Avanpremieră editorială: Vizuina de aur

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Vizuina de aur, de Cătălin Partenie, în curs de apariție în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

București, 1988. Paul este student la Filosofie, are un set de tobe și un plan secret: vrea să fie exmatriculat și să se angajeze ca baterist la un restaurant, într-o formație. Planul îi reușește, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată și Paul își face un nou plan.

„Acest roman vorbește doar aparent prin cuvinte, adevărata lui limbă este muzica. Cuvintele sînt ca o cortină. Odată ce le deschizi, pe scenă se cîntă. Cu personaje celebre, precum libertatea, prietenia, dragostea.” (Peter Kerek)

„După ce am citit Vizuina de Aur, mi-am dat seama că în spatele Cortinei de Fier muzica a avut alt gust și altă putere.” (Charles King)

„O poveste dulce-amăruie și foarte emoționantă despre cum a fost și cum este.” (Vladimir Mirodan)

Cătălin Partenie predă filosofie la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. A studiat filosofia la universitățile din București, Oxford și Heidelberg și este doctor în filosofie al Universității din Glasgow (cu o teză despre Platon). A fost Postdoctoral Fellow la Université du Québec à Montréal, Onassis Research Fellow la British School of Classical Studies din Atena și bursier al Colegiului Noua Europă din București. A editat mai multe volume, printre care: Plato. Selected Myths (Oxford’s World Classics, 2004), Plato’s Myths (Cambridge University Press, 2009) și In Fiction We Trust (Polirom, 2016). Povestirea sa „Gudrun” (pe care a scris-o în limba engleză) a obținut Honorable Mention la ediția din 2019 a Concursului Literar Frank McCourt și a fost publicată în The Southampton Review (New York). A publicat, de asemenea, o serie de eseuri în The Philosophical Salon (Los Angeles Review of Books Channel) și Dublin Review of Books, două dintre ele fiind traduse în limbile germană și mandarină. The Golden Burrow este primul său roman (scris în engleză); Vizuina de Aur (Polirom, 2020) este versiunea acestuia în română. Peter Kerek a regizat la Unteatru o adaptare scenică scrisă de autor.

***

Vizuina de aur (fragment)

— Ce frumos era pe atunci. Domnea ordinea, nu haosul. Ce‑are ordinea de nu e bună?

Nu‑mi venea să cred că în ziua în care mama lui Paul fusese înmormîntată trebuia să‑l ascult pe tipu’ ăsta.

— Dumnezeu s‑o odihnească, zic, aşa, mai tare, ca să‑i dau de înţeles că m‑am săturat de palavrele lui, şi asta parcă l‑a trezit pe Dan, care pînă atunci se uitase absent în farfuria lui cu pilaf.

— Era ordine, zice domnu’ Voicu, pentru că toţi credeam în acelaşi lucru. În materie. Materie, nu perestroika. Nu există decît mijloace de producţie şi relaţii de producţie; şi economia este baza vieţii omeneşti. Am făcut şi filosofie la Moscova, să ştii. Pînă la Marx, lumea era naivă. Dar cînd a venit el, vălul a fost ridicat şi toţi au putut să vadă că spiritul e doar o vorbă.

— Auzi, măi vere, zice Dan, ştii tu cum începe Manifestul Partidului Comunist?

Domnu’ Voicu nu zice nimic şi se uită la un pahar gol din faţa lui.

— „O stafie bîntuie Europa: stafia comunismului.” Aşa începe, da’ de ce începe aşa, că doar pentru comunişti o stafie e ca un disident? Păi, ce înseamnă asta, că comunismu’ e o stafie? Stafiile nu sînt materie, măi vere, da’ ele există. Asta a vrut să spună Marx. Comunismul e o idee, mă, şi istoria curge în matca ideilor, nu invers, cum ziceţi voi materialiştii. Marx ştia foarte bine treaba asta, dar nu mai putea s‑o spună pentru că materialismul devenise deja opiul popoarelor. Şi atunci a zis că nu există decît materie, că nu putea merge împotriva curentului. Ăsta a fost calul lui troian. În care ce‑a ascuns? Păi, o idee, ce altceva putea să ascundă ? Ideea că dreptatea înseamnă egalitate. Adică să nu posede nimeni mai mult decît altul. În sensul ăsta egalitate. Doar că lucrurile materiale nu se pot împărţi egal, orice ai face. Este? Dar Marx nu la lucrurile materiale se gîndea. El avea în cap ca nimeni să nu posede mai multe idei decît altul. Înţelegi? Asta a fost în capu’ lui, că dacă nimeni nu posedă mai multe idei decît celălalt, atunci o să fie egalitate, adică dreptate.

Era o nebunie să vorbeşti aşa de faţă cu toată lumea aia, dar lui Dan nu‑i păsa.

— Soţia mea mi‑a deschis ochii, chiar înainte să‑i închidă pe‑ai ei. A murit împăcată, să ştii, Dumnezeu s‑o odihnească! A murit împăcată pentru că fiul ei n‑a fost la căpătîiul ei cînd a murit. „A ales bine.” Aşa a zis înainte să‑şi dea ultima suflare. „A ales bine.” Ştia c‑o să moară.

Îşi alesese şi hainele cu care avea să fie pusă‑n coşciug. Un singur lucru o preocupa. Zicea că

o cam strîng pantofii pe care‑i alesese.

— Rămîi cu bine, Dane, zice domnu’ Voicu, ridicîndu‑se de la masă.

— Auzi, măi vere. Dacă Marx ar fi văr cu Nea Nicu şi dacă i‑ar păsa de el, mă rog, să zicem, ce crezi tu că i‑ar zice Marx lu’ văr‑su de‑acolo de unde‑o fi el acu’? Îţi spun eu. „Măi vere, ai, mă, grijă la stafii! La stafii, mă! Auzi, mă, Nicule?” Aşa i‑ar zice. Stai, mă, nu pleca.