Cît de terorişti sîntem?

1 iulie 2016
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Nu trebuie să fii hipersensibil, creştin practicant, campion al bunătăţii sufleteşti, ca să priveşti cu groază scenele de martiraj sîngeros, trăite de o mulţime de inocenţi, căzuţi în mîinile feluritelor grupuri teroriste.

Se dedică, prieteneşte, doctorului Andrei Haidar.

De la tragedia turnurilor gemene din 2011 la asasinatul din redacţia Charlie Hebdo, de la decapitările filmate victorios pentru un  efect pedagogic pe măsură la ameninţările proferate de imami din Londra şi Bruxelles, pentru care civilizaţia europeană e o erezie şi trebuie lichidată cît mai curînd, totul e de o blasfematoare inumanitate. Şi, repet, pentru a trăi oroarea ca oroare, nu trebuie să fii o conştiinţă exemplară, ci, pur şi simplu, un om normal, pentru care uciderea semenului e de neconceput, mai ales cînd retorica ei e religioasă. A-L lua pe Dumnezeu (fie El Dumnezeul iudeo-creştin sau Allah) drept justificare a torturii şi omuciderii e, de fapt, pură barbarie atee, orgoliu al puterii, secularizare manipulatorie a transcendenţei. Deunăzi, am primit pe mail un filmuleţ înfricoşător: o femeie în vîrstă dintr-o ţară islamică e înconjurată de cetăţeni sumbri şi soldaţi înarmaţi care o judecă pentru indecenţa de a adăuga vestmîntului tradiţional (negru) o vestă roşie. I se ţine un discurs „edificator”, după care este împuşcată, principial, în cap. Cu asemenea întîmplări în minte şi sub impactul ultimilor evenimente provocate de migraţia spre Europa a unui mare număr de refugiaţi arabi, am ajuns să identificăm terorismul cu o patologie care nu ne priveşte decît indirect şi, de regulă, în postura de victime.

Noi nu ne mai aflăm, nu-i aşa, în această „fază” a evoluţiei noastre. Ne-am emancipat. Vom fi făcut şi noi, în vremuri apuse, unele „nefăcute”, dar acum sîntem oameni cumsecade, naţii civilizate, întrupări ale progresului social şi moral. Asta pînă aflăm că de curînd, într-un club de undeva din Florida, un apucat a omorît 50 de inşi, rănind şi alţi 53. „A, bine, dar îl chema Omar Mateen!” - vor observa, cu subînţeles, „europenii”. Da, dar pe cel care, în decembrie 2012, a ucis, în Connecticut, 20 de copii (între 5 şi 10 ani) şi 6 profesori îl chema Adam Lanza. Există şi un Seung-Hui-Cho, care a lichidat, în Virginia, 32 de „ţinte”, există şi un James Eagan Holmes, cu un palmares de 12 morţi şi 70 de răniţi într-un cinematograf din Colorado. Cum vedem, instinctul asasin e ecumenic. Doar că noi facem diferenţa între „nebuni” şi „fanatici”, nebunii avînd „circumstanţe atenuante”… Dar în Statele Unite, lucrurile au o amploare greu de digerat. S-a stabilit că între 1966 şi 2012, numărul atacurilor armate „găzduite” de puterea planetară americană a fost mai mare (90) decît oriunde. Pe locul 2 se află Filipinele, cu abia 18.

Cauzele sînt multiple, dar pe primul loc e, totuşi, legislaţia foarte permisivă cu privire la dreptul aproape oricui de a avea o armă (în multe state au acest drept şi orbii). Rezultatul este că, potrivit statisticilor, numărul de morţi cauzate de atacuri armate interne, depăşeşte şi numărul soldaţilor americani morţi pe cîmpul de luptă şi numărul victimelor unor acte explicite de terorism. Să nu uităm că civilizata Americă, vîrf de lance al „corectitudinii politice” este şi ţara în care pedeapsa capitală e practicată fără ezitare, în ciuda unor erori celebre, dar şi a păcatului - uzurpator - de a substitui şi limita judecata lui Dumnezeu. Să nu ne fudulim! Uitaţi-vă la isprăvile grupurilor de neonazişti din Germania, sau la „cafturile” pe bază de bîtă metalică, sticle sparte şi scaune contondente, provocate de „nevinovate” parizanate sportive. (Vezi tapajul stradal din Marsilia, iscat în preajma meciului de fotbal Rusia-Marea Britanie). 

