"Colecţia Anca" sau Moartea în direct

Recenta premieră a spectacolului Năpasta de la  Teatrul Național din București reiterează problema contemporaneității lui Caragiale, în viziunea regizorului Radu Afrim. Această montare poate fi “citită” ca o diagnoză a ceea ce s-ar putea numi “obsesia contemporaneității”, în relație cu societatea spectacolului, cu dorința spectatorului contemporan de a vedea moartea în direct.

Avem sentimentul clar că ne aflăm pe un platou,  în studioul unei televiziuni unde se înscenează un reality show, bazat pe ingredientele fundamentale care fac din spectator sclavul televizorului.

Radu Afrim a regizat Năpasta utilizînd un instrumentar logic prin care toate elementele spectacolului sunt configurate într-un sistem coerent.

Pornind de la pîrghiile existente în textul lui Caragiale, Radu Afrim îl transfigurează în spiritul contemporaneității asimilate societății de consum: lumea  de azi poate fi privită ca un mare podium pe care defilează “semne” ale consumerismului, alimentate de cele două surse majore ale audienței maxime: sexul și crima.

Nu întîmplător personajul Anca (interpretat, în dublă distribuție de Crina Semciuc și Simona Popescu) este, în perspectiva lui Radu Afrim, designer. Moda este manifestarea cea mai vizibilă a ceea ce am numit obsesia contemporaneității, expresia estetizată a lumii în care moartea simbolică se acunde în spatele efemerității colecțiilor.

Anca este un personaj între lumi, ce pendulează perpetuu între sfera nebuniei și luciditatea manipulării. Din portretul ei psihologic, așa cum l-a proiectat Radu Afrim, emană concomitent atracția erosului și seducția morții. Acest mecanism declanșat prin prezența Ancăi e o capcană în care sunt prinși ceielalți protagoniști din scenă: Gheorghe (Mihai Călin) și Dragomir (Emilian Oprea) sînt piese în sistemul pus în mișcare de cele două forțe ce emană din Anca.
 
Personajele introduse în spectacol de Radu Afrim, băieții și fetele (Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad) ce vor prezenta la final “colecția Anca” sînt expresii materializate în corpuri care spun și multiplică povestea.

Prezența Luizei Zan este principala generatoare de atmosferă, declanșatoarea, prin muzică live, a unor tenebre ce nu ne dau voie să uităm că sîntem, totuși, aici, pe un teren hrănit de mituri preschimbate în manifestări simptomatice ale vremurilor prezente.

Pămîntul funcționează ca un element suprarealist în spectacol.  Material, concret, tangibil, acoperind scena, el contrastează cu decorul alb, creînd concomitant senzația unui real “din altă parte”, dar și a unui accent oniric.

Acoperindu-se, la final, cu pămînt, Ion (interpretat de Marius Manole) coboară în temeiul pe care se fundamentează realitatea din scenă. El se adîncește astfel în mormîntul din care va migra în alt plan, prin simularea în stil fashion a scenei La Pieta. Nebunul ucis în direct (tot printr-o simulare) se metamorfozează într-un Isus glam, protagonist al unui sacrificiu integrat societății de consum. Imaginarul spectatorului este, astfel, complet satisfăcut: morții și crimei li se alătură halucinogenul religiei, servit printr-o prezentare de modă (cu admirabile și semnificative costume create de Cosmin Florea), metaforă a lumii actuale în care totul se transformă în proliferare de imagini.

Luminile se pot stinge acum, într-un colț al scenei rămîne o coroană de spini kitsch. Ea luminează ca o instalație de Crăciun pe fruntea unui Isus butaforic, expresie ultimă a ceea ce se vinde cel mai bine, după ce moartea a funcționat ca și cum s-ar fi petrecut în direct.
 
Printr-o introspecție atentă în piesa lui Caragiale, printr-o veritabilă arheologie a textului, Radu Afrim ne confruntă cu statutul spectatorului acestor vremuri, cu elementele constitutive ale societății contemporane în care consumul își extrage seva din sex, moarte și iluzia credinței.

Năpasta, de Ion Luca Caragiale
REGIA: Radu Afrim
DECORURI: Vanda Maria Sturdza
COSTUME: Cosmin Florea
ASISTENT REGIE: Adi Bulboacă
ASISTENT SCENOGRAFIE: Iulian Ungureanu
MUZICĂ ORIGINALĂ: Luca Valentin, Luiza Zan
COREGRAFIE: Silvia Călin
LIGHTING DESIGN: Georgiu Stan
SECRETAR LITERAR: Cristiana Gavrilă
CU: Mihai Călin (Dragomir), Marius Manole (Ion), Emilian Oprea (Gheorghe), Crina Semciuc / Simona Popescu (Anca), Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad (Figuraţie).
DATA PREMIEREI: 16 decembrie 2012                                                                                                    

Foto Dani Ioniță