Cu ochii-n 3,14

(Apărute de-a lungul timpului în Dilema, adunate şi republicate pe 28 iunie 2012, de ziua lui a.l.ş.)

• Nu, nu cred. N-am crezut niciodată, acum - cu atît mai puţin... După 3 (trei) luni în care străduţa mea (de numai 13 case) a fost şantier pentru a se pune un amărît de asfalt, chiar nu mai pot crede că românii sînt un popor isteţ şi descurcăreţ! Ah, că se descurcă să nu muncească, sau să muncească cît mai puţin - asta, da. În rest, am asistat - interzis - la ceea ce s-ar putea numi "tembelismul naţional în acţiune": alaltăieri, după ce, cum-necum, liota de "muncitori" reuşise să toarne, în fine, asfaltul, cînd să ies din casă am auzit huruit de picamer... Evident, se spărgea asfaltul proaspăt pus pentru că nu-ş' ce uitaseră să facă. Sau să nu facă. (a. l. ş.)

• Mulţi au sărit să-l condamne pe Ducele de Edinburgh atunci cînd a declarat că „ai zice că unii (români, n.m.) fac copii doar ca să-i bage în orfelinate". Mie, unuia, declaraţia nu mi se pare deloc scandaloasă: exprimă un adevăr obiectiv (= iresponsabilitatea unor "părinţi" de pripas) şi, în plus, este exprimată memorabil... Dar cinicii, se ştie, au reputaţie proastă. Dacă ajută cu ceva, aş adăuga că Ducele nu este la prima "abatere"; în palmaresul vorbelor sale de duh mai există cel puţin două, care sînt dărîmătoare! Prima zice aşa: "Aş vrea să mă reîncarnez sub forma unui virus ucigaş, pentru a echilibra populaţia globului" (super, mi-aş fi dorit s-o spun eu!), iar a doua: "O nevastă şi o prostituată sînt privite diferit din p.d.v. moral, deşi amîndouă fac acelaşi lucru". Venind din gura prinţului consort al Reginei Angliei, declaraţia are şi mai multă savoare... (a. l. ş.)

• S-a demonstrat ştiinţific: dragostea durează fix doi ani (nu trei, cum crede Frédéric Beigbeder!). Psihologii de la High Research Institute din California au mai descoperit şi că „iubirile de o viaţă“ denotă „complicaţii patologice: obsesie, delir în lumea virtuală, psihoză, instabilitate emoţională. Altfel spus, numai cei cu psihicul tulburat pot iubi o viaţă întreagă la fel“. Probabil că şi basmele (de adormit adulţii) cu „pînă ce moartea ne va despărţi“ ar trebui revizuite, ca şi comediile romantice: în „lumina“ noilor descoperiri, happy end-ul poate fi începutul unei patologii… (a. l. ş.)

• Proastă idee, asta cu monitoarele în staţiile de metrou! Adică, nici în subsol să nu scapi de rîia numită televiziune!? Nici zece minute să nu ai dreptul de a fi lăsat în pace - fără ştiri mişcătoare, fără informaţii ameţitoare, fără mutre amuţitoare care te interpelează?? Nu le mai rămîne decît să ne oblige să ţinem televizorul deschis non-stop în case... O, ademonitoare lume nouă! (a. l. ş.)

• Un prieten care a invitat recent, la un concert la Ateneu, un amic străin mi-a povestit ce-au păţit: la un moment dat, celularul unei dudui din spate a sunat, duduia s-a băgat sub spătarul scaunului din faţă şi a continuat să vorbească - spunînd, printre altele: "Închipuie-ţi, dragă (nu ştiu dacă prietenul n-a înţeles greşit, duduia o fi spus "fată"), sînt nişte nesimţiţi în faţă care mă sîsîie!...". După ce-a terminat, s-a ridicat şi a spus cu năduf: "Ce vreţi, era o urgenţă!". (a. l. ş.)

• * Pe 1 iunie, Marilyn Monroe ar fi împlinit 75 de ani. Dacă ar fi împlinit 75 de ani n-ar mai fi fost însă Marilyn Monroe... (a. l. ş.)

• "Nu ştiam că eşti rasist", mi-a reproşat la telefon o veche şi mereu tînără poetă, cînd am fost la New York... "Vina" mea? Scrisesem un "3,14" în care spuneam că nu-mi place Barack Obama. (Şi nu-mi place în continuare!) Am încercat s-o liniştesc că nu, nu sînt "rasist" - după care m-am gîndit aşa: dacă scriam că nu-mi place de Hillary, eram misogin; dacă scriu că nu-mi place de Bloomberg, sînt antisemit. Numai de McCain e OK să te legi şi să spui că nu-ţi place, pentru că e bărbat, e alb şi mai e şi republican... (a. l. ş.)

