Băieţii veseli

16 octombrie 2015
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Nu-mi plac solemnităţile obtuze, stilul ţeapăn, pompa „oficială”. Protocolul poate fi respectat şi fără poze ştaif, fără gesticulaţie teatrală, fără fizionomia împietrită a statuii. Umorul bine dozat e, în politică, dar şi în viaţa curentă, o virtute binevenită, cu incalculabile efecte terapeutice. Sînt gata să accept stilul „informal”, dialogul destins, firescul atitudinii şi al vorbirii.

Cu condiţia să nu devină strategie populistă, idee fixă, prost gust şi proastă creştere. Practica obsesivă a glumiţei, recursul infantil la băşcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor poate fi – mai ales în diplomaţie - inoportună, dizgraţioasă, riscantă. Nu te poţi mişca pe scena publică a lumii cum te mişti între mese, la o petrecere privată. Nu e recomandabil să n-ai, ca politician, alt program, decît să fii „simpatic”, „băiat de comitet”, clovn „de gaşcă”.

La noi, pe un fond de evidentă tensiune economică, financiară, socială, politică, poanta de cartier, pălăvrăgeala „hazoasă”, replica şmecheră sînt pe cît de inadecvate, pe atît de răspîndite. La diferite televiziuni, în discursuri parlamentare, în interviuri, politicienii noştri se întrec în mici ironii ţanţoşe, în fente de circ, în bufonerii de chermeză. Ţara piere şi „elita” ei, reprezentanţii ei „de vîrf” au timp şi chef să se (ne) amuze. Am crezut, pînă mai ieri, că avem de a face cu o trăsătură specifică a sud-estului european, sau, poate, a stilului dîmboviţean. „O ţară tristă, plină de umor!” Dar dacă vrem umor, măcar să fie unul de oarecare anvergură: spontan dar imaginativ, caustic dar inteligent şi, dacă se poate, asezonat cu unele igienice exerciţii autocritice. Problema este că o undă de frivolitate prost plasată începe să se manifeste şi la case mai mari. „Veselia” autohtonă cucereşte mapamondul. Spun asta, după ce descopăr, uimit, nonşalanţa „fără prejudecăţi” a unui politician de prim rang din ierarhia comunităţii europene: Jean-Claude Juncker.

Domnul Juncker se simte foarte bine în pielea sa. Are mereu la îndemînă vorbe de duh şi gesturi de agapă amicală. Pe cutare demnitar belgian îl pupă pe chelie, pe cutare prim-ministru îl bate, la propriu, pe burtă ca să-i atragă atenţia că s-a îngrăşat, unui gazetar care îl întreabă cum e cu criza economică din Grecia îi răspunde, sibilinic: „Cînd chestia devine serioasă, trebuie să fii gata să minţi!” Spectaculos pînă la sminteală a fost modul cum l-a întîmpinat, acum ceva timp, la Bruxelles, pe Viktor Orban: o uşoară pălmuţă pe obraz, însoţită de un cordial: „Salut, dictatorule!” Din două una: ori dl. Juncker crede că prim-ministrul maghiar are, în modul său de guvernare, o componentă dictatorială, dar atunci cordialiatea sa jucăuşă e deplasată, ori dl Juncker crede că dl Orban e „ok”, dar atunci nu se înţelege de ce forurile europene sînt atît de nemulţumite de politica adoptată, în general, de dl Orban. Oricum ar fi, lejeritatea cu care preşedintele Comisiei Europene înţelege să trateze, într-o împrejurare oficială, un înalt demnitar comunitar e mai mult decît discutabilă: rolul lui nu e acela al unui unchiaş şturlubatic care dojeneşte tandru un nepoţel zurbagiu. 

De curînd, acelaşi domn Juncker se declară îngrijorat de tendinţa Statelor Unite de a „dicta” politica externă europeană, purtîndu-se nepoliticos cu Federaţia Rusă. Cum să spui că Rusia e o „putere regională”? Cînd, de fapt, e o putere globală. Nu se face. Nu aşa se vorbeşte despre ruşi. A, da, chestia cu Crimeea şi cu Ucraina „nu prea merge”. Dar Rusia trebuie tratată corect, de la egal la egal, chiar dacă asta nu e prea „sexi”! Dl Juncker crede aşadar că politica europeană faţă de Rusia trebuie să fie de o unilaterală „decenţă”. Să fim pragmatici! Să nu ne luăm după americani! Să reluăm mai curînd tradiţia Chamberlain-Ribbentrop. Poate că nu e prea „sexi” (un nou criteriu de evaluare diplomatică!), dar aşa e civilizat.

