Avanpremieră editorială: Sylva Sylvarum
Joi, 18 ianuarie, ora 18,30, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc o discuție despre noua traducere a cărții Sylva Sylvarum sau O istorie naturală în zece centurii de Francis Bacon.
Invitați: Vlad Alexandrescu (Universitatea din București), Mircea Dumitru (Universitatea din București), Daniel Garber (Universitatea Princeton), Dana Jalobeanu (Universitatea din București). La eveniment îi veți cunoaște pe membrii echipei de traducere în limba română a Sylva Sylvarum.
Publicat recent de Editura Humanitas, volumul este reprezentativ pentru teoria baconiană a comunicării cunoașterii și o parte importantă a marelui proiect de reformă a filozofiei naturale. Între scrierile lui Francis Bacon, este cea care a avut cele mai multe ediții succesive în primii 200 de ani de la apariție, în 1626. A fost, de asemenea, un succes remarcabil între intelectualii din generațiile următoare, cercetarea în multe domenii putîndu-și identifica începuturile în schimbarea de paradigmă baconiană.
Traducerea, coordonată în România de Dana Jalobeanu, cercetător și conferențiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, și director al Institute for Research in the Humanities – departament al Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB), a adus împreună specialiști români de la mai multe universități importante. Din echipă au facut parte Claudia Dumitru, în prezent doctorand la Universitatea Princeton, Oana Matei, doctor în filozofie, cercetător și lector universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“, Doina-Cristina Rusu, doctor în filozofie și cercetător postdoctoral la Universitatea din Groningen și Grigore Vida, doctor în filozofie și cercetător postdoctoral în cadrul IRH-ICUB.
Lansarea volumului va încheia workshopul „Francis Bacon’s Sylva Sylvarum: an exercise in philosophical translation“, care se desfășoară la București pe 17 și 18 ianuarie. Acest workshop este a patra întîlnire, după cele de la Princeton (2012), Paris (2014) și Berlin (2015), care reunește echipele franceză, britanică și română implicate în proiectele de editare a Sylva Sylvarum.
Francis Bacon a fost unul dintre întemeietorii modernității europene. Proiectele sale de reformă filozofică, științifică și juridică au modelat decisiv Anglia secolelor XVII–XIX (ca și o bună parte a Europei moderne). În același timp (și poate tocmai de aceea), puțini gînditori ai modernității au avut parte de o receptare atît de eterogenă precum Francis Bacon.
Experiment solitar cu privire la procesele secrete ale naturii
98. Pînă acum, cunoașterea omului a fost determinată de văz. Așa încît tot ceea ce este invizibil, fie datorită fineții corpului însuși, fie datorită micimii părților, fie din pricina subtilității mișcării, este puţin cercetat.[1] Şi totuși acestea sînt lucrurile care cîrmuiesc în chip fundamental natura şi fără de care nu poți face o analiză adevărată a operațiilor naturii și nici o punere în lumină a lor.[2] Spiritele sau pneumaticele, care se află în toate corpurile tangibile, abia dacă sînt cunoscute. Uneori sînt luate drept vacuum, cînd, de fapt, sînt cele mai active dintre corpuri.[3] Uneori sînt luate drept aer, de care se deosebesc radical, la fel de mult precum vinul se deosebește de apă sau lemnul de pămînt. Uneori sînt socotite a fi o căldură naturală sau o parte a elementului foc, în vreme ce unele dintre ele sînt crude şi reci. Alteori sînt considerate a fi virtuţi sau calităţi ale părţilor tangibile care se văd, cînd, de fapt, sînt lucruri de sine stătătoare.[4] Apoi, cînd se ajunge la plante şi făpturi vii, sînt numite suflete[5]. Astfel de speculații superficiale circulă, semănînd cu imaginile în perspectivă, cele care pretind că ne arată interiorul corpurilor, însă nu sînt altceva decît figuri desenate. Și nu avem de‑a face aici doar cu o chestiune privind cuvintele, ci cu una cît se poate de materială. Căci spiritele nu sînt nimic altceva decît corpuri naturale, rarefiate într‑un anumit grad[6] și închise în părţile tangibile ale corpurilor ca într‑un înveliş. Și se deosebesc la fel de mult unele de altele precum părțile tangibile sau dense.