Deşi totdeauna greu de înfruntat şi acceptat, poate fi depăşit doar conştientizîndu-l cu adevărat şi cunoscîndu-i în profunzime tainele şi secretele. Numai aşa putem fi siguri că-l vom alunga pentru totdeauna şi ne vom elibera de el. Şi totuşi, cine va putea vreodată să îndrăznească să-l trezească şi să l tulbure?

Va continua să ne urmărească ca o stafie rebelă şi, sub o formă sau alta, ne va dicta sau influenţa deciziile şi acţiunile. Dacă n-aţi ghicit deja, este vorba de Măria Sa TRECUTUL.

Fie că ne place sau nu să recunoaştem, ruperea de trecut e foarte grea, uneori imposibilă, deoarece legăturile cu viaţa nu pot fi înlocuite decît cu o nouă viaţă. Aşteptînd ca timpul, cel mai bun tămăduitor şi leac, să cureţe rănile şi să ostoiască durerile, nu ne rămîne decît să ne dedicăm şi să ne devotăm unui scop în sine în speranţa că vom putea da un nou sens vieţii.

Cînd ne referim la viitorul unei societăţi, al unei întregi naţiuni, în speţă România, gîndul zboară imediat tot la trecut. Un trecut în care sistemul a promovat ca politică de stat minciuna, incompetenţa, ipocrizia şi teroarea, şi care a creat şi perfecţionat (mai ales în ultimii 25 de ani) cel mai odios aparat represiv din Europa de Est. Foametea, depersonalizarea prin munci inumane (vezi construirea canalului Dunăre-Marea Neagră) au alcătuit dimensiunile celui mai terifiant coşmar al contemporaneităţii noastre.

Oamenii au trebuit însă să supravieţuiască şi s-au adaptat acestor condiţii inumane însuşindu-şi un mod de viaţă care se rezuma la locuinţă, serviciu, autoturism sau concediile în ţară la mare şi la munte.

Frigul din casă, răscoala viscerală zilnică, economia grotesc industrializată de către minţi bolnave, neperformantă şi mare consumatoare, sistemul de învăţămînt, doctrinar, greoi, confuz, bazat pe stimularea memoriei şi nu a inteligenţei creatoare, serviciile publice, dezorganizate şi corupte, cu funcţionari tot atît de eficienţi ca şoarecii într-un hambar, urbanizarea cu demolări şi destine spulberate, naţionalizarea cu anularea segmentului privat, fundamentul dezvoltării şi echilibrului economic în orice stat evoluat, cultura la comandă fără posibilităţi de schimburi şi activităţi spirituale decît în limitele cenzurii, tăvălugul colectivizării culminînd cu dezechilibre socio-economice resimţite încă şi astăzi au determinat îngrădirea şi alienarea fiinţei umane, transformînd-o aproape într un animal captiv.

Acum, la atîţia ani de la aşa-zisa revoluţie, toate aceste lucruri nu numai că le am moştenit, dar ne şi influenţează, după cum spuneam anterior, evoluţia. Nu putem să construim un nou sistem, capitalist, bazat pe o nouă economie, de piaţă, dacă nu încercăm să scăpăm de mormanul de fiare vechi al economiei existente, adică de trecut.

Cum să ai o economie sănătoasă cînd cererea e mai mare decît oferta, iar sistemul financiar este în curs de stabilizare, ajungînd în final să se redreseze după ce a suferit în anii premergători mutaţii majore. Dacă ne uităm în jurul nostru e ca şi cum ne-am privi într-o oglindă indisciplinată: vrem să fim altfel decît sîntem, însă oglinda se încăpăţînează să ne dezvăluie adevărata identitate.

Blocurile uniforme sinistre şi deprimante, mentalitatea în mare parte neschimbată a oamenilor, modul de organizare şi (ne)funcţionare a societăţii, sub toate aspectele ei, problemele legate de restituirea proprietăţilor, de accesul la dosarele Securităţii, de însănătoşire şi redresare a economiei bazată şi structurată pe aceleaşi veşnice principii rurale şi patriarhale sînt reminiscenţe de netăgăduit ale trecutului.

Trecutul este deocamdată mai puternic decît raţiunea şi înţelegerea oamenilor, iar interminabila perioadă a tranziţiei îi bulversează şi îngrijorează.

Haosul şi degringolada continuă a unui sistem fără cadrul politic şi legislativ adecvat prezentului şi lumii moderne şi civilizate la care cel puţin declarativ năzuim, instituţii responsabile şi dinamice şi mai ales un mediu propice dezvoltării relaţiilor economice sînt mărturii ale consecinţelor celor 50 de ani de stalinism şi comunism „autohton“.

Avem aceiaşi oameni în pofida schimbărilor care ne copleşesc şi ne derutează.

Tinerii trăind în acest mediu putred şi instabil resping, datorită necunoaşterii şi educaţiei precare, valorile şi modelele autentice. Sînt, din această cauză, dezorientaţi şi nesiguri, încercînd să-şi cîştige existenţa uşor şi rapid, sau emigrînd.

Va trebui să mai aşteptăm preţ de cîteva generaţii pentru a putea încerca să ne desprindem definitiv de trecut. Pînă atunci trebuie construit viitorul.