"Azi la CEC un leu depui, mîine el va scoate pui"
Acest slogan-proverb "comunist" pentru Casa de Economii şi Consemnaţiuni încununa o machetă publicitară plasată pe ultima copertă a... caietelor de şcoală! Cu desenaşe vesele, pionierii şi uteciştii erau învăţaţi să le ceară părinţilor carnet de CEC pentru juniori. O publicitate la un produs bancar care să folosească pîrghia persuasiunii minorilor ar fi interzisă în ziua de azi. Dar pe vremea aceea, cînd toţi eram trataţi ca nişte ţînci, nimeni nu s-ar fi gîndit să acuze exploatarea... omului mic de către cel mare.
Reclamele din vremea comunismului nu erau simple îndemnuri la cumpărare; trebuia în plus să şi să educe, să includă poveţe sau informaţii (tele)enciclopedice. E diferenţa de bază dintre publicitatea “comunistă” şi publicitatea concurenţială, “liberă”, “capitalistă”. Dacă aceasta din urmă se supune în primul rînd legilor pieţii, cea dintîi asculta de pravilele eticii şi echităţii socialiste. Important pe atunci era nu atît să faci vînzare cît să dăscăleşti, să îndrumi, să participi, fie şi cu aceste mijloace... alternative, la făurirea “omului nou”.
Această reclamă la CEC din 1978 (aflată azi printre “piesele grele” ale colecţiei lui J.M. Boursicault), e un excelent exemplu: pe fundalul muzicii lui Adrian Enescu, ni se dă o lecţie pilduitoare despre albine, miere şi spirit de prevedere. Mai mult decît o metaforă - o parabolă. Totul expus pe îndelete, fără grabă, cu insistenţă pe drăgălăşenia nepoţicii şi cu atenţie la tonul dăscălitor al bunicului. Trei minute bune – ehei, cît un întreg calup din ziua de azi!...
Florin Dumitrescu este textier.ro
