Fragment din volumul Vieţi paralele, de Florina Ilis, Editura Polirom, 2012, volum ce va fi lansat la Tîrgul Gaudeamus, sîmbătă, 24 noiembrie, ora 13.00, la standul Polirom, în prezenţa autoarei, a Luminiţei Corneanu şi a lui Cosmin Ciotloş. Moderator: Daniel Cristea-Enache.

Florina Ilis reconstituie, într-un roman-document care sfidează legile timpului, mai mult de 150 de ani din existenţa lui Mihai Eminescu – antumă şi postumă –, din secolul al XIX-lea pîna în prezent, aşa cum a fost ea traită, consemnată, idealizată, maculată, imaginată.



Notă a informatoarei „Liza”
despre realizarea unui grupaj de articole în Dilema


27.I.1998
Strict secret
Ex.nr....


Sursa a reuşit să obţină o invitaţie din partea lui B. C.-P. pentru a participa la o discuţie despre realizarea unui număr al revistei Dilema avînd ca subiect Cazul Eminescu. La biroul unde a avut loc întîlnirea au fost invitaţi mai mulţi critici şi scriitori care erau la curent cu scopul principal al întîlnirii. Cu toţii consideră că mitul lui Eminescu trebuie reanalizat şi că se impune urgent o revizuire a canonului literar. Fiecare dintre cei prezenţi şi-a dat acordul pentru publicarea unui articol în numărul viitor al revistei dedicat cazului Eminescu.

La întîlnire, s-a pornit de la ideea că se va contesta perceperea sau receptarea lui Eminescu şi nu valoarea estetică a operei sale. În al doilea rînd, scopul, pe termen lung, era acela de a genera polemici constructive şi de a încuraja scrierea unor studii serioase despre opera poetului. Fiecare dintre cei prezenţi şi-a expus propria opinie referitoare la caz.

B. C.-P. a făcut o introducere asupra problematicii afirmînd că monstruosul cult al personalităţii lui Eminescu trebuie să înceteze. A explicat celor prezenţi cum vede el grupajul de articole dedicat cazului lui Eminescu. Le-a mai spus că acest grupaj va cuprinde şi un articol de M. N. (absent la discuţii) în care acesta va susţine că, dacă vrem să facem din Eminescu contemporanul nostru, este absolut necesar să ne despărţim de poetul naţional şi abia după aceea să ne apropiem de el şi să-l vedem ca pe un contemporan cu noi. În linii mari, ideea numărului ar reprezenta despărţirea de imaginile construite ale lui Eminescu. După o recapitulare atentă, cele mai cunoscute imagini care trebuie demolate ar fi: poetul naţional, poetul nepereche, geniul absolut, poetul frumos ca un luceafăr, gînditorul de geniu etc., adică, mai ales, acele construcţii de care s-a folosit, manipulîndu-le, ideologia comunistă. Evident, cea mai nefericită formulă dintre toate e cea de poet naţional.

Scriitorul Bo. T.O. s-a referit la statuia lui Eminescu din faţa Ateneului şi, glumind, a făcut cîteva referiri licenţioase la adresa poetului şi a virilităţii sale. Le-a cerut celor prezenţi să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să-şi închipuie cum ar arăta, de pildă, Maiorescu cu un ştergar în jurul şoldurilor. Sau Caragiale. Or, şi mai haios, doamna Hortensia Papadat-Bengescu în costum de baie! Un Sadoveanu cu grăsimile revărsate peste şnurul boxerilor sau un Bacovia cu sistemul osos expus la vedere. Discuţia a continuat în acest ton frivol, fiecare dintre cei prezenţi venind cu noi detalii despre fizicul poetului (preluate din cărţile citite).  Scriitorul C. M., citînd din diferite surse (surse pe care le-a menţionat atent), a spus despre poet că era mic şi îndesat, foarte negricios, că era păros, că avea platfus la ambele picioare (Matei Eminovici). O citează pe Mite Kremnitz care zicea despre el că umbla „nebărbierit, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nicio îngrijire”. La masă, mînca zgomotos, rîdea brutal, cu gura plină şi avea dinţii mari, galbeni. Cei care îl întîlneau erau cam dezamăgiţi de înfăţişarea marelui geniu.