Cum ar spune regina Marii Britanii: „We are not amused!” Nu ne prea amuză acest băiat vesel care reprezintă, din vîrful piramidei, comunitatea din care facem parte. Deşi, pe de altă parte, toţi politicienii planetei par dispuşi să ambaleze catastrofa în termeni de farsă carnavalescă. Putin cîntă „Blueberry Hill” dinaintea unei asistenţe entuziaste (Sharon Stone, Kevin Costner, Depardieu etc.), Obama ştie şi el să cînte şi nu se sfieşte s-o arate. Bill Clinton a cîntat şi el, Chavez de asemenea, de Berlusconi nu mai vorbesc…Sfîrşitul lumii? Aş! „C`eşti copil?” Totul e sub control. Toată lumea rîde, cîntă şi dansează. 

Şi să ne slăbească defetiştii care cred că noi, românii, n-am fi competitivi. Avem talente din belşug.  Ludovic Orban e şi chitarist şi gurist, Tălmăcean e un Michael Jackson al românilor, Ponta dansează ca o cadînă, Mazăre e Regele-Soare al Tomis-ului, Băsescu bate palma de pămînt ca un profesionist. Şi dacă văd că lumea devine (prea) serioasă, mă încumet şi eu, cu modestie, să cînt niscaiva romanţe. Ne-am săturat de veşti proaste! Sîntem pe mîini bune! Jean-Claude Juncker e gata oricînd „să facă show”: „în doi, în trei, în cîte cîţi vrei”. Şi stăm bine şi cu resursele: s-a descoperit apă pe Marte!

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Cinematic Intelligence Agency Scene from The Eagle jpg
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
Istoria păstrează mistere încă neelucidate, precum dispariția unor armate întregi în doar câteva ore sau zile. Unele numărau peste 50.000 de oameni, însă aproape niciun indiciu nu a fost găsit pentru a le explica soarta.
Houtouwan Foto Shutterstock
Satul-fantomă care pare desprins dintr-un basm. Casele au fost înghițite de vegetație, iar locul a devenit atracție turistică
Ascuns pe insula Shengshan, în largul coastei de est a Chinei, Houtouwan pare desprins dintr-o poveste fantastică. Casele abandonate de zeci de ani au fost acoperite aproape complet de vegetație.
Casutele hobitt jpg
Căsuțele Hobbit din Porumbacu de Sus, inspirate din „Stăpânul Inelelor”, scoase la vânzare. Cât costă întreaga proprietate
O proprietate turistică cu un concept arhitectural deosebit în România este disponibilă la vânzare. Pensiunea „Dealul Verde” din Porumbacu de Sus poate fi cumpărată cu 600.000 de euro.
vizitatori jpg
Poftiți pe insula de pe Lacul Morii, plaja urbană a Capitalei. Autoritățile au transformat-o în centrul sporturilor nautice
În acest sfârșit de săptămână, cu ocazia „Zilelor Bucureștiului”, a fost inaugurată noua înfățișare a Insulei de pe Lacul Morii. Cu o săptămână înaintea locuitorilor Capitalei, investiția a fost arătată însă, într-o vizionare specială, premierului Ilie Bolojan.
Ursula Von Der Leyen în vizită la baza militară Mihail Kogălniceanu, în Constanța. FOTO Inquam Photos / George Călin
Cum se autosabotează UE în fața Chinei și a SUA. Expert: „Creează frustrări și ridică mingea la fileu extremiștilor”
Fără o viziune clară asupra arhitecturii de securitate și sufocată de costurile uriașe la energie, Europa pierde tot mai mult teren în fața SUA și Chinei. Experta în negocieri europene Gabriela Ciot explică cum au afectat erorile de implementare a Green Deal industria și buzunarul cetățeanului.
claudiu manda foto facebook claudiu manda jpg
Manda susține că Ilie Bolojan, demis de PSD și AUR, a rămas la guvernare în urma unei „înțelegeri secrete” cu George Simion
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține, într-un interviu la Antena 3, că premierul demis, Ilie Bolojan, a rămas la guvernare în urma unei înțelegeri secrete, care ar fi avut loc înainte de votul pentru învestirea Guvernului Veștea.
carrtofi ducli piept pui shutterstock1 jpeg
Puiul va fi fraged și suculent. Ingredientul în care trebuie marinat înainte de gătire
Atunci când vrem să gătim ceva care este, în același timp, atât gustos cât și sănătos, cei mai mulți dintre noi vom apela la diverse preparate din carne de pui. Iar, pentru ca acesta să fie mai fraged și mai gustos ca oricând, este important să fie marinat într-un ingredient special.
nicușor dan și mirabela grădinaru la memorialul 11 septembrie jpeg
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au depus flori la memorialul victimelor atentatelor de la 11 septembrie
Președintele Nicușor Dan și partenera sa, Mirabela Grădinaru, au depus flori duminică, 20 septembrie, la memorialul dedicat victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.
Rușii urmează să aleagă 450 de deputați în Duma de Stat într-un scrutin de 3 zile
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare, potrivit sondajului publicat după închiderea urnelor
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat duminică seară, la închiderea votului.