Un drum cu un singur sens?

9 iunie 2010
Democraţie în cultură: ce nu se spunem atunci cînd discutăm jpeg

- despre consultarea pentru politicile culturale europene -

Săptămîna trecută Marilena Stanciu (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional) a trimis către operatorii culturali invitaţia de a trimite puncte de vedere si sugestii pe marginea Planului de Lucru în Domeniul Culturii pentru perioada 2008-2010 şi alte propuneri pentru politici culturale, studii, domenii în care ar fi oportun schimbul de bune practici în acest sens pentru următoarea perioadă. Pe baza evaluării şi în urma propunerilor trimise, noul Plan va fi discutat şi aprobat de Consiliul Uniunii Europene, moment din care va determina o serie de obligaţii pentru Statele Membre, Consiliu şi Comisia Europeană.

Nu cred că e nevoie de un amplu studiu pentru a observa că aproape nimeni nu mai are încredere în astfel de invitaţii. O lungă şi neplăcută experienţă de planuri şi strategii care nu au fost aduse la viaţă sau care au fost atît de răstălmăcite că au pierdut semnificaţia convenită şi au slăbit sensul potenţialului lor performativ cu siguranţă îşi spune cuvîntul. Mai contribuie la reacţia de respingere şi lovirea zi de zi de deciziilor concrete de alocare sau reducere a fondurilor din bugetul public şi de iniţiative legislative care trec netulburate, decizii ale căror sensuri le întrezărim în calcule politice şi de circumstanţă, şi nicidecum în planuri şi strategii fundamentate şi asumate. Aceste decizii şi oamenii care le pun în aplicare reprezintă politici culturale în sine, vorbesc despre valori şi priorităţi, despre pîrghii şi surse de informare.

Şi totuşi, dacă ar fi să luăm de bună invitaţia şi să încercăm să înţelegem ce ni se propune, care ar fi concluzia? Care este rolul şi sensul Planului de lucru al Consiliului UE in domeniul Culturii, cum influenţează activitatea în Statele Membre şi cum ajunge la noi? Cum înţelege Romînia să comunice participarea sa la lucrările acestui Consiliu şi al altor structuri născute în urma Planului de lucru, cum se aliniază Ministerul Culturii efortulor comunitare de sprijinire a mobilităţii artiştilor, de digitizare şi implementare a Convenţiei UNESCO pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale – cateva dintre priorităţile pentru perioada 2008-2010 - şi cum ne putem plasa încrederea în aceste consultări?

Cum dezvoltă Uniunea Europeană politici culturale în domeniul culturii – principiul subisidiarităţii şi Metoda Deschisă de Coordonare

Planurile de lucru aprobate de Consiliul Uniunii Europene reprezintă un set de activităţi orientate în jurul unor priorităţi, plasate într-un orizont de timp de regulă de 2 ani şi cărora le sînt asociate un set de obiective şi activităţi. Pînă în 2007, acest plan de lucru crea pe de o parte obligaţii de raportare pe subiectele selectate pentru miniştrii Statelor Membre şi definea studii şi acţiuni ale Comisiei Europene şi Statelor Membre.

În 2007, Uniunea Europeană a lansat prima Agendă Europeană pentru Cultură, document cu valoare strategică şi de reper pentru activitatea la toate nivelurile: cel comunitar, cel regional şi cel naţional. Această Agendă, aparent doar un alt document printre mormanele de hîrtii care ies zilnic din uzina birocratică care este Uniunea Europeană, a reinventat modul de lucru în domeniul culturii la nivel european din mai multe privinţe.

În primul rînd, a stabilit un set de obiective generale, a indicat valorile şi principiile pe baza cărora urmează să se desfăşoare activitatea în acest domeniu în viitor şi pîrghiile de acţiune pe care le are la dispoziţie Uniunea Europeană pentru a influenţa politicile şi activitatea culturală. Desigur, definirea acestora este una foarte generală, fapt justificat prin insăşi natura documentului – este o strategie -, dar totuşi este important de urmărit care sînt relaţiile care sînt stabilite între cultură şi educaţie, de pildă, care este importanţa atribuită dialogului intercultural şi care este rolul atribuit culturii în relaţile internaţionale ale comunităţii europene.

La fel de important, acest document a impus un mecanism de lucru prin care respectîndu-se principiul subsidiarităţii, se poate ajunge totuşi la o coordonare şi acţiune comună în spaţiul comunitar.  Exersat în domenii precum educaţia, politicile de tineret şi combaterea excluziunii sociale, acest mecanism înseamnă că statele membre ale UE îşi coordonează politicile printr-un proces de învăţare mutuala şi schimb structurat de informaţii şi lucrează împreună pentru a defini o viziune comună a situaţiei la nivelul comunităţii europene, probleme şi recomandări practice. Pentru ca Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) să funcţioneze se constituie la nivel european grupuri de lucru, la care fiecare Stat Membru interesat îşi desemnează un reprezentant cu experienţă operaţională şi în dezvoltarea de politici în respectivul domeniu la nivel naţional. Grupurile de lucru se constitute pe marginea priorităţilor propuse şi aprobate de Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene şi în cadrul lor se prezintă exemple din practica la nivel naţional şi se caută soluţii care să funcţioneze, soluţii comune sau poate doar sfaturi din partea cuiva care are de istorisit o situaţie similară, în altă ţară. Periodic, grupurile de lucru raportează instituţiilor europene şi publicului general.

