Ce filme iau cu mine
E deja miezul festivalului, deci gata cu frivolitățile (nu c-ar fi total absente - mă uit la statusurile de pe Facebook ale prietenilor mei și aflu cine a văzut filme stînd lîngă Pierce Brosnan, cine lîngă Christoph Waltz, Michel Gondry, Michael Stipe, Christian Bale și așa mai departe). De acum începe să se simtă și somnul, numărul cafelelor băute înainte de ora 10 și după ora 19:00 crește îngrijorător, memoria te cam lasă ("Cînd vedem Citizen Kane? Poimîine? Nu, mîine"), te așezi automat la cozi, nu mai observi mare lucru în jur, doar înclini ușor din cap către oamenii pe care i-ai mai văzut pînă acum la vreo trei filme. Miercuri e deja un aer de final (deși festivalul ține pînă duminică), s-au terminat și cozile la bilete, de acum e totul foarte relaxat. Nu știu cum a fost festivalul în general, dar al meu a fost perfect. N-am văzut nici măcar un film pe la jumătatea căruia să încep să mă gîndesc ce am de făcut cînd ies sau să mă uit la ceas, iar asta nu prea s-a întîmplat nici la ediții la care am văzut în total 3 filme. Ori am ales eu nemaipomenit de bine, ori a fost, în general, bine. Deja există favoriți la premii (încerc să-mi astup urechile), oamenii au făcut pasiuni sau au fost dezamăgiți cumplit, mîncarea din rulota cu "street food" plasată în față la Berlinale Palast e lăudată de toată lumea, sacoșele cu Berlinale de anul ăsta sînt o dezamăgire.
Filmele pe care le iau cu mine (deocamdată)?
The Grand Budapest Hotel (pe care l-am văzut deja de două ori), duios și dur, cu evadări și urmăriri și împușcături care în final te lasă cu ochii în lacrimi. Wes Anderson te duce în excursie într-o țară fictivă, înainte de un război care se simte din ce în ce mai mult pe parcursul filmului, fără să te lase să uiți că vezi exact asta - o poveste. Spusă cîteva zeci de ani mai tîrziu (timpul e precizat exact, locul e fictiv) de către unul dintre cei care au trăit-o, și reluată, și mai tîrziu, de către Autor, care ne-o spune nouă. Rîs în hohote, țipete, de toate. Dar cel mai intens moment a fost (și asta de două ori) cu 5 minute înainte de final, cînd, după tot vacarmul de pe ecran și din sală, s-a lăsat o liniște perfectă (nimeni nu tușea, nimeni nu foșnea) preț de vreo două minute în care deznodămîntul poveștilor din povești era relatat pe ecran. Un fel de oftat colectiv și o înmărmurire în masă, venite cînd te așteptai mai puțin. Ca în mijlocul concertelor Radiohead, cînd începe un cîntec lent, la pian, și toată arena tace la unison.
20 000 Days on Earth (20 000 de zile pe Pămînt), documentarul lui Iain Forsyth și Jane Pollard despre Nick Cave, la care stai lipit de scaun și mergi cu Nick Cave ba acasă la Warren Ellis ca să mănînci țipari, ba la arhive, ba în studio. Asculți povești și muzică, intri în capul lui Nick, vezi Brighton-ul și ieși din sală gata să cumperi toate albumele Bad Seeds, toate cărțile, tot. Asta dacă nu le ai deja. Pentru fani e un festival în 95 de minute, pentru ne-fani e o foarte bună metodă de convertire.
Surpriza festivalului (deși e nedrept să spun asta, mă așteptam să-mi placă) - filmul lui Corneliu Porumboiu, Al doilea joc. Un meci de fotbal Dinamo - Steaua din 1988 arbitrat de Adrian Porumboiu și comentat acum, în 2013, de tată și fiu. 90 de minute de fotbal dintr-o iarnă de acum 26 de ani și o discuție din prezent s-au combinat într-unul dintre cele mai emoționante și amuzante filme de anul ăsta. Iarna lui Vivaldi în varianta lui Max Richter (sper că am văzut / auzit bine) de la final a fost perfectă. Iar meciul a fost bun.
Miercuri am văzut Citizen Kane pentru prima oară la cinema. Nici nu vreau să-l mai văd altfel de acum încolo. Urmează încă un film din competiție (japonezul The Little House al lui Yoji Yamada), ceva ales pe negîndite (adică mers la cinema și văzut dacă mai sînt bilete, pentru că trebuie făcut și așa) și încheierea cu Nymphomaniac. După care rămînem cu iarna și cu lista de filme pentru după (pe a mea sînt încă aceleași filme care erau și la începutul festivalului - Boyhood al lui Richard Linklater și Is The Man Who Is Tall Happy?, interviul lui Michel Gondry cu Noam Chomsky).
