„Ce mai faci, scriitorule?“ – cu Radu Aldulescu
Miercuri, 26 noiembrie, ora 19, Radu Aldulescu este invitat, în Cafeneaua Cărtureşti Verona, la o discuție despre literatura, viața, cărțile și lumile unui scriitor dintre cei rari. Și mari. Și rari și mari.
Radu Aldulescu este un autor atipic. Retras, scump la vorbă, luminat de lumi lăuntrice în timiditatea și rezerva sa și dedicat în exclusivitate scrisului, el este o prezență rară în public, preferînd să-și exprime ideile, sentimentele și viziunile în cărțile sale foarte speciale, care îmbină într-un mod unic o realitate românească în tonuri mai degrabă sîngerii cu metafora, parabola și imaginația apocaliptică prin care autorul își construiește lumile fantastice atît de personale.
A debutat în 1993 cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: Îngerul încălecat, Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare, Proorocii Ierusalimului, Mirii nemuririi, Ana Maria și îngerii și Cronicile genocidului—premiul pentru cel mai bun roman românesc acordat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc Contemporan, editia a VI-a. A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția.
Un rebel mocnit, vociferant în surdină și niciodată în fața altui public decît a aceluia din cărți, Radu Aldulescu a îmbrățișat, resemnat, singurul crez literar în care se recunoaște, dincolo de modele, mode și canoane — acela de a scrie bine — urmînd o disciplină strictă care îi ordonează zilele prin cadența mașinii de scris.
„Încerc să exist prin ceea ce fac, în pofida politicilor literare autohtone care au pervertit canonul valoric, au distrus practic literatura si statutul scriitorului.” Ca un îndrăgostit de lumi fabuloase ce se găsește, nu e de mirare că îi plac realiștii magici sud-americani, precum Mario Vargas Llosa sau Gabriel Garcia Marquez, dar și mai cinicii și foarte finii observatori ai realităților cotidiene, precum Philip Roth sau John Steinbeck. Cu toate acestea, în cadrul discuției noastre, Radu Aldulescu promite să ne citească dintr-un autor la fel de atipic ca și el și poate nu primul cu care l-ați fi asociat, judecînd după scriitură, nimeni altul decît Haruki Murakami. Dintre români, O. Nimigean, Octavian Soviany sau Nichita Stănescu se află printre preferații săi, iar dacă în materie de filme, gusturile sale clasice merg de la Fellini şi Bergman la Radu Mihăileanu și Mircea Daneliuc, la capitolul muzică veți fi surprinși de latura sa sentimentală și melancolică, în virtutea căreia îi ascultă pe Nicu Alifantis, dar și pe Ion Dolănescu sau Gabi Luncă.
„N-am Facebook, n-am cîine, n-am pisică, n-am frigider, n-am televizor, am bicicletă (luată din Premiul Augustin Frățilă pentru cel mai bun roman al anului 2012 pentru Cronicile genocidului). Locuiesc într-un birou. N-am facultate, nu mi-a placut cartea”, spune autorul, cu umor și zîmbetul acela puțin șui și pișicher în spatele căruia se ascund toți marii timizi a căror muniție în fața lumii rămîne țăcănitul mitraliat al mașinii de scris. O mașină pe care o schimbă des, pentru că se uzează… de la atîta scris.
Cum coexistă Bergman, Roth, Murakami și Maria Ciobanu în lumea lui Radu Aldulescu și care este cheia lumilor descrise în romanele sale? Veniți și întrebați-l direct pe scriitor, care va răspunde și întrebărilor noastre și întrebărilor publicului.
