„Copiii lui Marcel” de Ema Stere, cîştigătoarea Concursului de Debut al Ed. Polirom
Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Copiii lui Marcel de Ema Stere, cîştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2020. Romanul va apărea săptămîna viitoare și va fi disponibil și în ediție digitală.
O tînără de 28 de ani crede că şi-a găsit vocaţia cînd renunţă la jobul într-o corporaţie şi decide să plece la ţară, să facă agricultură. O însoţesc iubitul ei, Matei, şi vărul acestuia, Francisc. Împreună găsesc o fermă de închiriat, într-un sat din judeţul Buzău, şi pun bazele unei comunităţi ciudate. Descoperă istoriile locale, dintre care cea mai atrăgătoare este, fără îndoială, cea a dispariţiei lui Marcel Serebreakov – fost copil-minune şi spirit protector al întregii lor aventuri. În numele lui, se trezesc antrenaţi într-un carusel de întîmplări stranii, teorii ale conspiraţiei şi fenomene paranormale.
„Copiii lui Marcel e o carte grăsuţă şi în general veselă, la care am scris (de mînă), cu multe întreruperi, vreo nouă ani. Datorită sau din cauza ei am dezvoltat diverse obsesii, asupra cărora m-am documentat intens: trăitul într-o comunitate, cultivarea plantelor, teoriile conspiraţiei, oamenii care dispar… Ca Marcel însuşi, mi-am făcut în bibliotecă un raft de utopişti. Am strîns fotografii, am desenat, am făcut calcule şi tabele. M-am distrat foarte bine, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.”
Mai jos, un fragment în avanpremieră, în lectura autoarei:
Ema Stere este jurnalistă la Radio România Cultural. Doctor în filologie. A fost redactor de carte, asistent universitar, apoi lector universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Universitatea din Bucureşti). Din 2006 realizează, împreună cu Attila Vizauer, emisiunea „Vorba de cultură” (Radio România Cultural). A scris adaptări şi scenarii originale pentru teatru radiofonic/ scenă, printre care: Muzicanţii din Bremen (adaptare după Fraţii Grimm, Teatrul Ţăndărică, 2014 – Premiul pentru dramaturgie la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, Cluj, 2018), Bambi (adaptare după Felix Salten, Teatrul Excelsior, 2016), George Topîrceanu, Amintiri din Marele Război (spectacol radiofonic, Radio România, 2019), Femeia, eterna poveste (musical –Teatrul „Stela Popescu“, Bucureşti, 2019), O poveste într-un acvariu (Teatrul Arlechino, Braşov, 2019), Jos comunismul! (spectacol radiofonic cu Vlad Ivanov, 2020 – nominalizat la Premiile UNITER). A publicat povestiri în revistele Iocan şi Capital cultural.
***
Copiii lui Marcel (fragment)
Ne‑am trezit toţi trei într‑o cameră de motel, Francisc şi cu mine odihniţi şi mult mai binedispuşi ca în ajun, iar Matei cu ochii negri la colţuri şi cea mai mare durere de cap din viaţa lui. Am privit împreună cîmpia lungă din faţă, o colină pe linia orizontului, am încercat să ghicim pe unde or fi celebrele pămînturi care urmau să ne schimbe viaţa. Era o zi limpede şi foarte rece pentru începutul lui octombrie. Vedeam cîmpurile arate, dar şi zone buruienoase, dezordonate, case amărîte şi vile noi, antene parabolice aşezate democratic pe fiecare. Ne beam cafelele Amigo şi ne gîndeam, fără să fie nevoie să o spunem cu voce tare : ce facem, stăm sau plecăm ? Stăm sau plecăm ?
Încă nu era prea tîrziu să o ştergem de acolo.
Niciodată n‑am să ştiu care dintre noi a formulat de fapt o idee care probabil ne‑a venit tuturor în acelaşi timp. Plutea în aer oricum. Această idee, altfel total tîmpită, ni s‑a părut în momentul acela absolut genială şi suna aşa :
— Hai să‑i unim pe toţi Serebreakovii. Dacă sînt nu trei, ci şapte sau zece, se cheamă că vor fi trei, şapte sau zece acţionari, nu ? Poate sînt nişte amărîţi şi s‑ar bucura să aibă de lucru, poate nu. Noi îi strîngem pe toţi – pe care dintre ei vor să vină – şi nu le punem în pericol moştenirea, fiindcă nu o revendicăm noi. Noi doar închiriem, adică arendăm pămîntul. Nici nu contează dacă litigiul în instanţă s‑a rezolvat sau nu. Noi discutăm cu toţi, facem un fel de club al copiilor lui Marcel şi, dacă vor să muncească şi ei, le facem parte, dacă nu, nu mai e treaba noastră, că noi plătim arenda o singură dată ! Nu‑i corect ?
Ni s‑a părut, repet, o capodoperă a logicii. Mergeţi la primul avocat şi întrebaţi‑l ce părere are despre acest aranjament. La primul avocat cinstit, vreau să spun.
Pe urmă vă rog să‑mi daţi şi mie numărul lui de telefon.
Prima întrebare căreia trebuia să‑i găsim răspuns – şi pe care seara precedentă la barul lui nea Ilie o lăsase nerezolvată, fiindcă informatorul nostru, beţivul zootehnist, căzuse într‑un somn profund – era : cei care locuiau în acel moment pe terenul Serebreakovilor se înrudeau sau nu cu Marcel ?
A doua întrebare : Marcel însuşi mai trăia sau nu ?
Şi dacă la ambele întrebări răspunsul ar fi fost da : puteam oare să‑i cooptăm atît pe el, cît şi pe urmaşii lui care apucaseră sau nu să se înfrupte din presupusa avere, într‑o organizaţie care avea să le diminueze, de fapt, drepturile ?
Pînă şi această listă foarte scurtă de dileme ne dădea mari bătăi de cap. De unde să începem ? Eram trei fraieri fără amici avocaţi şi, mai ales, fără net. Poate că am fi economisit timp dacă am fi dat o fugă la Bucureşti, să facem o documentare serioasă. Ne îndoiam totuşi că am putea obţine asistenţă juridică fără bani. Nu credeam nici că numele fantelui din Sînceni ar fi împînzit internetul.