Acum cîteva săptămîni se lansa cu mult tam-tam noul brand de ţară al României. De la Land of choice am trecut la Explore the Carpathian Garden. De la nenumăratele choice-uri am ajuns să le recomandăm străinilor Carpaţii. Oare de ce s-au împuţinat posibilităţile turistice româneşti? Nu mai avem litoral? Nu mai avem cultură? Nu mai avem atracţiile turistice pe care le aveam anul trecut?

Ei bine, niciodată nu a existat cu adevărat posibilitatea de a alege.

Să presupunem că un austriac domiciliat în Viena vrea să-şi petreacă luna de concediu în România. Pleacă la 5 dimineaţa din Viena, cu maşina. Drumul Viena-Bucureşti are aproximativ 1100 de kilometri, din care 500 sînt pe autostrăzile austrieci şi ungureşti, iar restul de 600 sînt pe drumurile patriei. După 4 ore de condus, austriacul ajunge la graniţa cu România. El îşi va petrece următoarele 10 ore, cel puţin, la volan, evitînd cu greu gropile din asfalt, în timp ce este depăşit de şoferi profesionişti cu 120 km/h în localităţi, că deh şi Loganu’ poate. Până ajunge în Bucureşti, austriacul nostru s-a ales cu cel puţin 5 înjurături de mamă şi 3 de familie. A doua zi, după micul dejun, pe la 8 se urcă din nou la volan. Încă 240 de kilometri pînă la mare! Dupa 2 ore de stat la coadă pe centura Bucureştiului ajunge la intrarea pe Autostrada Soarelui. Pe faţa lui apare un zîmbet în timp ce se gîndeşte „aah... încă 2 ore pînă la mare! Fac o baie cum ajung!”. Se ambiţionează şi conduce cu 160 km/h, drumul fiind suficient de bun, iar amenzile mici. Din cînd în cînd îi apare în faţă cate un Volkswagen, luat la mîna a doua din Germania, care merge cu 100 km/h pe banda de accelerare. Stă austriacul cuminte, aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă, dar şoferul român nu îi face loc să depăşească (în sinea lui zice „să mă depăşească pe dreapta dacă vrea, că mie p-aici îmi place să merg”). În acest timp, în spatele austriacului apare o Dacia Nova tunată care începe să facă semne cu farurile în disperare (în gîndul lui: „al dracu, a venit pe şoseaua mea ca să nu mă lase pe mine să merg”). După ce trece de maşina din faţă, austriacul se trezeşte depăşit de Dacia cu 180km/h şi de un Porsche alb care stabileşte un nou record: 248 km/h. După 150 de kilometri, începe coada de maşini care ţine pînă în Constanţa, pe drum cu o singură bandă pe sens. După 4 ore turistul ajunge la hotel, se cazează şi fuge pe plajă. După 1350 de kilometri făcuţi în 18 ore, el se trezeşte pe nisipul încins, cu şezlonguri la 5 euro/zi, umbrele la 3 euro/zi, manele în difuzoare, iar apa opacă, plină de pet-uri, pungi, lipitori şi dragoni de mare veninoşi. Noaptea, găseşte la fiecare colţ cîte o cîrciumă sau un club din care se aud manele sau muzică house. După ora 3, pe stradă rămîn numai tineri beţi care se întorc din discoteci făcînd scandal.

După o săptămînă petrecută la mare, austriacul se îndreaptă spre Moldova. Încă 5 ore pe drum cu o singură bandă pe sens. Aflîndu-se pe drumul către una din mănăstiri, rămîne împotmolit şi îşi rupe planetara din cauza unei gropi.
Austriacul se hotărăşte să viziteze Palatul Peleş, reşedinţa de vară a regelui Carol I de Hohenzollern. Ajuns la 4, află că nu mai poate vizita decît parterul. Îşi ia bilet (15 euro/adult şi 10 euro/copil) şi caută disciplinat intrarea principală. Intră în hol şi este instruit să încalţe papucii peste pantofi. După 15 minute de aşteptare apare o ghidă nerăbdătoare să termine ultimul grup al zilei. Îşi recită poezia, de care şi ea s-a plictisit (se observă în glasul ei), stinge luminile şi încuie uşile în urma vizitatorilor. La ieşire (ora 17:15, ora de închidere este 17:00), fîntînile din curte au fost oprite iar angajaţii se urcă în maşini să plece. La Irish House, în centrul Sinaiei primeşte o bere Skol la fiecare pizza comandată. Berea şi preparatele irlandeze nu sînt evidenţiate în niciun fel. 

După atîta timp petrecut în România, vienezul explorează The Carpathian Garden. După încă nişte ore petrecute la volan, pe măsură ce se adînceşte în inima ţării, descoperă hectare întregi pline de verdeaţă, munţi, dealuri, ape curgătoare strălucitoare. Undeva în mijlocul pustietăţii găseşte o pensiune, unde odată cazat beneficiază de ospitalitatea românească. Şefa oferă ţuică din partea casei, iar mîncarea e la liber. Ghiftuit cu sărmăluţe şi alte bunătăţi tradiţionale, plimbă călare pe dealuri, prin păduri, prin mijlocul pustietăţii.

Romania, the land of choice – explore the Carpathian Garden. După o serie de choice-uri nefericite, cel din urmă a fost cel ideal.

În cele din urmă, Ministerul Turismului şi-a dat seama că în momentul de faţă nu putem oferi mai mult decît hectarele de verdeaţă. Poate în 2020, cînd austriacul va fi la pensie, va putea veni la Marea Neagră în România (în doar 9-10 ore, fără traume), va putea vedea, la preţuri europene, monumentele istorice renovate. Preţurile le avem deja. Restul?

Andrei Vasilescu este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din București.