Trei tinere din satul Spanţov, judeţul Călăraşi, au pus pe picioare, cu sprijinul Fundaţiei PACT, un proiect prin care promovează tradiţiile locale ale romilor rudari din localitate, menit să-i ajute pe aceştia să trăiască din meseria pe care au moştenit-o din generaţie în generaţie.

O bucată de lemn care spune o poveste doar celor ce ştiu s-o asculte, o daltă şi multă măiestrie. Cu aceste „ingrediente“, după cîteva ore de meşteşugit iese o lingură tocmai bună de învîrtit mămăliga în ceaun şi care se păstrează cîteva generaţii.

Oameni muncitori, cu frică de Dumnezeu, modeşti şi primitori, romii rudari din Spanţov îşi pun imediat sufletul pe tavă, atunci cînd îi întrebi despre meşteşugul care i-a consacrat. „Noi eram bine văzuţi pe timpuri. Ne vindeam marfa din sat în sat, plecam cu căruţele şi făceam turul Călăraşiului. Linguri, copăi, boluri, furculiţe, mese şi scăunele cu trei picioare, cam tot ce are nevoie omul în bătătură. Acum, aproape nimeni nu ne mai caută“, spune Ion Gheorghe (84 de ani), cel mai bătrîn membru al comunităţii de romi rudari din Spanţov.

Meşter de la 11 ani, Tataia, aşa cum îi spun toţi, începe să depene amintiri sub un măr încărcat de fructe din curtea casei. Acolo este şi atelierul de lucru. În jur, se văd numai aşchii, unelte şi o buturugă. Bătrînul priveşte în gol şi, cu ochii în lacrimi, vorbeşte despre pasiunea care i-a pus stăpînire pe suflet la vîrsta de 11 ani. „Eram copil şi cu astea am trăit. Şi tata, şi bunicul meştereau lemnul. M-a prins şi pe mine microbul şi de atunci n-am mai lăsat barda din mînă. Cel mai important obiect pe care l-am făcut a fost un război de ţesut. Aveam 45 de ani. În timp, tradiţia s-a tot pierdut. Tinerii nu mai păreau interesaţi de această meserie şi aşa am ajuns azi să mai lucrăm în lemn doar cinci oameni aici, în Spanţov“, povesteşte Ion Gheorghe.

Colacul de salvare

Pentru ca această tradiţie să nu se piardă, trei tinere din comunitate au luat iniţiativa şi s-au gîndit să transforme într-o afacere lingurile de lemn, mesele şi scăunelele pe care le făceau meşterii din comunitatea lor. Acesta a fost începutul unui proiect la care Estera Anghel, Emilia Ion, Cristina Costea se apucaseră să lucreze de mai bine de trei ani. Şi au arătat că se poate: în 2010, cele trei tinere au înfiinţat Asociaţia „Împreună pentru viitor“, în Spanţov, cu susţinerea Fundaţiei PACT. „Practic, Fundaţia ne-a descoperit pe noi şi ne-a ajutat să ne dezvoltăm proiectul“, spune Estera Anghel, absolventă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

Estera este o tînără inimoasă, în vîrstă de 26 de ani, care pune binele comunităţii din care provine mai presus de interesul său. „Lupt, şi nu e vorbă goală, pentru educaţia copiilor noştri, pentru a-i convinge să meargă în continuare la şcoală şi pentru dezvoltarea comunităţii de romi. Mă bucur că acest proiect a stîrnit interesul tinerilor, am reuşit să reînviem tradiţia şi s-o ducem mai departe. Să nu ne fie ruşine cu ceea ce sîntem. Vrem să inspirăm tinerii din Spanţov să lucreze împreună şi să-şi schimbe comunitatea“, este de părere Estera. Primele proiecte implementate de Asociaţia „Împreună pentru viitor“, cu spijinul celor de la Fundaţia PACT, au fost cîteva campanii de susţinere a membrilor foarte săraci ai comunităţii, după care a fost construit un loc de joacă pentru copii.

