Cînd babacul te-nvaţă cu tabacul (SUA, anii '60)
Urmărind topicul “copii în reclamele pentru oameni mari”, ilustrat în episodul trecut, cît de departe se poate ajunge? Se poate face reclamă la ţigări distribuind un copil - fie şi într-un rol secundar?
Se pot compune jingle-uri (cîntecele comerciale) pentru o marcă de ţigarete? Se pot tocmi animatori celebri, populari în rîndul celor mai mici spectatori, ca să deseneze un cartoon pentru reclame la tutun? În anii ’60 da.
Spotul pentru L&M se deschide cu un prim-plan pe faţa unui băieţel care se strîmbă nostim: e tuns bărbăteşte, probabil cu boldane, după moda vremii. Frizerul şi tăticul care a dat comanda zîmbesc duios falocratic, ca oficiatori ai unui ritual de iniţiere. Protocolul nu se săvîrşeşte însă în absenţa focului sacru: ca urmare, tatăl îşi aprinde o ţigară straşnică, bărbătească, cu care îi tămîiază pe ceilalţi participanţi la ceremonie. La sfîrşit, cînd coboară de pe scaunul lui nenea Figaro, puştiul va fi fumat pasiv îndeajuns ca să poată deveni bărbat, drept pentru care e gratificat cu un sugiuc de formă evocatoare...
Publicitatea la tabac e o lume barocă a aluziilor fumegoase şi a mesajelor inhalabile. O dată cu interzicerea ei, lumea publicităţii pierde o întreagă emisferă emoţională. Mai multe despre această lume pe cale de dispariţie – în episoadele viitoare.