[7] Într‑o cantitate mai mare sau mai mică, spiritele se află în toate corpurile tangibile şi nu sînt aproape niciodată în repaus. Din ele și din mișcările lor rezultă mai cu seamă uscarea, lichefierea, con‑coacerea, maturarea, putrefacţia, vivificarea şi cele mai multe dintre efectele naturii. Căci, aşa cum le‑am înfățișat în lucrarea noastră Despre înțelepciunea anticilor, în fabula Proserpinei[8], vei afla în regiunea infernală puţine lucrări ale lui Pluto şi multe ale Proserpinei. Căci părţile tangibile ale corpurilor sînt lucruri amorțite și, în fapt, spiritele fac totul. Cît despre diferențele dintre părţile tangibile ale corpurilor, sîrguința chimiştilor a făcut puțină lumină, distingînd, cu ajutorul separațiilor lor, între părţile uleioase și cele crude ale corpurilor, cele pure și cele impure, fine și grosiere, şi altele asemenea. Iar medicii se mulțumesc să ia la cunoștință că ierburile şi poțiunile lor au diferite părţi. De pildă, că opiul are o parte stupefiantă şi una care încălzeşte; prima provocînd somn, cealaltă transpiraţie. Că rubarba are unele părți purgative şi altele astringente etc. Dar toate aceste cercetări sînt tratate superficial şi neglijent. Iar diferențele mai subtile dintre părțile minuscule, sau poziția lor în interiorul corpului (care, de asemenea, are efecte foarte importante), acestea nu sînt deloc discutate. Cît despre mișcările părţilor minuscule din corpuri, care produc efecte atît de importante, acestea nu au fost observate deloc, fiindcă sînt invizibile şi nu ajung la ochi; și totuși experiența trebuie să le pună cumva în evidență[9]. Așa cum bine a spus Democrit cînd a fost acuzat că susține că lumea e făcută din particule atît de mici precum cele de praf văzute într‑o rază de soare: Atomus necessitate rationis et experientiae esse convincitur; atomum enim nemo unquam vidit[10]. Astfel, agitația prezentă în părţile corpurilor solide atunci cînd sînt comprimate, care este cauza oricărui zbor al corpurilor prin aer, precum şi a altor mişcări mecanice (după cum s‑a spus în parte mai devreme şi va fi tratat pe larg la locul potrivit[11]), nu se vede deloc. Dar, cu toate acestea, fără să o cunoşti sau să o cercetezi cu atenţie şi sîrguinţă nu vei fi niciodată în stare să distingi, şi cu atît mai puţin să produci, anumite mişcări mecanice. Din nou, în ce priveşte mişcările corporale dinăuntrul corpurilor, prin intermediul cărora spiritele produc în părțile tangibile efectele menționate mai devreme (anume uscarea, lichefierea, concocţia, maturarea etc.), acestea nu au fost deloc tratate, ci au fost puse deoparte sub numele de virtuţi, naturi, acţiuni, pasiuni şi alţi astfel de termeni logici.[12]
[1] Vezi și Distributio operis (OFB XI 32–33), unde Bacon elaborează diferitele moduri în care putem spune că simțurile ne înșală fie din cauza inadecvării lor, fie din cauza capacității lor de a ne decepționa (provocîndu‑ne, de pildă, iluzii). Pentru o discuție, vezi și Jalobeanu, „Disciplining Experience: Francis Bacon’s Experimental Series and the Art of Experimentation“.
[2] Bacon distinge aici între investigația teoretică (pentru care folosește termenul „analiză“) și indiciile pe care cunoașterea practică le furnizează și în baza cărora se pot produce „operații“ și „lucrări“. Ambele, spune el, sînt împiedicate să funcționeze în cazul unui empirism naiv, care restrînge sursele cunoașterii la percepții și date senzoriale.
[3] În Abecedarium novum naturae (OFB XIII 186–187), Bacon respinge existența vidului și afirmă că, acolo unde anticii credeau că este vid, în realitate se află materie pneumatică, deosebit de rară. În literatura secundară există o întreagă dezbatere cu privire la poziția lui Bacon față de atomism. Vezi, de exemplu, Graham Rees, „Atomism and «Subtlety» in Francis Bacon’s Philosophy“, Annals of Science, vol. 37, nr. 5 (1980): 549–571; Silvia Manzo, „Francis Bacon and Atomism: A Reappraisal“, in Late Medieval and Early Modern Corpuscular Matter Theories, eds. C. Lüthy, John E. Murdoch & William Newman (Leiden: Brill, 2001); „The arguments on void in the seventeenth century: the case of Francis Bacon“, The British Journal for the History of Science, vol. 36, nr. 1 (2003): 43–61.
[4] Ceea ce încearcă Bacon să explice aici este că spiritele există atît în corpuri, cît și în afara lor, că au o identitate și o existență „în sine“, diferită de a tangibilelor. În Historia densi et rari, Bacon alcătuiește și o tipologie a spiritelor, dintre care unele sînt „pure“ (libere), iar altele, închise în corpuri (sau atașate). Există și o a treia categorie de spirite, cele imperfecte, numite vapori sau exhalații. Pe de altă parte, doctrina sa nu este dualistă: spiritele și tangibilele se transformă unele în altele, după cum se va vedea în continuare. De asemenea, spiritele din corpuri sînt în mare măsură responsabile pentru calitățile corpurilor respective.
[5] Referința este la cele trei suflete ale biologiei aristotelice: natural, vital și animal.
