Vara lui 2010 se conturează drept una generoasă în expoziţii. Absolvenţii Universităţii de Arte ai anului- atât de la master, cît şi de la licenţă - expun în majoritatea spaţiilor consacrate din centrul Bucureştilor lucrări ce merg de la tapsierie la pictură, sculptură şi grafică, şi care, majoritatea, investighează formule imagistice proaspete şi semnificative, fapt notabil în lumea contemporană atît de suprasolicitată de vizual. Aproape fiecare tînăr artist a arătat, în operele expuse, nu numai efortul de însuşire a profesiei ci şi pe acela de a-şi lămuri un drum estetic şi o viziune proprii.

Astfel, pe str. Şelari, la „Atelier 35”, i-am remarcat între absolvenţii clasei de master ai profesorului şi pictorului Cătălin Bălescu mai ales pe Ilinca Strungaru, cu a sa „Arhivă” de măşti şi capete de păpuşi, subiect pentru o lucrare melancolică, prin temă şi cromatică, pe Ioana Rădulescu practicînd o pictură sofisticată, unde vechiul palat Știrbey este translat pe pînză în coordonatele hiperealismului, dar şi în ale imaginii care emoţionează. În expoziţie se mai remarcă pictura Irinei Zamfir, „Strada 190” , care jonglează interesant, prin conotaţiile motivului ales, şi pictural cu tema „google-maps”.

Una dintre cele mai bune promoţii de grafică din ultimii ani – clasa lector Stela Lie şi, clasa lector Carmen Apetrei – are zilele acestea o expoziţie la Simeza.

Încă de la expoziţia de examen deschisă în Budişteanu am putut remarca lucrările unor tineri care nu doar că au demonstrat un înalt savoir faire tehnic dar, în unele cazuri, au reuşit să identifice coordonatele importante ale modei şi sensibilităţii vizuale strict contemporane – moda stencils şi a graffiti-lor de exemplu - reuşind uneori să le salvgardeze prin aducerea în spaţiul relevanţei estetice, artistice. În acest sens au lucrat mai ales Adriana Gheorghe şi Cornelia Cardemisa, tematica fiind interesant abordată şi de un duo (care-şi generează piesele în formula suparealistă a cadavre-exquis-ului): Mircea Pop şi Cristian Prandea. Adriana Gheorghe însă nu preia formula graffiti-lor ca atare. Ea aduce structură plastică unor imagini în general amorfe şi le studiază în numeroase schiţe. Un fapt de grafică – linia şi semnul ca factor primordial de constituire a imaginii – în acelaşi sens împlineşte în lucrările sale şi Cornelia Cardemisa care ia imaginea desenată cu pixul (horribile dictu!) şi aceleaşi stencils şi le ridică în spaţiul artei, adică în spaţiul de semnificaţie care trece dincolo de simplul joc. Imaginea ceţoasă şi colţoasă creată de liniile energice ale pixului albastru dialoga fabulos şi percutant cu rigiditatea destul de relativă a imaginii create de şablon.

Tot îmbătătător de parfumată grafic este şi suita semnată de Sandra Chivu care, absorbind atît decorativismul totemurilor cît şi pe cel al junglelor grafice ale Indiei, creează din linii fine bijuterii grafice la graniţa cu op art. Structurile şi liniarismul fin constituie de altfel şi tema, cu totul diferit dezvoltată, de Oana Boieru în al său „Pseudo-catalog ihtiologic”, în timp ce linia energetică este instrumentul predilect de expresie al Luminiţei Perşa, care expune fizionomii admirabil desenate, la scară monumentală. Aceste chipuri se privesc cu interes şi admiraţie pentru mesaj şi realizare (care sînt una), pentru că, prafrazîndu-l pe Oskar Schlemmer, omul este o constantă a artei, nefiind supus schimbării.

Şcoala basarabeană de artă peste care s-a altoit cea românească duce în cazul tînărului grafician Alexei Pătraşcu la imagini remarcabile, unde imaginea academică de înaltă clasă devine din scop, pretext pentru o privire care judecă, vede şi, zîmbind, comunică mesajul său spectatorului în portretul pe care l-am putea numi „ruda de la ţară”. Am mai remarcat excelentele instalaţii de sorginte dada şi suprarealistă ale Alexandrei Cor – pseudo- pantofi grafici – tema – realizaţi din margarete, sîrmă fină de cupru, cuie sau… carne, desenele-miniaturi în peniţă cu personaje fantastice, apropiate de grafica victoriană ale lui Victor Ionescu, florile solitare ale Mihaelei Costache, nostalgia Alexandrei Gabor, efortul de a găsi sens vizual în universul cotidian cel mai comun al Andei Dinescu, lirismul Adrianei Horga care transfigurează intens, prin mijloace artistice admirabile, cel mai banal subiect, dar şi „risipa” sa de desene şi patima de a figura. Tuşa Cristinei Topuzaru şi a Monicăi Vinogradov a ţinut, credem, de un anume pictural, de bună factură, imaginînd hărţi personale în primul caz şi teme canine, în ultimul.

Mirabela Nistoroiu este o desenatoare de forţă şi creează lucrări unde imagini şi spaţii cotidiene, dintre cele mai obişnuite, curg unele în altele ca într-un continuum. Îl amintim de asemeni pe Sibel Osman, care se joacă minunat cu un trompe l’oeil de cutii poştale, în compoziţii care organizează elementul pictat juxtapus celui real, palpabil.

Fotografiile sînt reproduceri după lucrări realizate de Sibel Osman, Adriana Gheorghe, Sandra Chivu, Adriana Horga, Alexei Pătrașcu, Anda Dinescu, Mihaela Costache și Mirabela NIstoroiu.

Luminița Batali este conf. univ. asoc. la Universitatea Națională de Arte.