Aceasta este formă integrală a eseului care a apărut editat în volumul Ea. Perspective feministe asupra societății românești, Editura Curtea Veche, 2019.

1. O femeie care nu se simte în siguranță pe stradă, la locul de muncă, la cinema, în școală și nici măcar acasă, trăiește o situație terifiantă.

2. Există femei care au adoptat cîini pentru a le proteja atunci cînd ies din casă, cînd se simt urmărite sau în pericol. În România la fiecare 30 de secunde[1] o femeie este victima unei violențe.

3. Există prejudecata că violența făcută asupra femeilor este o urmare a felului în care acestea se îmbracă, se comportă, își afișează emoțiile sau corpul. Există mame care își învinuiesc fiicele, victime ale violului și scuză violatorul.

4. În iunie 2018[2] unul dintre cei șapte violatori din Vaslui a fost eliberat.

5. Violul este considerat o armă de război. În unele societăți profund patriarhale, violul în grup este folosit pentru pedepsirea femeii care nu este docilă, supusă sau care încearcă să perturbe rolurile prestabilite.

6. „Acțiunile ei devin preocuparea întregii comunități, fiind considerate un delict public, și pedepsirea ei devine datoria tuturor bărbaților din sat[3].” În România de abia în anul 2000, violul conjugal a fost incriminat.

7. Pînă în anul 2000, în România, dacă victima unui viol se căsătoarea cu agresorul, vina acestuia se ștergea. În mitologie, basme, povești, literatura contemporană sau clasică, violul, violența, hărțuirea sexuală, coereciția sau reducerea la tăcere a femeii, revin constant. În Metamorfozele lui Ovidiu, Io este transformată într-o vacă; în Odiseea, Telemachus îi spune Penelopei să tacă, căci a vorbi este o treabă bărbătească; Zeus o violează pe Leda; Tereus o violează pe Philomela.

8. Sîntem mereu atenționate, încă de mici, că dacă nu vom respecta regulile, interdicțiile, vom fi pedepsite. Părinții sînt preocupați ca fetele lor să fie politicoase, nu să-și exprime dezacordul într-o privință sau alta. Mamele își terorizează fetele cu întrebări și sfaturi: ”unde ai fost, cu cine, ce ai făcut? Să nu rămîi însărcinată! Să nu-ți facă ceva”. Pe de altă parte, ni se cere loialitate și politețe absolută față de bărbați. Poate părinții ar trebui să înceapă să-i întrebe și pe fiii lor: „unde ai fost, cu cine ai fost, ce ai făcut? Ai rănit, lovit vreo femeie?”

9. Spațiul public este mai mult al bărbatului decît al femeii.

10. Ieșirea din casă după ora 19, este un risc pe care femeia și-l ia; bărbații au control asupra corpurilor și programului lor, au libertatea de mișcare și acțiune; femeile trăiesc cu groaza că ceva li se va putea întîmpla oricînd.

11. Studiile arată că violurile și violența sexuală la care sînt supuse femeile, sînt săvîrșite de persoane aproapiate sau în care victimele au încredere.

12. 55% dintre români[4] cred că violul poate fi justificat în anumite situații.

13. Un studiu[5] recent arată că fetele de culoare sînt percepute ca fiind mai puțin inocente decît fetele albe, că “fetele de culoare au nevoie de mai puțină protecție, că știu mai multe despre sex decît fetele albe”. Perpetuarea și întărirea unor astfel de stereotipuri duc la o normalizare a excluderii, pedepselor nefondate, discriminării și la ignorarea necesității unei protecții adecvate pentru orice copil, inclusiv pentru persoanele de culoare.

14. Femeile din cărțile pe care le-am citit în școală și de-a lungul timpului vorbesc foarte puțin. În aceste povești am întîlnit fete sau femei seduse și abandonate, violate, închise în case, neperturbînd creația masculină, mame, bunici așteptînd venirea cuiva, o veșnică atmosferă plină de angoasă, tensiune, anxietate și mai ales, groază. Femei temîndu-se pentru viața lor, femei temîndu-se pentru viitorul lor, femei temîndu-se de bărbați, femei temîndu-se de tați, unchi, frați, soți.

II.

1. Am vie amintirea unei povești a Contesei de Segur, Șoricelul cenușiu, în care frumoasa Rozalia trăiește împreună cu tatăl său, ferită de toți și de toate. Tatăl îi interzice să-i pună întrebări, să iasă și mai ales încearcă să o lecuiască de curiozitate. El îi procură tot ce are nevoie și este predestinată unui prinț cînd va împlini vîrsta de 15 ani. Rozalia nu rezistă ispitei și deschide o căsuță în care se află închis un șoricel cenușiu. Rozalia este pedepsită pentru că nu a fost ascultătoare, cuminte, pentru că a pus întrebări și pentru că a fost curioasă.

