„Cea mai mare bucurie e să vezi o casă pe care tu nu o întorci în timp, ci o recuperezi” –interviu cu echipa de arhitecți care a renovat Qreator by IQOS

Povestea întoarcerii într-un spațiu pe care Dorin și Anda Ștefan, alături de Andreea Ionescu, l-au renovat, pentru a deveni un loc creativ și multifuncțional. Un interviu cu cei trei arhitecți care au regîndit interiorul spațiului Qreator by IQOS și au readus viața în această clădire istorică – o provocare pe care o așteptau de acum trei ani.

Fiecare spațiu are o poveste care se continuă chiar și după încheierea construcției, prin menirea sa și prin cei care îi trec pragul. În cazul Qreator, o comunitate exuberantă, creativă. Cum a fost pentru dvs. revenirea în spațiul Qreator la cîțiva ani de la finalizarea proiectului care a redat clădirea oamenilor și orașului?

D.Ș. Cea mai interesantă imagine pe care o am acum, la revenire, a fost cea cu recitalul lui Alexandru Tomescu. Era totul gol, spațiul suna extraordinar de bine și am plecat un pic cu gîndul pînă în interbelic, atunci cînd probabil aici aveau loc astfel de concerte. Sigur, cu public. Aici de la început a fost un fel de casă de protocol, nu neapărat o locuință. De altfel, mult timp a funcționat aici Asociația Culturală „Amicii Statelor Unite”, cîndva pînă după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947. 

A.Ș. Noi am lucrat restaurarea acestei case și interioarele, coaja interioară, iar altcineva s-a ocupat atunci cu decorația de interior. Acum, am dus mai departe gîndul de acum trei ani și am continuat lucrarea. A fost o bucurie să putem finaliza proiectul în totalitate, iar casa să fie unitară.

Ați modificat ceva între planurile pentru interior de acum trei ani și felul în care ați implementat acel proiect acum?

A.Ș. Bineînțeles. În urmă cu trei ani nu era foarte clară destinația spațiului, dar, cu proiectul acesta, sigur, m-am mulat pe ce nevoi sînt acum. Una e să te gîndești la casa goală și la ce intervenții ai putea face, de textură, de culoare, care au mai mult legătură cu clădirea în sine decît cu destinația, și alta e atunci cînd știi exact tema funcțiunilor. Atunci poți merge mai departe cu gîndul.

D.Ș. Noi mereu ne-am imaginat aici un fel de concept store după ce am tot văzut prin Europa astfel de spații. Ne gîndeam că aici ar merge perfect așa ceva, cu fiecare nivel dedicat unei activități publice și cu o personalitate proprie. Aveam în minte Collectorul de la Paris.

„(…) Casa să fie vie.”

Care au fost principalele provocări acum?

A.Ș. Nu prea au fost, pentru că am lucrat într-o manieră interesantă și facilă cu echipa de aici, ceea ce contează enorm. Am putut să colaborăm foarte bine, au fost foarte deschiși, iar succesul unei lucrări, în general, ține foarte mult de posibilitatea de a dialoga. Dacă clienții, echipa de la Qreator, au fost atît de deschiși și am putut să ne sfătuim pentru fiecare pas, colaborarea a fost netedă, lucrurile au mers foarte bine.

D.Ș. Aș vrea să spun acum o poziție a mea legată de intervenția în casele istorice, monument. Există foarte multă lume care-și dorește ca la o casă veche, o casă istorică, restaurarea să fie o întoarcere în timp și să fie refăcută exact cum a existat ea atunci. Am văzut astfel de exemple și mie mi se par niște case-muzeu, niște case moarte, într-un fel. Pe mine, de fiecare dată cînd vin aproape de o astfel de casă, mă interesează să-i aduc ceva din timpul nostru. De aceea sînt cîteva intervenții pe care eu și echipa cu care am lucrat ni le-am asumat și cred că acesta este lucrul cel mai important: casa să fie vie.
 
În momentul în care tu o aduci în culorile de astăzi, în atmosfera de astăzi, în felul în care noi ne comportăm astfel, ea renaște. Și cea mai mare bucurie e să vezi o casă pe care tu nu o întorci în timp, ci o recuperezi, e ca o renaștere. Iar acest lucru nu se poate face în același decor. Nici noi nu mai purtăm hainele de atunci, manierele nu mai sînt la fel, și atunci trebuie s-o aduci în lumea de azi.

Casa Qreator reprezintă o singură adresă, o singură clădire, însă în interior există destinații diferite: camera de muzică, de relaxare, dans, pictură și așa mai departe. Care considerați că este liantul?

A.Ș. Creativitatea. Cei care vin în aceste spații sînt persoane creative, care beneficiază de acest decor și de facilități și se lasă inspirați. E important să lucrezi într-un spațiu frumos, bine proporționat, ajută. Aceasta a fost o provocare a proiectului: să păstrăm spațiul unitar, dar, în același timp, fiecare cameră să fie gîndită pentru a răspunde unei teme și unor nevoi specifice.

Care ar fi cîteva elemente ce conferă unitate spațiului?
Am vrut să le dăm puțină viață prin culoare. Casa era gri, iar noi ne-am propus să personalizăm spațiile prin culoare. Două dintre camere au, în totalitate, o nuanță unică, începînd de la mobilier, pereți, absolut tot, iar în alte spații am mers pe niște pete de culori interesante care le personalizează. Magazinul are un albastru klein, în altă camera e un verde-mentă, în alta culoarea lavandei.

D.Ș. Exact. La unele am ales baie de culoare, la altele pete.