[6] În Historia densi et rari, Bacon pare să sugereze că principala diferență dintre tangibile și pneumatice este una de densitate și că din aceasta provin și celelalte (de pildă, diferențele referitoare la activitate). În această direcție merge și interpretarea sugerată de Silvia Manzo, Entre el atomismo y la alquimia. La teoria de la materia de Francis Bacon (Buenos Aires: Editorial Biblos, 2006); „Holy Writ, Mythology, and the Foundations of Francis Bacon’s Principle of the Constancy of Matter“, Early Science and Medicine, vol. 4, nr. 2 (1999): 114–126. Vom vedea însă că în SS Bacon insistă în multe locuri asupra diferențelor fundamentale (și, aparent, ireductibile) dintre tangibile și pneumatice.
[7] Așa cum am văzut deja în unele dintre experimentele precedente, spiritele sînt caracterizate în modurile cele mai diverse. Din punctul de vedere al compoziției, pot fi aeriale sau inflamabile; din punctul de vedere al activității, pot fi mai active sau mai puțin active. Apoi vom vedea că Bacon distinge între spirite vii și spirite „moarte“ sau nevii (vezi, mai ales, Centuriile VII–X). Pentru o discuție, vezi Daniel P. Walker, „Francis Bacon and Spiritus“, in Science, Medicine and Society in the Renaissance: Essays to Honor Walter Pagel, ed. Allen G. Debus (London: Heinemann, 1972); Fattori, „Spiritus dans l’Historia vitae et mortis de Francis Bacon“; Graham Rees, „Matter Theory: A Unifying Factor in Bacon’s Natural Philosophy“, Ambix, vol. 24 (1977): 110–125; „Francis Bacon’s Speculative Philosophy“, in Cambridge Companion to Bacon, ed. Markku Peltonen (Cambridge: Cambridge University Press, 1996).
[8] Vezi De sapientia veterum, XXIX (SEH VI 680–682 / 758–761). Proserpina, fiica lui Ceres, este furată de Pluto și dusă în Infern, unde devine regina lumii subterane. Ceres îl roagă pe Jupiter să o lase să iasă, dar acesta pune condiția ca ea să nu fi mîncat nimic de acolo. Fiindcă mîncase trei boabe de rodie, Jupiter nu o poate lua din lumea subterană, dar, la rugămințile mamei sale, stabilește ca ea să locuiască jumătate de an în Infern cu soțul ei și jumătate deasupra cu mama sa. În interpretarea lui Bacon, Proserpina este materia pneumatică, separată prin violență de lumea celestă și unită cu materia. Ea „domnește“ în materie, determinîndu‑i proprietățile, însă nu face parte din ea și tinde mereu să o părăsească. Bacon susține că mitul ilustrează aceste calități, precum și modalitățile de a reține spiritele în materie cu ajutorul alimentelor. Precum Proserpina, spiritele se hrănesc cu materie și sînt astfel legate de corpurile în care sînt închise. Pentru o discuție despre modul în care Bacon citește și interpretează „înțelepciunea anticilor“, vezi Silvia Manzo, „Holy Writ, Mythology, and the Foundations of Francis Bacon’s Principle of the Constancy of Matter“, Early Science and Medicine, vol. 4 (1996): 116–126; Anna‑Maria Hartmann, „Light from Darkness: The Relationship between Francis Bacon’s Prima Philosophia and his concept of the Greek Fable“, The Seventeenth Century, vol. 26, nr. 2 (2011): 203–220; Guido Giglioni, „Francis Bacon“, in The Oxford Handbook of British Philosophy in the Seventeenth Century, ed. Peter Anstey (Oxford: Oxford University Press, 2013).
[9] Nu este vorba însă de experiența sensibilă directă, ci, mai degrabă, de cercetările experimentale. Experimentalismul lui Bacon este, de fapt, chiar opusul empirismului naiv; vezi și Distributio operis (OFB XI 34–35) pentru o afirmație similară. Bacon susține că simțurile sînt incapabile să ne ofere informații pe măsura subtilității naturii și că experimentul funcționează ca un mediator, asupra căruia simțurile, respectiv experiența, sînt chemate să formuleze judecăți. Vezi Jalobeanu, „Disciplining Experience: Francis Bacon’s Experimental Series and the Art of Experimentation“.
[10] „Atomul trebuie dovedit în mod necesar prin rațiune și experiență; căci acesta nu a fost văzut niciodată de nimeni“ (lat.); citatul pare să fie mai curînd o parafrazare. Bacon discută problema determinării indirecte a unei structuri corpusculare a materiei, cu referință la Democrit, în Cogitationes de natura rerum, I (SEH I 15–16 / V 419–420).
[11] Acest subiect nu este reluat în Sylva Sylvarum, însă este discutat pe larg în Cogitationes de natura rerum, IV și urm. (SEH I 22 și urm. / V 426 și urm.).
[12] Pentru Bacon, unul dintre principalele lucruri care împiedică progresul cunoașterii este inexistența unui limbaj adecvat. Mintea umană tinde să greșească cînd formează termeni, sub influența celor patru categorii de „idoli“ care o domină. Așa se face că cercetarea naturii este dominată de concepte goale, vagi, ambigue sau pur și simplu prost definite; vezi NO I, 33, 60, 63, 127 (OFB XI 76–77, 92–95, 98–99, 190–191).