2. Cînd Rozalia ajunge în pădure, căutînd adăpost și adoarme, ea îl visează pe prințul căruia îi fusese promisă: prințul este din întîmplare prin pădure, împreună cu garda sa. El se apropie de Rozalia care este adormită, o atinge și decide că o va duce la palatul său. O cară pe brațe, nedorind să o trezească. Consimțămîntul nici nu este adus în discuție.

3. Cînd Rozalia este deja la palat, prințul căreia i-a fost promisă nu o întreabă dacă vrea să-i devină soție, ci, numai după o zi petrecută împreună îi spune că dacă îl iubește suficient, nu va ceda curiozității.

4. Fetele sînt educate prin intermediul poveștilor, școlii, cărților, filmelor, cîntecelor că valoarea lor se reduce la frumusețe, cumințenie, ascultare, supunere; ele sînt învățate să devină pasive. Așa cum pățește și Rapunzel, închisă în turnul său: ea nu are curiozitatea Rozaliei, nu încalcă interdicția, nu se salvează singură.

5. Violența împotriva femeilor se produce prin multe alte căi pînă la a ajunge la bătaie, viol, hărțuire. Prima dată o descoperim în vocea autoritară a tatălui/ tutorelui. Vocea aceasta o purtăm cu noi multă vreme și ne face deseori să tresărim. Atunci cînd o reauzim, fie și prin vocea unui prezentator la radio, intrăm în modul supunere și înmărmurire. Acel țipăt al autorității dominante ne îngheață și ne trimite la prima experiență de acest gen pe care am avut-o. Și tatăl Rozaliei este un astfel de tată, numind-o chiar pe fată nenorocită, lipsită de noroc, pentru că a abătut asupra familiei un dezastru.

6. Deși tatăl îi ascunde adevărul despre trecutul său și despre adevărata sa identitate, el o învinovățeșțe pe fată că dorește să afle adevărul și că prin descuierea căsuței în care a fost închis șoricelul, ea a declașat haosul. Rozalia regretă această nesupunere și încearcă să reziste altor trei încercări, dar eșuează a doua oară cînd șoricelul o îndeamnă se se uite printr-un văl la cadoul rezervat pentru nunta sa. A treia oară însă Rozalia nu mai cedează și sfîrșește căsătorindu-se cu un prinț pe care-l cunoaște doar de o zi.

7. Totul se învîrte în jurul ochiului bărbatului sau în jurul acțiunii mîinii lui; femeia trebuie să se conformeze acestei cerințe sau urmează să fie corijată astfel încît, mai devreme sau mai tîrziu, va lua forma și conținutul a ceea ce vor alții să fie.

III.

1. Prima dată cînd am văzut o fată bătută, a fost cînd eram în clasa a patra. Într-o dimineață am venit la școală și colega care stătea cu două bănci în spatele meu, avea fața vînătă: obrajii, ochii, gîtul. Tatăl ei o bătuse pentru că spărsese o vază din sticlă colorată. Învățătoarea a văzut, dar nu a zis nimic. Cu toții am văzut vînătăile de pe fața fetiței și am știut ce însemna asta: groaza, că și noi vom păți asta, dacă nu am pățit-o deja, sentimentul că sîntem niște lucruri care mai devreme sau mai tîrziu vor fi distruse.

2. Trăiam vremurile în care bătaia era ruptă din rai, copiii erau bătuți cu furtunul, pentru că nu luau note bune, orice acțiune sau lipsa ei, orice atitudine era pedepsită. Părinții aveau dreptul de viață și de moarte asupra copiilor.

3. În jur era aceeași violență pe care o vedeai la școală sau acasă. Atunci cînd un coleg își trăgea colega de codițe, o îmbrîncea, învățătoarea spunea că nu va sancționa un astfel de comportament, pentru că „sînt copii, și așa își manifestă un băiețel afecțiunea față de o fetiță”. Cu alte cuvinte, violența era definită ca afecțiune.

4. Imaginea colegei bătute a fost cu mine multă vreme. Am revăzut această imagine, a femeii bătute, mulți ani după aceea. Despre bătaie se vorbea mereu în șoaptă sau doar clipind.

