Bărbaţilor nu le place să piardă
Una pistola en cada mano (Cîte-o armă-n fiecare mînă, Spania, 2012) este un fel de Sex and the City cu bărbați însurați care se gîndesc să-și înșele nevestele, divorțați sau în curs de divorț. Doar că e o variantă europeană, și-aici se vede mîna noastră, a băieților din vechiul continent. Tot timpul am avut impresia că americanii fac filme cu mai mult succes la public pentru că își iau munca foarte în serios, de la ideea filmului pînă la cele mai mici detalii.
La noi, ”la europeni”, ca să ne simțim în zonă, lucrurile încep de la o idee generală, apoi se improvizează pe parcurs, pe principiul, poate iese, iese, trebuie să iasă ceva. Am fost sîcîit de dialoguri, cel puțin la început, sînt cumva nenaturale. Chiar în prima scenă, doi inși discută așteptînd parcă să vină celălalt cu expoziția. Cînd actorii știu ce fac, sau se cunosc dinainte, apar gesturi firești, în rest, cum o da domnul. În cel mai stupid film american, dacă se întîlnește apostolul Petru cu Abraham Lincoln și Iron Man, tot iese un dialog natural, cît să lase impresia că oamenilor chiar le pasă de ce se întîmplă acolo. Este un tip care dă la pilă fiecare linie de dialog pînă iese ceva cît de cît credibil.
Pe de altă parte, întrucît nu se simt obligați să respecte rețete, europenii pot să aducă alte chestii mai naturale. De exemplu, nu apare nici un negru în film, ca să pară că dăm șanse egale tuturora. Cum poveștile au loc în Spania, dacă ar fi fost făcut în stil american, ar fi trebuit să avem un marocan, un român și, eventual, un portughez mic de înălțime și negricios. Dar nu e cazul, aici toți sînt albi, cam de aceeași vîrstă, și cu aceleași probleme legate de bărbierit. Un singur personaj, serios, unul singur în tot filmul se bărbierește, restul au bărbi între quatrogiorni și Freud.
Sînt prezentate poveștile fiecăruia, cumva nonșalant, fără să trebuiască să te implici prea mult și să-ți pese. În vreo 4 dintre ele, pentru că tot am pus titlul ăsta, bărbații noștri bravează, pentru că nu le place să piardă, așa cum explică un personaj la un moment dat, deși sînt puși în tot felul de situații relativ umilitoare de femeile pe care încearcă să le agațe. Un tip, divorțat pentru că nevasta l-a prins cu o asistentă medicală mai tînără, se gîndește să se reîntoarcă la soție, o complimentează așa cum ne învață Simona Tache în reclamele la creme, pînă cînd asta îi spune că așteaptă un copil, cu actualul ei prieten. În loc să fie supărat, el bravează în continuare, îi spune că se bucură pentru ea, își ia zîmbind ultimele lucruri din casă și pleacă încercînd să pară relaxat deși, e clar, nu i-a picat deloc bine.
Pare un film făcut de o femeie, una care vrea să spună ”na, așa sînteți toți bărbații, faceți pe vitejii dar sînteți varză”. Pare, cel puțin pînă la final, cînd aproape toți băieții sînt adunați în același loc, la o petrecere, unde dau de înțeles nu neapărat că nu le pasă, ci că n-au învățat nimic din pățaniile lor. Și nu par deloc mîhniți de asta, ci chiar împăcați cu ei înșiși. Ca băieții.
Altfel, e filmat excelent și cumva sînt convins că un astfel de film ar putea fi făcut și în România. Trebuie doar găsit scenaristul care să lege toate poveștile astea de comunism, să tragem totul printr-un filtru galben de jeg și să cîrîim, la final, de pe margine, că nici anul ăsta n-am luat Oscarul.
Ovidiu Eftimie este un jurnalist brașovean. Scrie la TimesNewRoman.ro, dar și în alte locuri.
Filmul Cîte-o armă-n fiecare mînă va putea fi vizionat marți, 13 mai 2014, la ora 18, la cinema Studio, în cadrul Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC
Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (9 - 15 mai) și Tîrgu-Mureș (16 - 18 mai)
