Bonzo – o viaţa de cîine

25 august 2010
Bonzo – o viaţa de cîine jpeg

A scrie despre moartea unui cîine o să vi se pară, desigur, superficial. Pe lîngă marile probleme ale umanităţii nici nu contează. Însă dispariţia acelui cîine care se întîmpla să-ţi aparţină  (cu toţii avem nevoie de apartenenţe, în diferite moduri) şi al cărui nume îl pronunţai de cel puţin 3 ori pe zi şi îţi era le fel de familiar ca cel al străzii unde locuieşti, al parolei de la e-mail, al omului pe care îl iubeşti, îţi poate reaminti cît de fragilă este mica lume pe care încerci să ţi-o confecţionezi şi cum, brusc, prezenţele pot deveni absenţe.   

Bonzo nu este un nume de elefant. Este numele unui pechinez, însă nu din aceia enervanţi cu botul turtit, ci unul care era mai degrabă catalogat, pe stradă, drept Spaniel de Tibet, o rasă superioară, mai puţin arogantă, însă înrudită cu ornamentele vii „de budoar” ale împăraţilor Chinei.  Şi-a petrecut aproape întreaga viaţă – adică 13 ani şi 3 luni pe Calea Moşilor, iar drumurile lui zilnice se prelungeau la început pînă spre părculeţul din faţa restaurantului Burebista, apoi se rezumau la un tur meschin de bloc. Bonzo se bucura cînd mergea afară, aşa cum ne bucuram noi cînd mergem în vacanţă, fiecare petec de iarbă, copac, baltă reprezentînd pentru el ceea ce pentru noi reprezintă muntele sau marea. Însă Bonzo a fost un cîine care a călătorit la răstimpuri mai departe de trecerea de pietoni spre Mega Image pe care se încadra regulamentar, în lesă. A fost la marea cea adevărata unde nu i-au plăcut nisipul şi căldura, a fost la înmormîntarea lui tata-mare, cu trenul – pentru că n-am avut cui să-l lăsăm, iar în ultima parte a vieţii, ca orice pensionar cu stare, s-a mutat „în provincie”, la Cîmpina. Bonzo nu cerşea la masă, îi plăceau bobiţele lui de cîine, pentru că şi-a dat seama că viaţa poate deveni la un moment dat sintetică şi că nu s-ar fi putut împotrivi mersului lucrurilor. Lui Bonzo nu-i plăcea să rămînă singur, aşa că la un moment dat a avut şansa să primească drept parteneră o căţeluşă găsită pe stradă căreia nu a încetat să-i facă galant avasuri pînă în ultimele clipe, deşi era castrată. Totuşi, au împărţit împreună acelaşi blid şi acelaşi culcuş, aşteptîndu-şi rîndul la mîncare şi înghesuindu-se unul într-altul atunci cînd le era frig.

Cînd l-am luat pe Bonzo, în acel moment oarecum critic din viaţa mamei mele (şi din viaţa oricărui om) în care avea senzaţia că afecţiunea soţului ei şi a copilului care a crescut nu mai erau aceleaşi, aveam 19 ani. Acum am aproape 32. Probabil că n-aş scrie acest text, dacă n-aş fi asistat la momentul în care „obiectul” unei afecţiuni mărunte şi cotidiene – dar care are o aceeaşi importanţa ca strada pe care stai, ca e-mail-ul pe care îl deschizi în fiecare zi  pentru a primi veşti şi ca replicile pe care le dai omului cu care convieţuieşti, pentru că toate astea te definesc pe tine – a părăsit mica noastră lume dimprejur pe care singuri ne-o confecţionăm cu sîrguinţă. Stupoarea provocată de faptul că ceva viu la care ţii şi care te identifică se transformă în nimic şi înţepeneşte, chiar dacă acea făptură era un biet cîine bolnav de inimă pe nume Bonzo, care a trăit, de altfel, o viaţă bună de cîine – „Aveţi măcar nişte pui?”, întreabă Vasilica, de la Cîmpina, te trimite la locul tău, cel al neputinţei. Am simţit că odată cu Bonzo am îngropat într-un fel 13 ani şi 3 luni din viaţa mea.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Danzig Police at Polish Border (1939 09 01) jpg
Cavaleria poloneză împotriva tancurilor naziste - Adevărul despre unul dintre cele mai cunoscute mituri ale războiului
Pe 1 septembrie 1939, Germania Nazistă invada Polonia și marca începutul celui mai devastator război din istoria omenirii. Acest moment a fost încărcat de o mitologie aparte, alimentată mai ales de propaganda de război a ambelor părți beligerante.
Borcane cu gem FOTO Shutterstock
Ce faci dacă gemul a mucegăit. Arunci borcanul sau poți îndepărta stratul de la suprafață?
Experții spun cât de periculos este mucegaiul din borcanele cu gem și ce trebuie să facem înainte de a consuma produsul. În ce condiții putem, însă, să-l mâncăm
Armata China FOTO AFP - de la parada din 2017
China își pune economia pe picior de război. Ce prevede noua lege a mobilizării
China a adoptat o versiune revizuită a legii privind mobilizarea pentru apărare, care extinde semnificativ domeniile ce pot fi incluse într-un eventual efort național de război, de la proprietăți și industrie până la inteligență artificială, drone și infrastructura digitală.
piata muncii tineri unsplash jpg
De ce nu muncesc tinerii? Primul job, tot mai greu de obținut. „Companiile cer experiență de la cei care abia intră pe piața muncii”
Ioana Petrea, expertă în resurse umane, a analizat într-un interviu pentru Adevărul principalele bariere întâmpinate de tineri în accesarea pieței muncii, pe baza datelor dintr-un studiu recent.
Claudia Neghină este o mămică super sexy
operatori drone ucraina jpg
Vulnerabilitatea ascunsă a Ucrainei: atacurile cu drone depind de tehnologia SUA, pe care Kievul nu o controlează
Dronele ucrainene de atac cu rază lungă au adus războiul președintelui rus Vladimir Putin direct în interiorul Rusiei, afectând tot mai mult viața de zi cu zi a milioane dintre proprii săi cetățeni.
cosmn mandica (st) și emil dobre, producatori olt   foto alina mitran (2) jpeg
Vânzările producătorilor de alimente au scăzut cu 30-50%. Soluția la care se gândesc acum
Cererea din partea consumatorilor este într-o continuă scădere, constată producătorii de hrană. Deși vând la vechile prețuri, micșorându-și profitul până la limita de a nu-și mai putea acoperi costurile, prăbușirea puterii de cumpărare le pune micile afaceri în pericol.
image png
Rețetă simplă și rapidă: ruloadă de dovlecei cu șuncă și cremă de brânză
Cosânzenele au pregătit o rețetă de rulada de dovlecei cu șuncă și cremă de brânză. Este unul dintre acele aperitive care se pregătesc rapid, arată spectaculos și sunt pe placul tuturor. Ușoară, răcoritoare și versatilă, poate fi servită la prânz, la cină sau ca gustare la o masă festivă.
Mers pe jos plimbare FOTO Shutterstock jpg
„Mersul limfatic”, trendul care promite să reducă balonarea și să dea mai multă energie. Ce presupune, de fapt
„Mersul limfatic”, o plimbare lentă care pune accent pe respirație, postură și mișcarea naturală a corpului, a devenit tot mai popular pe rețelele sociale. Ce presupune această tehnică, de ce este asociată cu reducerea balonării și ce efecte poate avea, de fapt?