Cheia

Cînd aveai cheia atîrnată de gît
capul tău era burtica lui Buddha
pe care-o scărpinau rudele tale, oameni de afaceri
mereu cu aceeaşi urare de Anul Nou
(bani = sănătate, noroc şi dragoste),
Ei aveau visul lor preferat, tu coşmarul tău preferat,
Bach la radio, fasole în farfurie şi Bruno Schulz,
poziţia de drepţi în cabina de duş.
Omul fericit se umple afară şi se goleşte acasă
(buzunare, burtă, minte, spermă),
numai golul se lasă pe o pernă anatomică
ce-şi aduce aminte de capul tău
chiar şi atunci cînd cheia nu mai e pe şiret.
Acum nefericirea este şi ea o umplere
şi trebuie să frecăm burtica lui Buddha cu o faţă de pernă
sau e timpul să o schimbăm cu o nouă zeitate
schimbi cearşafurile schimbi şi norocul
aşa cum schimbi bateria într-o laternă care nu mai luminează.
Pentru toate e nevoie de o cheie, numai pentru conştiinţă nu,
dotată horticultural cu pajişte englezească, pitic şi gard de senzori,
o casă în care Dumnezeu cel unic este o infirmieră
care vizitează pe om trei zile după naştere şi trei zile înainte de moarte.
În servieta ei neagră cu cheiţa ei cu doi zimţi
ea îşi duce balanţa să cîntărească viaţa întîi, moartea pe urmă.

din volumul Diferenţă, traducere din macedoneană: autoarea, Gabrilea şi Constantin Abăluţă, Ioana Ieronim, Dagmar Maria Anoca, Editura Tracus Arte, 2012.

Foto G. Gross