• În drumul meu cotidian spre Palatul Festivalului, la Cannes, treceam prin faţa unei măcelării cu un nume ademenitor: "Les plus belles viandes". Întrebarea mea (tot zilnică): oare cum s-ar traduce cel mai bine? "Cele mai frumoase cărnuri" sună grotesc, iar "Cele mai frumoase cărniţe" sună echivoc... Oricum, ideea că şi "les viandes" sînt "belles" e de reţinut - mai ales că vine din partea unor francezi pentru care "la chair est triste (hélas!)". (a. l. ş.)

• Hotelul în care-am stat la New York era ţinut de italieni şi era după chipul şi asemănarea lor - "flexibil" şi imperfect: unul dintre cele patru lifturi nu oprea nici mort la mezanin (unde se lua breakfast-ul), iar altul era doar pentru personal, sala de breakfast era ridicol de mică (pentru cele 17 etaje ale hotelului), aşa că se făcea coadă, iar recuperarea unor mesaje de pe telefonul din cameră se dovedea o întreprindere dadaistă (unul dintre mesaje, înregistrat încă a doua zi, s-a "materializat" abia în ultima!). Cel de la Lisabona era "design" şi cinefil: toate camerele aveau nume de actori sau regizori (eu am stat "în Jack Nicholson" - Marilyn era o suită cu salon şi costa în consecinţă!), iar în cele două lifturi te întîmpinau Audrey Hepburn & Humphrey Bogart în mărime naturală (şi alb-negru)... Organizatorii festivalului IndieLisboa au oferit participanţilor, în ultima seară, cîte un săculeţ cu un tricou şi o insignă de vedete; bătaia cea mare (ca la solduri!) a fost tot pe Marilyn, în schimb mai nimeni nu-l voia pe Jimi Hendrix, Elvis & James Dean aveau o "cotă" aşa şi-aşa, iar Lennon una OK; îmi pare rău pentru fanii acestora, dar asta era situaţia la faţa locului, la sfîrşitul săptămînii trecute. (a. l. ş.)

• Spicuim pentru dumneavoastră din meniul restaurantului "Roland Garros" din Cluj: "Vulcan în Alaska", "Pîine jogging", "Muesli ciobănesc", "Mic dejun ţigănesc cu avocado, măsline, ierburi aromate", "Supă spumoasă de usturoi tînăr", "Supă de migdale cu pîine, pară şi caşcaval", "Supă de legume cu lapte, frişcă, mazăre, mentă, migdale, bacon", "Friptura vînătorului englez (ceapă, usturoi, zahăr pudră, coniac)", "Ouă cu frunze încremenite"... Vă dorim poftă bună! (a. l. ş.)

• În Fata curcubeului - săptămîna trecută, pe România 1 -, cu australianca Judy Davis (genială!) în rolul lui Judy Garland, această scenă: urmărită de Fisc (care a contribuit la uciderea ei, alături de alcool şi medicamente...), Judy îşi pune cei doi copii să se înfofolească în toate hainele din dulap (straturi-straturi, ca la ceapă) şi, ea însăşi încotoşmănată pînă-n ochi, ies demni pe uşa din faţă a hotelului de lux în care stăteau, luînd-o la goană îndată ce se văd pe trotuar... (a. l. ş.)

• Pe 15 iunie, Johnny Halliday (sau simplu, "Johnny" - pentru francezi) a împlinit 60 de ani. Mare concert mare, prima pagină a ziarelor, emisiuni TV etc. Dar nu toată lumea priveşte cu ochi buni această aniversare; în numărul din 11-17 iunie, săptămînalul Les inrockuptibles publică scrisoarea (asasină) a unui cititor - "Pierre", din Paris - care zice aşa: "Chiar nu e nimeni care să spună că Johnny e un rahat? Că ne poluează de 40 de ani cu cîntecele lui fumate şi pozele lui de guignol în haine de piele? Că n-a încetat să facă de ruşine rock'n'roll-ul cu care e identificat de o Franţă întreagă? Şi, ce e mai rău, nu se întrevede nici o cale de-a scăpa de el. Are 60 de ani şi, ca din întîmplare, guvernul se pregăteşte să întîrzie vîrsta pensionării..." (a. l. ş.)

• Cea mai haioasă inscripţie pe un T-shirt (văzută duminică seara, în Sala "Elvira Popescu", la proiecţia filmului premiat la TIFF, Noi albinosul): "Structuralistă-i mă-ta!" Antologic! (a. l. ş.)

 Foto Marius Chivu