Carevasăzică, „nasc şi la noi” terorişti… Nu ne trebuie mult ca să dăm de pămînt cu europeni de-ai noştri, cu străvechi „concetăţeni”, dacă nu chiar cu membri ai propriei familii. Violuri? Avem. Necrofilie? Avem. Copii abuzaţi, sau abandonaţi fără milă? Avem. Tîlhărie la drumul mare? Avem. Crimă? Este! Nu ne lipsesc dovezile că pasiunea sinistră de a face rău fizic „aproapelui” este larg răspîndită şi ar trebui să se adauge, ca temă de introspecţie, culpabilizării „creştine”, „europene” a „străinilor”. Cain nu e arab. E primul fiu al cuplului primordial şi e prezent, ca atare, în gena tuturor seminţiilor. Sigur, există, uneori, diferenţe de amploare, de acceleraţie, de grad, între crimele unora şi ale altora. Uneori, ocupă scena albii, alteori coloraţii. Uneori roşii, alteori verzii. Dar nu vom avea nici o şansă de a controla terorismul „alogen”, cîtă vreme nu vom avea înţelepciunea de a reflecta cît de cît şi la terorismul din noi înşine şi din imediata noastră vecinătate. Începînd, ca s-o luăm de jos, cu bătaia pe care i-o poate administra un politician liberal unei concitadine, supărate că era s-o calce cu maşina. Sau cu preotul care îşi cotonogeşte un enoriaş în curtea bisericii, sau (altul) care sare să-i dea cu crucea-n cap unui „recalcitrant”. E plin, în jurul nostru, de ură, violenţă verbală extremă, chef de bătaie şi porniri ucigaşe. „E ceva şubred” în alcătuirea fiinţei căzute care sîntem. Măsuri imediate? Prudenţă, milă, grija de a nu provoca. Restul e ideologie.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

ninge 04533700 jpeg
Cum va fi vremea joi, 15 octombrie. ANM anunță ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute. Unde se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri
Vremea se răcește în mai multe zone ale țării joi, 15 octombrie, când meteorologii anunță ploi, intensificări ale vântului și precipitații mixte la altitudini mari. La munte, ninsorile vor favoriza depunerea unui strat de zăpadă de până la 10 centimetri.
Marcel Pavel pregătește un concert alături de familie
Marcel Pavel pregătește un concert alături de familie: „Emoțiile sunt înzecite” Cum își petrece timpul departe de scenă
Marcel Pavel (66 de ani) se pregătește să urce pe scenă alături de familie într-un concert de Crăciun care va reuni 120 de artiști.
Andreea Antonescu este completă și liberă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Andreea Antonescu a vorbit deschis despre lecțiile pe care le-a învățat în dragoste, relația pe care o are în prezent cu fostul soț, Traian Spak, și așteptările de la un eventual partener.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 16 jpg
Luca Niculescu depune joi lista miniștrilor în Parlament. Ce nume sunt vehiculate pentru noul Guvern
Premierul desemnat Luca Niculescu urmează să depună joi, 15 octombrie, în Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor. PSD a decis să intre la guvernare cu 11 reprezentanți, în timp ce pentru celelalte portofolii sunt vehiculate nume de tehnocrați.
MApN a publicat imagini din timpul misiunii F-16 de doborâre a celei de-a treia drone
O dronă a intrat în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
O dronă a fost detectată timp de aproximativ un minut în spațiul aerian al României, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, la sud-est de Sulina. MApN a ridicat de la sol avioane de luptă spaniole și românești, iar populația din nordul și estul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.
horoscop
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Luna noiembrie vine cu vești bune pentru trei zodii care au oferit sprijin, iubire și înțelegere celor din jur. Potrivit interpretărilor astrologice, acești nativi ar putea avea parte de oportunități neașteptate
Napoleon pe Sfânta Elena. Pictură de Franz Josef Sandmann,  circa 1820
Napoleon pe insula Sfânta Elena: ultimii ani ai unui împărat în exil
După ce a dominat o mare parte a Europei, Napoleon Bonaparte și-a petrecut ultimii ani ai vieții departe de continent, pe o insulă izolată din sudul Atlanticului. Exilul său a însemnat sfârșitul ambițiilor sale politice, dar și începutul unei legende.
cub razvan ianca simion png
Ianca, fiica lui Răzvan Simion, dezvăluie cât de apropiată este de fratele ei, Tudor: „E mereu acolo pentru mine”
Ianca Simion, fiica prezentatorului TV Răzvan Simion, a vorbit despre relația specială pe care o are cu fratele ei mai mic, Tudor, dar și despre valorile primite de la părinți și felul în care familia lor s-a adaptat schimbărilor de-a lungul timpului.
Darwin Lake jpg
Un sat întreg, scos la vânzare în Marea Britanie. Cât costă și ce legătură are cu Charles Darwin
Un sat de vacanță din Marea Britanie, scos la vânzare. A fost platou de filmare pentru un reality-show și are o legătură neașteptată cu Charles Darwin.