Bucureștiul, în ajun de Crăciun
Cînd eram mică, pe vremea lui Ceaușescu, Crăciunul nu se recunoștea oficial. În fiecare an îmi doream, ca, în afară de pomul pe care ni-l făceam acasă, să fie și Orașul implicat în sărbătoarea cea mai dragă mie. Orașul însă, pe vremea aceea, făcea și el ce putea: punea, pare-mi-se, ceva beculețe pe calea Victoriei, prin zona Pieței Palatului, de Anul Nou. Căci, atunci, oficial, Crăciunul migrase spre Anul Nou, tot așa cum Moș Crăciun se numea Moș Gerilă, iar decembrie - „luna cadourilor”.
De aceea, cînd, după 89, am văzut primul Moș Crăciun, chinezesc și imperfect, care dădea isteric din mînă în vitrina unui magazin, am fost fericită: se „dăduse liber” la Crăciun... De atunci, lucrurile s-au perfecționat. Au apărut magazinele specializate pe decorațiuni de Crăciun, gen Lida sau Sarra Blu, iar „luminile orașului” au devenit o tradiție anuală, în ajun de Moș Nicolae.
Mai nou, au răsărit și tarabele de Crăciun. Nu în genul celor de la Romană, de pe vremuri, înghesuite și lipsite de atmosferă. Ci construite din lemn, în zone în general potrivite, în stilul tîrgurilor din străinătate. Voit „de poveste”, cu produse aproape numai de Crăciun și, pe cît se poate, naturale.
În sfîrșit, poți să-ți cumperi turtă dulce, în formă de brad, inimă sau pisică. Poți bea vin fiert, cu arome „de Crăciun”. Și poți cumpăra cîți îngeri vrei, fie ei din lemn, ceramică sau paie, în mașini sau în inimioare, rubiconzi sau longilini. Precum și kurtos kolaci, cîrnați afumați, căciuli, papuci și oi de jucărie din blană, șoareci și pisici din lemn, ba chiar și cărți... Pe Lipscani sau în Cișmigiu.
Dacă pe Lipscani nu e cine știe ce atmosferă, în Cișmigiu e chiar frumos, în special noaptea. Bradul de acolo e impresionant. Mai ales cînd e luminat. Așa cum e, de altfel, întreg centrul orașului din Aviatorilor pînă-n Unirii. În ciuda comentariilor privind costurile luminilor și criza...
