Cînd personalul tace

Florian GHEORGHE
23 octombrie 2017
Cînd personalul tace jpeg

De ceva vreme, asistăm la schimbări frecvente ale multor conducători din mari instituții ale statului pentru un singur motiv – management defectuos. Nu pun în discuție criteriile de selecție ale acestora și nici procesul lor de pregătire prealabilă pentru a face față solicitărilor. Cu ocazia numirii în funcție, celui ales i se oferă un cec de încredere, în alb, însoțit de o strîngere de mînă și o bătaie încurajatoare pe spate, care, dacă este și transmisă de televiziunile de știri, garantează succesul în noul post. În scurt timp însă, el este înlocuit cu altcineva fără să i se reproșeze ceva deosebit, decît formula confuză de mai sus. Pentru că se întîmplă prea des acest lucru, nimeni nu se mai miră, iar cei care l-au numit sînt scutiți de explicații jenante.

Cu toate astea, la o analiză atentă, pot ieși la iveală lucruri de care ar fi trebuit să se țină seama înainte de numirea acelei persoane. De obicei, managerii îndeplinesc condițiile juridice de a ocupa un post (diplome, certificate), dar ceea ce asigură o bună prestație sînt alte aspecte cu adevărat esențiale pentru un veritabil conducător: vîrsta potrivită funcției, experiența în domeniu, prestigiul acumulat înainte de numire, filozofia sa de viață, stilul de a lucra cu oamenii, un echilibru psihologic real, o maturitate spirituală dovedită. Fără evaluarea serioasă a existenței acestor aspecte anterior ocupării funcției, pot apărea surprize neplăcute tocmai din această zonă: ies la suprafață trăsături caracteriale disfuncționale, complexe de superioritate sau inferioritate, ostilități nejustificate, naivități fundate pe lacune culturale imense, comportamente bizare. În glumă, se spune că stilul de muncă al șefilor este determinat de nevoile lor nesatisfăcute și, în multe cazuri, chiar așa este. Iată cîteva exemple: un tip pentru care hrana a fost întotdeauna supraevaluată va transmite semnale subordonaților că-i face mare plăcere să i se aducă alimente pentru familia lărgită sau să fie invitat cît de des la mari restaurante; un altul, ahtiat după lux, va promova în ierarhie sau va acorda prime celor care-i satisfac acest apetit; un altul vorbește în orice împrejurare de sănătatea lui și a familiei și, astfel, va genera o competiție între subordonați pentru a-i aduce saci de medicamente și vitamine. Mai putem adăuga pasiunea pentru propriul automobil care, deși nou, are, curios, nevoie de piese de schimb, căsuța de vacanța care trebuie dotată cu aparatură de ultimă generație, nevoia presantă de a se odihni într-o stațiune exotică anume, jocurile de noroc și altele în aceeași notă. Dar, cum întotdeauna într-o instituție sînt prea puține fotolii pentru cei care vor să le ocupe, stilul descris mai sus se întoarce împotriva celui care-l practică uneori fără să-și dea seama. Gîndiți-vă ce se întîmplă dacă managerul are de-a face cu licitații pe bani publici.

Mai este un lucru puțin cunoscut care explică deseori incompatibilitatea dintre noul șef și întregul personal din organizația unde a fost numit, și, ca urmare, eșecul său. Acesta este așa-numita tăcere organizațională.

De obicei, noul manager vine într-o firmă cu vechime, în care s-au structurat competențele și modul în care se joacă rolurile profesionale, cu diverse categorii de personal care îşi cunosc atribuţiile, procedurile acceptate și liniile ierarhice. În plus, toți sînt posesorii memoriei organizaționale, care, transmisă nou-veniților de ani şi ani, amintește că fiecare lucru se face aşa şi nu altfel, că anumite împrejurări se abordează într-o anumită manieră, că evenimente de anvergură au fost evitate de cutare șef sau amplificate prin neștiința și teama de implicare a celuilalt șef. La toate acestea se adaugă neglijarea managerilor de mijloc, care au un rol-cheie în transformarea ordinelor venite de sus în sarcini clare pentru oamenii de execuție. Practic, cei vechi cunosc aspectele umane și profesionale de care depinde realizarea misiunii instituției, rațiunea pentru care ea există.