Din toată poliloghia de mai sus, esenţial este că Planul de Lucru implică responsabilităţi nu doar pentru Comisia Europeană, ci şi pentru Statele Membre: obligaţii de raportare pe marginea priorităţilor stabilite şi de încurajare a unor schimbări pozitive în sensul atingerii obiectivelor agreate în cadrul grupurilor de lucru şi în conformitate cu obiectivele generale ale Planului, plasate strategic în contextul Agendei Europene pentru Cultură. E o mişcare continuă de sus în jos, de la general la particular, dar şi invers, dacă există presiune şi argumente în acest sens. Momentul de acum, cînd se redefinesc priorităţile pentru următorii trei ani este un astfel de punct important. În continuare Agenda Europeană pentru Cultură este cadrul general, dar sînt regîndite priorităţile operaţionale care vor da sensul activităţii şi cercetării europene în domeniul culturii (studii).

Interpretarea românească a participării la politicile culturale europene în domeniul culturii

Fără a pune la îndoială bunele intenţii ale persoanei care a comunicat invitaţia de a oferi puncte de vedere şi propuneri pentru perioada 2010-2012, consider totuşi că aceasta reprezintă o oarecare bătaie de joc. Pusă faţă în faţă cu realitatea, consultarea nu are nici fondul, nici forma pentru a fi luată în serios, iată de ce:

● invitaţia a fost trimisă pe grupurile de discuţii yahoo şi nu se regăseşte pe niciuna dintre secţiunile paginii de Internet a Ministerului Culturii. Te întrebi în consecinţă care este asumarea instituţională reală a propunerii de a răspunde invitaţiei;

● nu sînt publicate nici acum, după 2 ani şi jumătate de la numirea unora dintre ei, numele experţilor trimişi să reprezinte Romania în grupurile de lucru pentru dezvoltarea Planului de lucru pentru 2008-2010;

● nu sînt publicate rapoartele şi recomandările pe care aceştia le-au redactat sau primit din partea colegilor din aceste grupe de lucru;

● nu s-a realizat şi publicat nicio analiză a măsurilor luate de România în efortul de a răspunde obiectivelor asumate la nivel european în aceşti 2 ani şi jumătate. Nu cunoaştem cum a raportat Romania situaţia de pănă acum cu privire la priorităţile pentru 2008-2010 ale Planului de lucru:

Prioritatea 1: Îmbunătățirea condițiilor pentru mobilitatea artiștilor și a altor profesioniști din domeniul culturii

Prioritatea 2: Promovarea accesului la cultură, în special prin promovarea moștenirii culturale, a multilingvismului, a procesului de digitalizare, a turismului cultural, a sinergiilor cu educația, în special educația în domeniul artelor, precum și a unei mai mari mobilități a colecțiilor

Prioritatea 3: Dezvoltarea datelor, statisticilor și metodologiilor în sectorul culturii și îmbunătățirea comparabilități acestora

Prioritatea 4: Dezvoltarea la maxim a potențialului sectoarelor culturii și creației, în special cel al IMM-urilor

Prioritatea 5: Promovarea și punerea în aplicare a Convenției Unesco privind protecția și promovarea diversității formelor de exprimare culturală

Cum să ne dăm cu parerea cînd nu avem aceste informaţii esenţiale?

În schimb, avem o serie de realităţi relativ la priorităţile de mai sus (şi sînt convinsă că alţii ar putea continua lista, lucru pe care îl încurajez):

● începand cu 2009 fondul de mobilitate al Ministerului Culturii a fost sistat;   

● fondurile pentru digitizarea patrimoniului cultural al Romaniei nu au fost alocate, desi există o politică publică care a primit încă din 2007 afizul favorabil al Guvernului;

● biroul pentru UNESCO din cadrul Ministerului Culturii nu are niciun set de propuneri, nu monitorizează, coordonează sau colaborează cu nicio altă instituţie care sa aibă ca sarcină încurajarea sau observarea schimbărilor legislative şi redactarea unor propuneri strategice sau legislative în acest sens, nu publică decît informaţii despre participarea la diferite congrese şi întîlniri internaţionale. Centrul de Cercetare si Consultanta în Domeniul Culturii contribuie şi participă uneori la întîlnirile de lucru şi Adunările Generale ale UNESCO, unde se elaborează setul de măsuri şi recomandări prin care Conventia va deveni operaţională, dar o face fără a avea un mandat specific în acest sens din partea Ministerului Culturii şi, în consecinţă, deşi avînd bune intenţii, nu reuşeşte să construiască acea masă de presiune care ar reuși să dezvolte o transpunere adaptată situaţiei nationale a Convenţiei UNESCO pentru diversitatea expresiilor culturale.

Părerea mea ar fi că Ministerul a reuşit să argumenteze toate aceste lipsuri. Dacă a îndrăznit să scrie în raportul către Ministerul de Finanţe că fondul de mobilitate a fost în anul 2009 funcţional (pagina 8), deşi acesta fusese sistat încă de la începutul anului, cine poate să spună că la fel nu se întîmplă şi la Consiliul Uniuniii Europene?...

Încredere? Chiar dacă nu o merită, nu cred că ne permitem să ne retragem şi să îi lăsăm să lucreze în spatele uşilor închise. Jocul trebuie jucat în continuare: propuneri şi puncte de vedere, consultări şi dialog şi încrederea oferită de fiecare dată, dar nu o încredere oarbă, ci una care pretinde seriozitate şi responsabilitate din partea lor, cu obligativitatea oferirii de informaţii corecte şi complete despre activitatea şi rezultatele pe care le au. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional aşteaptă opinia noastră pînă pe 11 iunie la adresa uae.mccpn [at] gmail.com.

Raluca Pop este iniţiatoarea banipentruarte, blog şi pagină de Facebook, unde sînt oferite informaţii despre finanţări pentru artişti şi operatori culturali din România şi unde se dezvoltă un spaţiu de reflecţie şi dezbatere despre legislaţia şi politicile culturale din România.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.