Odată cu asimilarea României în structurile europene a sosit, firește, vremea prefacerilor pe care mințile luminate ale țării așteptaseră atît de mult să le exprime în noua și dorita paradigmă. Sigur, lucrurile nu urmau să se desfășoare prea lesne, pentru că schimbarea mentalităților a cerut întotdeauna timp și răbdare, dar începutul nu putea fi decît binevenit. În toate domeniile se putea simți entuziasmul exprimării libere și competente, în toate sectoarele de activitate se propuneau demersuri cît se poate de moderne. Vechile metehne ale societății rămîneau în urmă, ca niște vălătuci de fum care îmbîcsiseră prea mulți ani bunul mers al lucrurilor. Generațiile tinere abia dacă își mai puteau închipui că se trăise și într-un astfel de chip.
 
Una dintre inițiativele care a atras în mod deosebit atenția intelectualilor a aparținut deja celebrei feministe Ceremónia Futunpic, o neobosită apărătoare a drepturilor sexului frumos, energică activistă și susținătoare a mai multor proiecte desfășurate pe aceeași temă delicată. Preocupările distinsei doamne, de a repune femeia în locul cuvenit și prea mult știrbit de societatea care funcționase mulți ani într-un patriarhat dezgustător, s-au împletit fericit cu calitățile de filolog ale domniei sale. Proiectul în care își îngropase mai mulți ani din viață era pe punctul de a se finaliza și urma să fie, cît mai repede, înaintat forurilor legiuitoare. Acesta propunea o privire îndrăzneață asupra întregii limbi vorbite, constituită, pare-se, pe temelii nu tocmai oneste în ceea ce privea categoria gramaticală a genurilor. Anii îndelungați de practică eronată a limbajului, tociseră sensibilitatea și atenția cu care putea fi desțelenit un astfel de cîmp plin cu mărăcini, așa că acum venise vremea unei schimbări imperioase. Fusese de ajuns pentru aceasta ca o doamnă talentată și perseverentă să pună lucrurile pe tapet, într-o lucare ce urma să dinamiteze păreri și teorii dintre cele mai rafinate.
 
Aceasta a fost tipărită la sfîrșitul unei primăveri capricioase, cînd plouase aproape zilnic, semn de rod bun. Rezultase o carte impresionantă, de 806 pagini, legată în coperte albastre, sănătoase, pe care editorii hotărîseră să plaseze un timbru sec, reprezentînd o cioară. Numele autoarei și titlul, Despre politica incorectă a genurilor în limba română, fuseseră redate cu litere aurii. Inutil de precizat valul de reacții stîrnit. Membrii Academiei erau bulversați. Dacă analizele doamnei Ceremónia urmau să devină literă de lege, învățămîntul risca să intre pentru o bună perioadă în colaps, iar literatura putea porni, în chip minunat, pe un nou făgaș, pe care nimeni nu îl mai crezuse posibil.
 
După trei luni de la apariția studiului, președintele Uniunii Scriitorilor a ieșit în public cu o declarație grozavă, prin care cerea cît mai grabnic ajutorul puterii executive, pentru a se putea porni ceea ce, probabil, urma să intre în istorie ca fiind Reforma ortografică și ortoepică Futunpic. Pentru că urmau să fie răstălmăcite sensuri abuzive, care pătrunseseră adînc în mintea cetățeanului și pentru că fiecare text scris urma să fie rescris și tipărit din nou, în lumina noilor precepte morale și lingvistice, cărturarii români ceruseră sprijinul financiar al Uniunii Europene. Un ziar extrem de influent publicase, ca exemplu, pe prima sa pagină, costurile pe care le presupunea numai simpla înlocuire a etichetelor de pe borcanele cu castraveciori murați din comerț: 2 milioane de euro. Sigur, aspectele erau mult mai teribile decît acest amănunt picant, pentru că urmau a fi reformulate toate indicațiile tehnice, care însoțeau diferitele aparaturi funcționale, întregul text sacru al Constituției, toate cuvintele care asigurau buna desfășurare a transporturilor și vieții sociale, în sfîrșit, urma ca, pas cu pas, să fie rescrisă literatura prin care România își crease o identitate în lume.
 
Opul doamnei Futunpic stîrnise un soi de nebunie colectivă, depășind repede granițele țării și lepădîndu-și sămînța cutezătoare prin cancelariile și bibliotecile întregii Europe, ba chiar mai departe, pînă în Americi și Indii, străbătînd întreaga lume cu iuțeala pe care numai fulgerul marilor idei ale umanității o mai făcuse pînă atunci. Teoria sa nu era lipsită de condimentul necesar unui ansamblu de principii unanim valabile, de simplitatea oului lui Columb, astfel că fiecare dintre cei care se apropiau de ea, se minunau că trăiseră atît amar de vreme practicînd eroarea și silogismele de care nu își putuseră da seama.
 