5. Femeile și-au dezvoltat pe parcursul anilor diverse coduri pentru a putea vorbi despre asta. Sau, cel puțin pentru a mărturisi într-un fel sau altul, că sînt victime ale violenței în cuplu sau în familie. Am avut colege care erau bătute de parteneri pentru că doreau să își urmeze studiile. Uneia dintre ele i s-au înfipt cuțite în picioare, ca pedeapsă pentru că nu a fost supusă partenerului și s-a dus la cursuri.

6. Malala a fost împușcată în cap deoarece dorea ca fetele să aibă acces la educație.

7. Rușinea, vinovăția și mai ales tăcerea pe care aceste femei le purtau, erau copleșitoare. Nu vorbeam în acele timpuri despre astfel de situații, nu doar pentru că erau considerate tabu și nu ni se permitea, dar și pentru că simțeam vinovăție și rușine. Sistemul cultural în care am crescut, nu s-a schimbat prea mult nici azi.

8. A vorbi despre violență înseamnă a recunoaște ce ți s-a întîmplat. Deseori, dezonoarea este considerată a fi a femeii, nu a bărbatului. A vorbi despre violența pe care ai suferit-o înseamnă a încălca interdicția care ți-a fost pusă. În multe familii, atunci cînd femeia se află într-o situație-limită, a fost violată, hărțuită, lovită, familia îi cere femeii să facă un pact al tăcerii. Să ascundă ceea ce i s-a întămplat, chiar și atunci cînd este vorba de o boală: astfel adevărul este ascuns, devine secret.

9. A vorbi despre violență, înseamnă a deschide ușa camerei în care Barbă Albastră ține cadavrele femeilor ucise. Înseamnă a scoate la lumină secretul și agresorul. A vorbi despre violență poate salva viețile altor femei care trec prin așa ceva.

10. Hărțuirea sexuală a fost luată în serios odată cu cazul Anitei Hill. Lipsa acțiunilor legale pentru astfel de situații prin care femeile trec, nu doar le reduc la tăcere, dar și perpetuează astfel de situații. O poveste despre violență care nu este auzită poate fi considerată ca inexistentă. A refuza să ascultăm astfel de povești, de a le crede, înseamnă că nu le investim cu valoare. Iar valoare aici se referă la viața unei femei.

11. Femeile nu sînt niciodată suficient de: bune, răbdătoare, cuminți, elegante, deștepte, iubitoare, prietenoase, talentate, frumoase, grijulii, umile ori modeste și lista se întinde la infinit. Sterotipurile de gen ne afectează pe toți; a interzice unei femei să fie furioasă sau să aibă preocupări „masculine”, este tot o formă de reducere la tăcere a acesteia. În cercurile literare, în cronici etc. se spune deseori că poezia scrisă de femei este feminină, domestică, cuminte, gingașă etc. A reduce arta creată de femei la un singur aspect, este o mutilare. A interpreta arta creată de femei prin intermediul sterotipurilor și prejudecăților, este o mutilare. Femeile care au scris de-a lungul timpului au fost deseori pedepsite pentru îndrăzneala, furia lor; pentru felul în care și-au ales temele despre care au scris sau, pur și simplu, pentru că au scris.

12. În trecut femeile nu puteau scrie fără acordul părintelui, soțului, tutorelui și deseori au folosit pseudonime masculine sau neutre. Astfel de situații arată cum femeile au fost reduse la tăcere, li s-au interzis anumite activități, creative sau nu, anumite meserii; a trăi pe jumătate, înseamnă supraviețuire și mutilare. Mulți scriitori și-au apropriat creația sau invențiile femeilor.

13. Femeile au fost pedepsite pentru exprimarea emoțiilor, pentru dorința și necesitatea de a crea. Controlul asupra vieților și corpurilor lor este o formă de violență.

14. O femeie care vrea să scrie sau să studieze și nu este lăsată, o va face pe ascuns, în secret. Femeia va mai avea astfel încă un secret de purtat. Cînd secretul iese la iveală, femeia este pedepsită pentru că a sfidat autoritatea, regula, interdicția. Într-unul din episoadele din Handmaids tale, Serena este pedepsită de soțul ei pentru că i-a sfidat autoritatea și rolul, redactînd niște acte. Pedeapsa este violentă, desigur: Serena este lovită cu cureaua.

15. Femeile au fost ucise de-a lungul vremii pentru că s-au uitat în oglindă, pentru că au vrut să studieze, pentru că au vrut să conducă o mașină, pentru că au raportat violuri, pentru că au confruntat hărțuitorul, pentru că nu erau virgine, pentru orientarea sexuală etc.

