Cîinii și românii
Aş fi vrut să scriu ceva nou. Dar, în ţara noastră, unele lucruri sunt mereru noi, în sensul că au o actualitate perpetuă. De pildă problema cîinilor vagabonzi. Am scris despre asta acum cinci ani. Degeaba. Cititorul va vedea că şi acum 140 de ani problema era pe tapet. Tot degeaba. Aşa că republic textul din 2008 (cu mici adaosuri), ca pe un omagiu adus indemolabilei continuităţi autohtone.
În
nr. 129 din 26 noiembrie 1876, Mihai Eminescu publică un text intitulat "Ce se întîmplă din nesupravegherea cînilor". Textul sună astfel: "D.N. Pascu, subprefect în ţinutul Dorohoiului, primblîndu-se pe uliţele Mihăilenilor, a fost muşcat de un cîine turbat. Idrofobia au cuprins fără scăpare organismul numitului mai sus, încît, cu toate silinţele amicilor şi rudelor, dar mai ales cu toată lăudabila îngrijire de aproape din partea dlui Dimitrie Moruz, prefectul de Dorohoi, au repauzat în 17 curent. Acest caz ne reîmprospătează în minte drepturile de cari se bucură ab antiquo cînii în iubitul nostru oraş Iaşi, cari drepturi ar trebui supuse unei filantropice reviziuni din partea locurilor competente. Fiind odată bine stabilit că este oarecare deosebire între Iaşi şi Mihăileni, am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos".
Citiți articolul integral pe
