România se situează pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește consumul de carte. Dincolo de comparația cu alte state, statisticile atestă o realitate socială îngrijorătoare: disparități mari între categoriile de cititori.  Doar în jur de 20% dintre români sînt cititori medii (citesc maximum 5 cărți pe an); 3% citesc anual peste 10 cărți (aceștia fiind cititori mari, sau heavy readers); iar 30% citesc doar o carte pe an. Alte studii ne arată că jumătate dintre români nu citesc nici măcar o carte.

Nu e vorba doar de modificarea obiceiurilor de lectură ca urmare a răspîndirii noilor tehnologii digitale. Ci și de accesul la carte. Raportat la numărul de locuitori, numărul de librării din România e extrem de scăzut. Și bugetele domestice pentru cultură și divertisment sînt infime în comparație cu media europeană. Reducerea TVA la carte, în 2016, nu a contribuit la o relansare a consumului. Pentru că librăriile sînt în colaps. Există chiar și orașe de talie medie care au rămas fără nici o librărie. Rețelele de librării sînt în agonie deja de prea multă vreme ca să mai putem distinge cauza de efect: au dispărut cititorii pentru că nu mai există librării? Sau librăriile s-au închis pentru că nu mai sînt cititori?

Pentru a încuraja consumul de carte din România ar fi nevoie de extinderea reţelelor de difuzare, de subvenții care să încurajeze apariția unor librării în zonele cele mai defavorizate. De fonduri publice care să compenseze un neajuns al pieței libere. Și, evident, de un sprijin direct pentru potențialii cititori. Modele europene există deja: Franța, Italia și Germania oferă tinerilor „bonuri de lectură“, „pașapoarte culturale”, vouchere cu valoare fixă destinate exclusiv achiziției de carte. O măsură care i-ar ajuta pe tineri să cumpere cărți sau alte produse culturale. Și ar sprijini și librăriile.

* vezi studiul „100 de români” realizat de Lidl și Ambasada Sustenabilității, noiembrie 2018