La ceremonia în care noul manager este numit în funcție participă toată suflarea unității. Din acest moment începe cîntărirea acestuia: istoria lui de pînă acum e valoroasă pentru instituția noastră sau nu, promite realizări utopice sau este realist-prudent, e călduros sau distant în contactele cu oamenii, ascultă atent ce i se spune sau e plictisit și arogant? Dacă membrii personalului sînt satisfăcuți de noul șef, îi vor povesti întîmplările care au marcat viaţa instituţională, reușitele şi greșelile din anumite perioade, obiceiurile împămîntenite, ritualurile din zilele de sărbătoare care trebuie tolerate, procedurile care s-au dovedit eficace şi cele care nu au dat rezultate, oamenii pe care te poți baza la greu. De obicei, angajaţii aşteaptă ca noul şef să înceapă cu eliminarea stărilor de lucruri tensionate, cu nedreptăţile sau abuzurile făcute de precedentul director (dacă ele au existat). În cazul în care colaboratorii apropiaţi sau personalul obișnuit nu îl agreează și nu concep să fie conduși de un „străin de domeniu”, vor păstra tăcerea asupra acestor lucruri care, ascunse, îl vor pune repede în dificultate și-i vor grăbi căderea. Cauzele tăcerii pot fi și neîncrederea în capacitatea lui de a face ceva constructiv, teama de consecinţele confesiunilor lor, faptul că s-a dovedit caracterial sub sarcinile statutului său și dezinteresat de cum merg lucrurile. Cînd e prea multă liniște în jurul lui și nimeni nu i se adresează, ar trebui să se îngrijoreze. Fără respectul şi preţuirea majorităţii personalului, fără un minim de charismă (capacitate înnăscută de a se impune ca o prezenţă demnă, morală, utilă şi liniștitoare), fără credibilitate în faţa celor din unitate, nu mai e nimic de făcut.

Să nu uităm o serie de pericole de care orice manager trebuie să se teamă și care, percepute imediat de către personal, vor permanentiza ruptura comunicațională: adulatorii care îl învăluie pentru a nu ajunge la el oamenii de valoare, cei care stau în umbră, dar îi influențează deciziile sau modul lor de aplicare, oferta de privilegii nemeritate, ignorarea informațiilor strategice, luarea tuturor deciziile în prea multe comisii inutile, exagerarea disciplinei (de fapt, crize de autoritate) care nu servesc nimănui. Ce poate fi mai rău pentru anagajați decît să nu fie mîndri de șefi și de organizația în care lucrează pentru că e prea des criticată și din interior, și din exterior?

Uneori, simpatia pentru lider și acceptarea lui pot veni nu din cunoștințele profesionale, ci din faptul că a ajutat la timp un angajat sau mai mulți într-un moment crucial pentru ei, a fost tenace în atingerea unui obiectiv (o cantină, o grădiniță, un dispensar), are un plăcut simț al umorului, se face înțeles cu ușurință, promovează oameni de calitate, vine cu soluții salvatoare în momente de criză. Atunci el va deveni important pentru moralul personalului și va fi respectat pentru căldura lui umană, chiar dacă profesional e departe de ce ar trebui să fie.

Toate acestea sînt mai vizibile în instituțiile de stat, unde managerii sînt numiți politic sau în virtutea unor interese de moment. În firmele multinaționale cu sucursale în zeci de țări, deseori managementul e situat departe de acestea, dispozițiile și evaluările vin pe căi electronice, conducerea tradițională pare a fi o noțiune abstractă, angajatul are un coordonator tehnic și atît. 

Florian Gheorghe este psiholog. Cea mai recentă carte publicată este Penitenciarul – ultima autoritate, Editura Oscar Print, 2016.

Foto: flickr

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.
Argentina
Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici
Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea.