În perioada 7-10 martie 2019, Festivalul Jazz In Church de la Biserica Lutherană Evanghelică din București construiește seria sa bine cadențată de opt concerte cu artiști „de import“ și două cu „autohtoni“, între care și ludicul matineu Jazz For Kids.

Episoadele cu muzicieni străini sînt, în majoritatea lor, premiere ale Festivalului, dar avem și bucuria unei revederi cu prieteni constanți ai evenimentului, prezenți, firește, alături de un nou proiect.

Publicul fidel déjà singurului și consacratului Festival de Muzică-spusă-și-Jazz, care – cu stăruință, dăruire și fler se întîmplă într-o Biserică bucureșteană – așteaptă, fără îndoială, cîteva rînduri care să anunțe datele și, mai ales, vedetele, căci locul este, vedeți bine, întipărit temeinic în conștiința și amintirile spectatorilor celor șase ani de experiențe muzicale celeste. Drept pentru care facem cunoscut rezultatul strădaniilor organizatorilor, Asociația JAZZ.RO, care, pentru ediția ce stă să (vă în)cînte, propune, ca în fiece episod al acestui mare serial, artiști maturi, dar și în devenire, care se adună la festival sosind din cele mai surprinzătoare puncte geografice, unele poli redutabili ai jazzului, altele o neașteptată revelație, toți protagoniștii fiind exemplari prin natura muzicii pe care ne-o propun și ne-o oferă „pe viu”, precum și prin calitatea, originalitatea interpretării.

Iată cine, cum, cînd și, mai ales, de ce (să nu lipsiți):

Ziua 1, joi, 7 martie

1^st set: Mario Batkovic (BA-CH)                   

Ziua de începere a festivalului se împarte, potrivit obiceiului, în două concerte la fel de atrăgătoare, însă cît se poate de diferite, avînd anul acesta invitat în recital un muzician încă puțin știut publicului nostru, magician de secol XXI al clasicului acordeon, căruia îi da un alt, total neașteptat, intens suflu, îi cioplește o nouă formă sonoră, promovîndu-l la rang de factotum. Bosniacul Mario Batkovic este născut în 1980 la Banja Luka, dar locuiește, că atîția alții, artiști ori ba, într-o țară de refugiu din calea cumplitelor evenimente ale anilor 90, în cazul său Elveția. Aici, viitorul virtuoz a găsit atît mediul propice continuării studiilor, desăvîrșirii educației muzicale solide, cît și contactele și deschiderea către care probabil că aspira, răsfirînd armoniile hipnotice ale compozițiilor sale către mai multe zone sonore, practic ceea ce propune, ca autor și interpret, neputînd fi incasetat într-un anume gen predefinit. O improvizație foarte modernă, de sorginte minimalistă, dar care este, și pe scenă, și în studio, descătușată atomic și îl duce pe ascultător în zone din hyperspaţiu – o muzică noir, în perpetuă mișcare, o sinteză a tot ce este mai actual, dar și liric, cu o acțiune imediată, empatică, asupra zonei de emoție totală. Totul realizat fără contribuția mijloacelor, efectelor moderne electronice. Doar acordeon pur, bio.

Botezîndu-și compozițiile, subtil, în latină, autorul lor se ancorează cumva, exploatînd o reacție a subconștientului, într-un univers al misterelor, al magiei controlate, al vrăjirii – căci aceasta și este muzica sa, este fundalul sonor al vrăjirii – de către un adevărat stăpîn al acestei arte. De aici și pînă la a fi solicitat de multe, foarte multe cluburi și festivaluri din lumea întreagă ce promovează valorile tinere, avangarda și crossover-ul (întretăierea mai multor genuri) nu a fost cale lungă, acordeonistul construindu-și o audiență fidelă și entuziastă pe multe meridiane.

Aflînd despre debutul sau discografic surprinzător de tîrziu, la 37 de ani, cu albumul ce îi poartă (minimalist…) numele, nu putem decît să fim uimiți de profunzimea și complexitatea polifonică a acestuia, calități care l-au propulsat instantaneu între primele discuri ale avangardei (potrivit revistei Rolling Stone), ce-i drept, și cu aportul meșterului-producător muzical, portishead-istul britanic Geoff Barrow.

Crochiul care ni-l înfățișează atît de succinct pe Mario Batkovic nu ar fi însă întreg fără a aminti munca acestuia în domeniul muzicii de film și de spectacol și, neapărat, cel al coloanelor sonore pentru jocuri video – unele de înaltă clasă și complexitate, demne, probabil, de o atare nobilă altoire.