Scriitorul R. R. a declarat că nu este un fan al poeziei lui Eminescu şi că îl consideră un poet talentat al sfîrşitului secolului al XIX-lea şi cam atît. A recunoscut că poezia lui Eminescu îl lasă rece. I se pare exagerat cultul lui Eminescu, iar imaginea falsificată pe care o avem despre el inconfortabilă. Crede că imaginea reală a lui Eminescu este cea a unui om retractil, însingurat, nefericit prin autoimpunere şi nu prin vocaţie, cu tabieturi tipice poetului romantic, cu o relaţie chinuită, sordidă şi provincială, lipsit cu consecvenţă de detaşare şi de umor în scrierile sale.  

L. I. B. a afirmat despre Eminescu că, pe lîngă toate calităţile, avea ca toţi oamenii, şi defecte. Atît calităţile, cît şi defectele erau, evident, la un ins ca el, exacerbate. Pe cît de elevat, pe atît de popular (sau vulgar), pe cît de visător, pe atît de monden, pe cît de utopist sublim, pe atît de ridicol şi xenofob etc. În concluzie: un Eminescu plural, contradictoriu, fascinant, exact la polul opus imaginii muzeale, mumificate, a poetului naţional. F. Ş. crede că nu e cazul să ne mai dăm atîtea aere cu poetul naţional Eminescu, fiindcă oricînd poate să apară cîte un critic francez care să ne pună la locul nostru aşa cum, nu demult, un Pierre Gamarra a făcut şi cu poetul naţional al Georgiei care, în comparaţie cu Apollinaire, de pildă, nici nu rezistă cînd vine vorba de succes, iar cînd vine vorba de valoare, ehh... Cel puţin, sursa asta a înţeles din limbajul personal al lui F. Ş.!

Scriitorul R. P. Ghe afirmă că dacă n-ar fi fost Eminescu, sigur, noi, românii, am fi găsit pe altcineva, atît de mare nevoie avem de o imagine ca cea a lui Eminescu. Este dificil să atentezi la această imagine mitică a poetului naţional. S-a nimerit să fie Eminescu şi, o dată pus pe soclu, e greu să-l mai dai jos. Nici comuniştilor nu le-a reuşit deşi au încercat cu Neculuţă. O. Z., care trebuia să fie şi el prezent, nu a mai ajuns. În orice caz, se crede că el va aduce în discuţie erorile de interpretare ale publicisticii eminesciene şi că va insista asupra păstrării echilibrului şi spiritului critic în analiza acesteia. Din cîte şi-a dat seama sursa, publicistica eminesciană reprezintă încă un subiect sensibil şi greu de asimilat de cultura noastră.

În concluzie, B. C.-P. s-a arătat încîntat de felul cum va arăta grupajul de articole propus, fiind convins că, în afara unor grupări naţionaliste, orbite de mitul poetului naţional, intelectualitatea noastră va înţelege imediat şi fără rezerve demersul autorilor şi va reacţiona în consecinţă. Apoi, discuţiile s-au mai relaxat şi s-a ajuns la obişnuitele bîrfe din lumea literară.  

S-a plecat pe rînd. Cei dintîi care au plecat au fost C. M. şi L. I. B. Sursa a rămas printre ultimii. A plecat însoţit de R.P. Ghe. Pe drum au revenit asupra celor discutate. La despărţire, acesta a insistat asupra ideii că dacă n-ar fi existat Eminescu, am fi găsit noi pe altcineva în locul lui. Sursa a întrebat pe cine, dar n-a primit nici un răspuns pozitiv.

„Pietraru”

Sarcini trasate: [Mărişeanu nu ştie cui trimite aceste sarcini, dar convins de necesitatea lor, le elaborează cu aceeaşi atentă seriozitate şi fără nicio abatere de la litera şi norma regulamentului].

Agentul a primit sarcina să stea de vorbă cu scriitori şi oameni de litere pentru a vedea dacă mai sînt şi alţii care împărtăşesc aceeaşi opinie faţă de poetul naţional. În acelaşi timp, agentul va urmări toate mişcările celor vizaţi şi va raporta în ce fel sarcinile trasate au fost îndeplinite. Cere o listă a autorilor care au scris despre Eminescu şi rapoarte despre conţinutul lucrărilor acestora.

O copie a notei la acţiune pentru documentare.