16. În O mie și una de nopți, regele se căsătorește în fiecare zi cu o virgină iar apoi o ucide. Bărbații sînt educați să creadă că corpul, viața unei femei li se cuvine și le aparține. Pînă nu de mult, soția era considerată proprietatea bărbatului. Grupul Incel acționează pe principii asemănătoare: acești bărbați cred că femeile le sînt datoare să întrețină relații sexuale cu ei.

17. Tăcerea nu reprezintă consimțămînt.

18. Abuzul fizic, psihic, hărțuirea stradală, sexuală, din mediul online, violul etc. arată că femeilor încă nu li se respectă drepturile (sau unele nu le au). Îngăduirea violenței asupra femeilor este de natură politică. Astfel de fapte nu pun doar viața celeilalte persoane în pericol, dar șterg dreptul victimei la libertate, decizie, tratament și șanse egale, independență și exprimare.

19. A trăi într-o relație abuzivă vine deseori cu anularea drepturilor: victimelor le este interzis sau luat accesul la carduri/ conturi bancare, le este interzisă ieșirea din casă sau mersul la serviciu. Dacă reușesc să scape, să se elibereze, deseori unele dintre aceste femei ajung mai devreme sau mai tîrziu să fie ucise.

20. Interzicerea educație sexuale în școli este tot o formă de control și coerciție. În România, există un proiect de lege[6] prin care se dorește ca profesorii care vor preda educație sexuală fără acordul părinților, să fie pedepsiți. Dreptul de a avea informații despre propriul corp, de a ști cum să previi sau să eviți anumite situații care țin de interacțiunile umane, este anulat, controlat și pedepsit.

21. Viețile și deciziile femeilor sînt controlate și prin intermediul Bisericii, aceasta nu acceptă încă avortul nici în cazurile de viol sau incest. În unele țări victima este obligată să se căsătorească cu violatorul. În perioada comunistă, în România (dar nu doar în țara noastră a existat sau există un astfel de control), cînd victima unui viol raporta fapta agresorului, ea trebuia să dovedească că a fost o fată cinstită. Cinsitită înseamnă că ea era virgină, că avea o reputație bună, că nu a încurajat în vreun fel sau altul agresorul, că nu purta haine indecente etc. Toate aceste cerințe trecute sau prezente încă în unele țări, arată încă o dată cum problema este văzută și ignorată. Castitatea femeii îi dă valoare vieții ei, iar dacă aceasta nu este castă, nici nu are rost să mai cheltuim timpul pentru a pedepsi un violator. Altfel spus, fapta violatorului este scuzată, tolerată și perpetuată, datorită unor concepții primitive. O femeie care nu se simte în siguranță să raporteze un viol, este din nou redusă la tăcere. Eliberarea unuia dintre cei șapte violatori din Vaslui are un impact asemănător. Justiția nu a fost restabilită. Victima a raportat fapta agresorilor, dar viața ei nu este considerată ca fiind suficient de importantă. Pedepsirea faptei a eșuat. Violatorul este liber iar consecințele pe care le-a suportat pentru ceea ce a făcut sînt insignifiante.

22. A asculta, a auzi, pedepsi legal o faptă care a fost făcută împotriva voinței, libertății unei persoane este nu doar un act de justiție, ci și de empatie. În timpul scandalului Weinstein, multe persoane au spus că viețile bărbaților au fost distruse. Se pare că ne gîndim mai mult la suferința existentă sau imaginată a agresorului, decît la suferința femeilor care i-au fost victime.

23. Deseori agresorii amenință femeia care i-a devenit victimă că dacă va țipa, o va omorî; dacă va spune cuiva ce i-a făcut, o va omorî. Philomela este violată de Tereus; ca să o împiedice să-și spună povestea și adevărul despre ceea ce i s-a întîmplat, acesta îi taie limba. Povestea ei nu se termină aici: ea este transformată în ciocîrlie, dar femelele ciocîrlii sînt... mute. În povestea lui H. C. Andersen, micuței sirene i se ia glasul în schimbul primirii picioarelor. Între 1600 și 1850 femeilor care nu fuseseră ascultătoare cu soții sau tații lor, femeilor care erau bănuite că fac vrăjitorie, li se punea pe față și cap un fel de mască-cușcă care conținea un fel de căluș care le presa gura sau limba. Metoda era folosită pentru a pedepsi, tortura și umili femeile.