2^nd set: Maria Pia De Vito / Francois Couturier / Anja Lechner / Michele Rabbia: Il Pergolese (IT/FR/DE) 

 În chiar prima seară ni se oferă ocazia reîntîlnirii unor consacrați maeștri ai Festivalului, prilej de multiplă satisfacție, pe de o parte grație talentului și valorii acestora, apoi datorită evocării inerente a prestațiilor trecute (extraordinare concerte… !) și, nu în ultimul rînd, firește, pentru că artiștii în chestiune ne vizitează cu un nou proiect, de o anvergură, de asta dată, cu adevărat maiestuoasă. Cu aceste sentimente întîmpinăm noul cvartet al revederii cu pianistul francez Francois Couturier (1950), cu percuționistul italian Michele Rabbia (1965) și cu violoncelista germană Anja Lechner, cei trei înnobilînd proiectul Il Pergolese al cîntăreței emblematice de jazz a Italiei – Maria Pia de Vito.

Auzind titlul, gîndul ne duce aproape reflex la compozitorul italian genial de secol XVIII Giovanni Battista Draghi – zis Pergolesi, care, în cei doar cîțiva ani de carieră, și-a gravat identitatea în moștenirea culturală a umanității aproape că nimeni altul. Mort la o vîrstă la care tinerii noștri încă nu au deprins legarea nodului de la cravată, opera sa dăinuie, este foarte vie, prezentă în repertoriul actual al ansamblurilor de muzică clasică, dar iată că nu numai, cei patru superlativi europeni ai jazzului propunînd o reinterpretare a muzicii lui Pergolesi prin stilizarea și re-decodarea unor fragmente preluate atît din lucrările sale instrumentale, cît și din notoriile pasaje vocale, într-o formulă de scenă îmbogățită de efecte electronice și în care glasul Mariei Pia de Vito se transformă deseori într-un instrument inegalabil, iar violoncelul Anjei Lechner preia partitura inițial scrisă vocilor. Totul pe fundalul bogat construit de vizionarul Couturier și pe care pictează fără rezerve, cu arsenalul sonor infinit cu care ne epatează de fiece dată, arhanghelul Rabbia. E mult, mult de tot jazz în ceea ce vom auzi, atît în improvizație, cît și în tehnică, contrapunct, abordare, dar și originalul este foarte prezent, distilat și totuși la fel de pregnant. Mai pergolez că oricînd!

Maria Pia de Vito s-a născut în Napoli (locul unde Pergolesi a evoluat și s-a consacrat), a studiat canto, chitară și pianul, intersectîndu-și cariera cu Peter Erskine, Paolo Fresu, Billy Hart, Maria João, Dave Liebman, Gianluigi Trovesi, Miroslav Vitous, Joe Zawinul, Ralph Towner sau John Taylor și devenind, la rîndul său, un star al scenei europene de jazz. Pe lîngă timbrul și măiestria vocală, artista își pune, în albumele sale, amprenta prin traducerea textelor în dialect napolitan, amănunt ce se regăsește și în proiectul-tribut Il Pergolese.

Francois Couturier este un extraordinar artist ce evoluează în duo, trio și cvartet, dar, așa cum unei mari personalități muzicale îi șade bine, el știe să împletească notele și că sideman în mai multe formule (unele cu Anouar Brahem, pentru care povestește că a învățat să cînte „șoptit“ în prezența oud-ului), să ofere un recital (în cadrul Modern Solo Piano, aici, în Festivalul Jazz In Church, în chiar prima ediție), să concerteze și să compună în Tarkovski Quartet, căruia îi este lider și compozitor.

Michele Rabbia rămîne muzicianul cu cele mai multe prezențe în festivalul Jazz In Church și asta nu din pricina vreunei stereotipii inexplicabile a organizatorilor, ci pentru că diversitatea proiectelor sale, inspirația și priceperea sa, de cel mai elevat nivel, fac publicul să vibreze, de fiece dată, cu intensitate maximă. Despre el scriam (și rămîne la fel de actual) că este „un veritabil exorcist al bateriei, al tuturor instrumentelor de percuţie şi al absolut oricăror alte obiecte în care se poate (sau nu) lovi, din care Rabbia ştie a extrage un sunet, un demon, un suflet”.

Celista Anja Lechner, nume consacrat atît pentru ascultătorii de jazz, cît și pentru cei motivați de muzica nouă, poate fi întîlnită pe scene europene sau îndepărtate cu proiecte aparțînînd ambelor sfere, pe care le pune în valoare și într-o lumină caldă, contribuind cu un tușeu sensibil la descoperirea și revitalizarea unor arii ale patrimoniului sonor mondial încă insuficient exploatate, fie că interpretează Mansurian, Schubert, Gurdjieff sau îi dă, „pe viu“, replica marelui Dino Saluzzi.