respectarea legii este una dintre valorile fundamentale ale lumii civilizate. Justiţia este figurată ca zeiţă ce are în mîini o sabie şi o balanţă pentru a figura bătălia pentru dreptate şi ochii acoperiţi, tocmai pentru a nu vedea pe cine loveşte. Pare paradoxal, dar ne vedem puşi în situaţia de a explica lucruri atît de simple, dar necunoscute la noi, iată, pînă la cel mai înalt nivel. Cum ar putea un demnitar să apere justiţia (în context amintim că atacurile la adresa judecătoarei Camelia Bogdan sînt intolerabile) dacă nu ştie nimic despre valorile pe care este chemat să le apere, valori pe care stă lumea înspre care el ne promite că ne îndreaptă. Efectul zicerilor celor doi va avea un efect devastator şi asupra funcţionării ANAF dar şi asupra respectării legii în general. Disoluţia socială este la un pas, pentru că fiecare român va vedea respectarea legii aşa cum are interesul de moment, adică în termeni relativi, aşa cum au făcut-o şi cei doi demnitari. Sînt multe firme amendate pentru că nu le-a ieşit la inventar o sumă de 2-3 lei, dar şi mulţi oameni şi entităţi comerciale care sînt executate silit, asupra unor imobile sau sume de bani, uneori foarte mari, pentru încălcarea legii. Munca oamenilor din ANAF este periculoasă dar şi profund ingrată. Orice ar face ei fac “rău” pentru că lucrează împotriva răului (evaziune fiscală, corupţie), deci în orice condiţii, oricine, de acum încolo, îi va acuza de “heirupism” şi nu-i va mai respecta ca atare. În afara normei şi respectării sale, colina care se cheamă România nu va deveni niciodată un munte.
Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.
