Barenboim, în româneşte, spre sala care îl ovaţiona: ”Festivalul Enescu, în veci!”

3 septembrie 2013
Bun şi rău jpeg

La Bucureşti, Festivalul Enescu nu se dezminte. A început cu doi mari muzicieni care au ridicat sala în picioare. Admiraţia pe care publicul o are pentru Barenboim e depăşită doar de afecţiunea pe care o simte pentru Radu Lupu. 

1.Debutul Festivalului a avut loc într-un context mediatic aproape extatic. Encomioanele din toate direcţiile la adresa celor doi protagonişti ai primei seri,

, nu au avut limite în ultimele zile. Pe bună dreptate! M-am bucurat mult să văd în toată presa noastră articole despre cei doi, care mai de care mai experte (efortul absolut lăudabil al fiecărui autor de a se documenta era vizibil). E un salt imens spre bine! Cînd a venit acum doi ani la Festivalul Enescu, tot cu Staatskapelle (a cîntat, atunci, absolut fabulos Mozart şi Bruckner), primirea mediatică a fost ceva mai limitată şi cînd a venit pentru prima dată la Festival, acum vreo 12 ani, cu Chicago Symphony, aproape nimeni în presa generalistă – cît o fi fost ea de quality – nu prea ştia cine e Barenboim deşi, în lume, era deja un superstar.  Astăzi, toată lumea românească ştie cine e Barenboim şi care îi este valoarea. Excelent! Aşadar, e greu să mai adaugi ceva la cele scrise deja despre cei doi sau despre excelenta orchestră Staatskapelle din Berlin. Şi, mă grăbesc să adaug, fiecare rînd laudativ e bine meritat.

2.Înainte de a comenta ceea ce s-a întîmplat în sala Palatului la debutul Festivalului, aş vrea să mai mărturisesc o excelentă impresie: publicul. A fost cald, receptiv, atent, cunoscător. Nu s-a mai tuşit în micile pauze dintre mişcări ca la sanatoriul TBC, nu s-au mai auzit telefoane mobile, iar numărul celor care au venit după începerea concertului forfotind să-şi caute locul s-a diminuat spre zero. Eu, unul, nu fac un mare caz dacă se aplaudă între mişcări. Ştiu că pentru mulţi e un păcat strigător la cer, dar mie nu mi se pare că este o greşeală atît de mare de ”protocol” pe cît se zice. Totuşi, m-am bucurat să văd cît de disciplinaţi au fost spectatorii în privinţa asta: practic nimeni nu a mai aplaudat înainte ca lucrarea interpretată să se încheie. Şi cînd a venit momentul aplauzelor, generozitatea publicului a fost copleşitoare. Aşa se face că publicul a primit ceea ce dorea, trofeul său, encore-ul: Radu Lupu ne-a lăsat să privim puţin orizontul fascinant al interpretării pe care o dă Sonatei ”Patetica”, cîntînd mişcarea a II-a din ea, iar Staatskapelle a răspuns aplauzelor care nu se mai terminau cu două momente: Sibelius (Vals trist) şi Ceaikovski (Poloneza din Evgheni Oneghin).

Citiţi articolul integral pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

calorifer jpg
Bucureșteni fără căldură până la sfârșitul lunii. Ce zone sunt afectate de lucrările Termoenergetica
Vremea se răcește, însă caloriferele a peste o sută de imobile din Capitală vor rămâne reci în zilele următoare. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA a anunțat demararea unor lucrări ample de reabilitare a magistralelor din Sectorul 4, în perioada 26 - 30 octombrie 2026.
black friday poluare asociatia respo jpg
Comercianții au furat startul la Black Friday în 2026, mizând chiar pe scăderea puterii de cumpărare. Românii vânează reduceri până și la hârtie igienică
Pentru majoritatea românilor, a căror putere de cumpărare este în cădere liberă, reducerile au devenit un motiv serios să scoată cardul din portofel. Comercianții au mirosit ocazia și anul acesta au dat startul mai devreme la Black Friday.
William BBC jpg
Prinţul William dezvăluie într-un celebru talk-show BBC că a vrut să se facă polițist. „Puteam să fiu unul bun"
Prinţul William a dezvăluit, într-o apariţie surpriză la Graham Norton Show, o emisiune-far a BBC, că dacă n-ar fi fost chemat să urce într-o bună zi pe tron ar fi putut să fie poliţist.
marina voica jpg
Marina Voica a ajuns pe mâinile medicilor. Artista a fost internată de urgență în spital
Marina Voica, una dintre artistele îndrăgite de generații întregi de români, trece prin momente dificile din cauza problemelor de sănătate. Cu o carismă aparte și o energie care a cucerit publicul de-a lungul anilor, cântăreața le-a dat motive de îngrijorare admiratorilor săi, după ce starea sa de s
exercitiu rummy png
Manevră nucleară fără precedent: Franța și Regatul Unit au simulat un atac aerian deasupra Mării Mediterane
Franţa şi Regatul Unit anunţă vineri, într-un comunicat comun, că au efectuat pentru prima oară în istorie un exerciţiu comun nuclear, ”Rummy”, deasupra Mării Mediterane.
Lana Nusseibeh jpg
O nouă candidată intră în cursa pentru șefia ONU. Organizația, tot mai aproape de prima sa femeie secretar general
Lana Nusseibeh, diplomată în Emiratelor Arabe Unite, a intrat în cursa pentru șefia ONU, unde concurează împotriva favoritei, Rebeca Grynspan.
navă jpg
Atac cu dronă în Marea Neagră! O navă cu 10 ucraineni la bord s-a scufundat
Un nou atac dramatic a avut loc în apele internaționale din proximitatea directă a României, amplificând temerile privind extinderea incidentelor militare în zona civilă de navigație.
denise rifai instagram jpg
Denise Rifai, despre secretul unei siluete trase prin inel: „Există disciplină”
Denise Rifai se poate mândri cu o siluetă trasă prin inel, iar recent a vorbit despre modul în care reușește să și-o mențină, în cadrul unei intervenții la Antena Stars. Prezentatoarea de televiziune a dezvăluit ce o ajută să se mențină într-o formă de zile mari.
Captură de ecran 2026 10 22 212558 png
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Atacurile recente de la Bistrița și Pitești au readus în discuție violența în școli și soluțiile pentru prevenirea ei. „Adevărul” a discutat cu o specialistă în psihologie judiciară și un criminolog despre limitele pedepselor și măsurile care pot împiedica escaladarea violenței.