Pe parcurs, au strîns alături de ele 20 de tineri voluntari harnici şi dornici să înveţe să se descurce singuri în viaţă. Rebeca Banu, elevă în clasa a X-a la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Olteniţa, munceşte cot la cot cu membrii Asociaţiei. Este primul voluntar care a înţeles că înseamnă enorm să dăruieşti fără să aştepţi ceva la schimb. „M-am gîndit că-mi prinde bine pe viitor să capăt experienţă, să lucrez cu oamenii şi să învăţ lucru noi. E o adevărată provocare să ştii că poţi pune umărul ca să se mişte ceva în comunitatea în care trăieşti“, spune adolescenta

Punte între generaţii

Astfel, alături de consultanţii fundaţiei PACT şi cei 20 de voluntari, Estera, Emilia şi Cristina au gîndit proiectul „Meşterii din Spanţov“, prin care bătrînii să-i înveţe pe tinerii din comunitate vechiul meşteşug, în aşa fel încît obiectele create de ei să se apropie de nevoile oamenilor din oraşe. „Ne adaptăm cerinţelor şi încercăm să ne facem meseria cît mai bine“, spune cel mai bătrîn dintre meşteri. Meşterii bătrîni spun că, totuşi, cea mai mare realizare este faptul că ei înşişi şi-au schimbat atitudinea şi încep să privească încrezători spre viitor. „Am reînviat adevărata artă prin acest proiect. Eu eram reţinut şi priveam cu ruşine acest meşteşug pe care societatea nu pune preţ“, spune unul dintre meşterii lingurari din judeţul Călăraşi.
Anul trecut, Estera, Emilia şi Cristina, cu spirijinul Irinei Pop, manager de proiecte la Fundaţia PACT, şi-au înscris proiectul „Meşterii din Spanţov“ în competiţia „Idei în Ţara lui Andrei“, susţinută de OMV Petrom. Proiectul lor a fost premiat cu 12.947 de euro. Suma primită i-a ajutat pe meşteri timp de trei luni să-şi procure materie primă şi unelte care se mai găsesc prin magazine. Au realizat 300 de linguri cu care au participat, în iunie 2014, la Street Delivery, alături de trei designeri, încercînd să valorifice obiectele tradiţionale. „Încercăm să intrăm pe piaţă, să găsim clienţi pentru obiectele lucrate manual şi facem demersuri pentru a putea participa la tîrguri şi expoziţii. E mai greu începutul, dar avem convingerea că vom reuşi“, spune Estera Anghel.

O gură de oxigen Promovarea obiectelor din lemn de plop netratat înseamnă pentru comunitatea sărăcă din inima Bărăganului o gură de oxigen, oamenii avînd şansa să-şi cîştige existenţa redînd, totodată, comunităţii valorile locale. „Acum, de cînd am cîştigat această finanţare, sîntem văzuţi altfel, am început să vindem obiecte şi ne-am dat seama că lucrul ăsta ne reprezintă. Este ceea ce ştim noi să facem mai bine. Arată identitatea noastră şi scoate în relief neamul de romi rudari“, arată Gheorghe Costea (46 de ani), în timp ce se mîndreşte cu obiectele care îi ies din mîini. Povesteşte, iar mîinile nu-i stau locului. Cu dalta în mînă şi cu un sfredel mai retuşează un platou. Doi dintre copiii săi, dornici să prindă meserie de la părintele lor, vin cînd şi cînd şi trag cu ochiul.

„Mi-ar plăcea să facă şi ei asta, să fie pricepuţi şi să nu uite din ce neam vin, să ducă tradiţia mai departe. Pentru că la noi aşa e. Meşteşugul se duce mai departe din tată în fiu. Doar prin muncă putem să impunem respect. Pe de altă parte, din meseria asta nu se poate trăi. Astea sînt vremurile...“, încheie bărbatul dezamăgit.