Cît de greu este să îmbini arhitectura și nevoile la care a răspuns o construcție de tip rezidențial din 1927 cu nevoile și așteptările pe care orașul și publicul le au de la o clădire de tip hub în 2020?

D.Ș. Împreună cu proprietarii noi am căutat o completare în această casă de sine stătătoare, dar parte dintr-un ansamblu format din vechi și nou. Ne gîndeam ce anume am putea face în și cu această clădire în așa fel încît să nu se închidă în sine într-o activitate de birouri, așa cum se întîmplă în clădirea din spate, ci să participe, împreună cu parterul celei din spate, la viața publică. Și, din fericire, s-a găsit un client care să-i ofere această misiune și care îmbină în această clădire multe activități culturale cu una comercială.

D.Ș. Sigur, nu se poate să faci cultură fără bani, să producă bani cultura. Dacă ne uităm la toate muzeele din lume, toate marile muzee sînt deja producătoare de venit, se autofinanțează prin cafenea, magazine de suveniruri, organizarea diferitelor evenimente, în așa fel încît să se poată autosusține. Dar la noi nu se întîmplă așa. Cu unele excepții, muzeele noastre au rămas doar în ipostaza de muzeu, de expunere, în loc să fie active, participative. Lumea ar trebui să vină în acel spațiu și fără să-și propună să viziteze vreo colecție, ci să fie atrasă de ceva colateral și așa, indirect, să ajungă și la colecții.

Care credeți că sînt soluțiile, atît tehnice, cît și sociale, de salvare a clădirilor de patrimoniu cu valoare mare?

D.Ș. Qreator e un exemplu în sensul acesta. Acestea erau case boierești care aveau cu totul altă destinație și altă formă de locuire. Aveau multe ajutoare, multă lume care venea și participa, era subsumată funcționării acelei case. Multe slujnice, mulți oameni de serviciu care aveau tot soiul de sarcini, să fie sobele mereu alimentate, să fie totul lustruit. Aceste case ar trebui acum adaptate noilor cerințe de locuire. Eu le văd ca niște concept stores sau hub-uri care să și producă bani din creativitatea celor care le accesează, cam așa ar fi alternativele.

Noi stăm în zona Mîntuleasa, iar acolo, în zonă, s-au restaurant multe case și stau goale de ani de zile pentru că nu pot fi închiriate decît la firme sau persoane cu venituri mari din cauza costurilor de întreținere. Artiștii nu prea le pot accesa.

A.Ș. În primul rînd cred că e necesară o expertiză pentru multe dintre clădirile care sînt clasate ca patrimoniu sau monument istoric. Trebuie realizată o reevaluare a acestor zone cu valoare istorică, a acestor clădiri. Apoi trebuie avute în vedere destinația și întreținerea lor și poate că statul ar trebui să ia în calcul să se implice pentru salvarea unor astfel de clădiri.

D.Ș. Dar nu poate doar statul să facă asta. Și Ateneul s-a făcut prin subscripție publică. Trebuie să venim și noi în ajutorul orașului, și prin „oraș” înțeleg clădiri și oameni deopotrivă. Poate că oamenii încă nu sînt pregătiți să trăiască într-o colectivitate care presupune multă reciprocitate.

„Restaurarea trebuie făcută într-un mod reverențios.”

Ce sentiment vă încearcă atunci cînd lucrați la o casă cu o istorie atît de bogată, construită după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu?

D.Ș. În ultimele luni am devenit fascinat de fațada acestei case și mai puțin interesat de clădirea din spatele ei, cea nou construită. Am descoperit o rezonanță între mine și casa asta, ceva extraordinar. Mă uitam și nu-mi venea să cred ce proporții minunate, toate asizele, atît de bine executate, și are și acest brîu, undeva la vreo doi metri, care-i dă un rafinament special. Chiar sînt fascinat de frumusețea acestei case, de anumite detalii și subansamble. Nu sînt neapărat un admirator al arhitectului Antonescu, dar asta mi se pare de un rafinament cu totul ieșit din comun.

A.Ș. Personal, cînd mă apropii de o casă de genul acesta, cu valoare și, mai ales, făcută de un arhitect cunoscut, am o grijă în plus, normal. Te duci la Versailles sau la Cazinoul din Constanța. Nu poți să ai o atitudine relaxată, „Am venit eu să fac aici”. Nu! Trebuie să ai un respect, o considerație specială, mult mai mare atenție, un studiu istoric foarte bine făcut și să cauți să faci toate intervențiile cu grijă și atenție la fiecare detaliu. Restaurarea trebuie făcută într-un mod reverențios.

A.I. Mie mi se pare că mai degrabă se impune casa în fața ta decît îi aduci tu soluțiile tale. Și, referitor la această casă, sînt foarte fericită că există, așa cum este, pentru că poate deveni un exemplu, o inspirație și pentru alte case de genul acesta. Abia așteptăm să existe un asemenea proiect, un exemplu.

D.Ș. Eu cred că însăși casa îți spune ce are nevoie. Am un dialog, stau, mă gîndesc la ea și aproape toate soluțiile, toate răspunsurile sînt în casă. De aceea îmi place să lucrez cu șantiere deschise, tocmai pentru ca fiecare client să poată interveni la orice pas, abia aștept să vină să-mi ceară modificări, pentru că așa apar soluțiile de negîndit în abstract, în faza de proiect. Asta mi se pare cea mai creativă și provocatoare formulă. Iar la Qreator am avut cu cine să colaborăm, este un proiect foarte reușit.