24. Maya Angelou nu a putut vorbi timp de 5 ani după ce a fost violată la vîrsta de 7 ani. Dacă victima nu poate vorbi, sau îi este interzisă mărturia, vînătile, ca în cazul colegei mele din clasa a patra și ca în cazul multor altor femei, spun adevărul. Corpul arată tortura prin care trecem.

25. A-ți spune povestea înseamnă a primi înapoi ceea ce ți-a fost luat: vocea; demnitatea, independența, credibilitatea.

26. Am citit zilele trecute despre cazul unei femei care a fost înjunghiată de 27 de ori iar agresorul a fost achitat. Un judecător mexican a găsit nevinovat un violator considerînd că violatorul nu a găsit suficientă plăcere în actul de a viola. Femeile fug, dacă reușesc, din propriile case din cauza partenerilor abuzivi, se refugiază în adăposturi; schimbă yalele, pleacă în alte țări pentru a scăpa de agresori. Cu toate acestea, agresorii rămîn nepedepsiți și în libertate.

27. A educa o fată în a fi foarte politicoasă, în a ține mereu cont de confortul bărbatului și nu de deciziile ei, este un lucru greșit. Taylor Swift povestea că a fost educată să fie atît de politicoasă cu bărbații încît a mulțumit, la finalul procesului, hărțuitorului ei. În astfel de situații, femeile se tem să nu facă scene, să nu afle lumea, să nu îi rușineze pe bărbați de propriile lor acțiuni, să nu provoace/ destabilizeze autoritatea bărbatului. Rușinea și dezonoarea însă aparțin agresorului, nu victimei.

28. După ce am citit poemul Manifest la Botoșani, un val de amenințări și hărțuire a explodat. Nu eram, din păcate, ca oricare altă femeie, străină de acestea. Mi s-au întîmplat și înainte; o femeie care vorbește, care nu doar vorbește, dar o face în spațiul public, în spațiu predestinat bărbatului, va fi pedepsită. Dacă trăiam pe la 1700, cu siguranță mi-ar fi fost pusă acea mască care împiedeca femeile să vorbească.

29. Pedeapsa nu a venit doar din partea bărbaților, ci și din partea Poliției. O femeie care vorbește despre astfel de subiecte în public, trebuie cel puțin avertizată să nu o mai facă. Telemachus îi spune Penelopei să tacă, a avea o voce este deci considerat ca fiind un atribut masculin. Mesajele pe care le-am primit după lectura poemului erau toate amenintări cu moartea, amenințări cu violul, instigare la violență sau viol, ordine de a tăcea, de a dispărea, de a fi arsă, că, într-un fel sau altul, voi fi redusă la tăcere.

30. Nu e surprinzător deci că nu avem nici o autoare în manuale; toate au fost reduse la tăcere, șterse, considerate insuficient de credibile, de bune, de convingătoare, de talentate. Ele au fost eliminate din viața publică, culturală și contribuțiile lor au fost șterse.

31. Ce s-ar întîmpla dacă o femeie ar spune adevărul despre viața sa?, spunea Muriel Rukeyser; Audre Lorde ar răspunde: tăcerea nu ne protejează.

32. La fiecare 30 de secunde o femeie este lovită în România. Feminismul îi implică și pe bărbați. Iar la final ar trebui să spunem numele tuturor femeilor care au suferit de pe urma violenței la care unii bărbați le-au supus; numele acelor femei care au fost ucise de parteneri, care au fost lovite, hărțuite, acasă, pe stradă, în școală. Să nu le alterăm dreptul pe care bărbații îl au din naștere, de a vorbi și de a fi auzite.

[1]http://www.mediafax.ro/social/statistica-alarmanta-in-romania-o-femeie-este-batuta-la-30-de-secunde-dar-legea-se-plimba-intre-ministere-pe-cine-dau-vina-guvernantii-16780104

[2]https://adevarul.ro/locale/vaslui/primul-cei-7-violatori-vaslui-mezinul-grupului-parasit-inchisoarea-interzis-apropie-victima-1_5b1fa950df52022f751312c7/index.html

[3]Susan Brownmiller, Against Our Will: Men, Women, and Rape, Ballantine Books, 1975, p. 287

[4]https://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/studiu-ue-55-dintre-romani-cred-ca-violul-poate-fi-justificat-unu-din-cinci-nu-ar-vrea-nici-macar-sa-fie-ilegal.html

[5]https://www.theguardian.com/inequality/2017/oct/24/less-innocent-more-adult-the-unfair-perceptions-that-haunt-young-black-girls

[6]https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proiect-adoptat-de-senat-pedepse-pentru-profesorii-care-fac-educatie-sexuala-fara-acordul-parintilor-916951