În fapt, ilustra profesoară acuza ca lipsite de temei toate clasificările substantivelor după gen, sugerînd că practica de milenii a respectivei absurdități dusese la perenitatea acestui tip de abatere de la normă. Pe ce temei științific sau lingvistic și în numele cărui adevăr al metodei, cuvîntul piatră ajunge să se bucure, cel puțin în limba noastră, de genul feminin? De subliniat aici, conform teoriilor actuale privind limbajul, că întreg conținutul semantic al unui termen ajunge să fie transferat asupra obiectului desemnat de el, fapt care, pentru exemplul de față, ajunge să ne facă să credem și să vehiculăm genul, iar de aici o conotație imediată, sexuală, pentru o formă a materiei independentă de asemenea condiționare.
 
O logică impenetrabilă... Cine ar fi putut ataca asta? Nici măcar refractarul domn Chichiță, specialistul care reușise să impună întregului spațiu estic ipoteza sexualității mediului mineral, lansată într-o manieră desăvîrșită și surprinzătoare odată cu volumul Libidoul rocilor sedimentare, unde demonstra uluitor că fosilele găsite în structurile stratificate influențează configurația geologică prin energia lor vitală, denumită de autor garmișină, după numele localității germane Garmisch-Partenkirchen, loc în care studiase timp îndelungat straturile alpine de Muschelkalks, calcarul rezultat din vechile viețuitoare marine.
 
Sigur, amendamentul Futunpic era impecabil, dar suferea de hiba tuturor teoriilor prea mult timp pritocite: arăta superb pe hîrtie, însă prezenta tendința îndepărtării de natură. Ceea ce îi mai lipsea erau soluțiile concrete prin care se putea înălța un nou edificiu noțional. Iar acestea nu au întîrziat prea mult timp, probă a faptului că feminista-filolog își gîndise lucrarea pînă în cele mai mici amănunte. Lucrul efectiv la DEPC – Dicționarul Explicativ Politic Corect a mai presupus un an de așteptare, munca fiind realizată cu un grup de cercetători de pe lîngă Universitatea din București. Cînd lucrarea a văzut lumina tiparului, revoluția putea să înceapă. 
 
Prima cronică a tomului a apărut în Dilema veche, iar criticul Marius Chivu, în semn de respect și declarîndu-și poziția de aceeași parte a baricadei, a scris recenzia conform recomandărilor noului sistem doctrinar. Astfel, toate substantivele care fuseseră postulate arbitrar ca aparținînd genurilor masculin și feminin, după cum clamase cercetătoarea, aveau să-și schimbe destinațiile între ele. Chiar și forma celor neutre urma să fie modificată, tocmai pentru că genul neutru fusese construit în limba română cu un singular masculin, care primá în orice dicționar, pluralul constituit pe rădăcină feminină fiind prezentat într-o formă eliptică, a terminației precedate de cratimă. Pentru că inversarea acestui tip de construcție era cea mai potrivită formă de exorcizare a vechilor ticuri verbale, directiva momentului impunea un singular feminin și un plural dedus din formele genului opus. Aici a fost marea miză a DEPC și locul principal pentru desfășurarea disputelor, cîteodată violente, de idei.
 
Toate aceste rocade au presupus și rectificarea unor cuvinte, ceea ce a scandalizat clerul lingvistic, reprezentat mai ales de intelectuali ușor crispați de vîrstele înaintate. Bineînțeles, nu era ușor să accepți, mai ales ca specialist, forme ca o creioană, doi creioni, indiferent cîte argumente ți s-ar fi adus în favoarea lor. Totuși, valul tinerilor critici literari nu a reacționat negativ la noul îndrumar normativ, preferînd modelul european chiar și în această formă iconoclastă de expresie. Fără să bănuiască, unul dintre exponenții modului liberal de a vedea lucrurile, Marius Chivu, și-a rezervat un loc aparte în literatura română odată cu semnarea articolului "Un schimbar de mare importanț". O nouă reformă ortografică și ortoepică debuta simbolic și oficial în oficiosul intelighenției carpato-danubiano-pontice. 
 
De la Hotărîrea Academiei Române din 1993, cea care făcuse revenirea la scrierea cu "u", după exemplul "sunt, suntem, sunteți" și născînd ample mișcări naționale de apărare a unor vechi bunuri românești, ca "î"-ul și "â"-ul, nimic nu mai dinamitase limba într-o asemenea măsură. Dar, după cum scria și analistul pomenit, n-ar trebui niciodată să rămînem robiți prea mult vrem unor obicei care ni se pot părea de neînlocuit. Poate fi și aceasta un măsur potrivit timpelor viitoare, cu care ne obligăm în fațul celor mai tineri, acelora care vin după noi, garantîndu-le în moada aceasta că privirul cu care încercăm să întrezărim posteritatul este roada unei acte cerebrale bine întemeiate. Chiar dacă, după unii, ceea ce propune domnul Futunpic nu prefigurează, cu adevărat, un schimbar de mare importanț.